Rețele de socializare

Moldova

Poliția din sectorul Botanica caută gardul din parcul Valea Trandafirilor

Oamenii legii au fost sesizați în această dimineață despre faptul că de pe aleea centrală a parcului Valea Trandafirilor a fost furat gardul metalic. Prejudiciul ar fi estimat la câteva zeci de mii de lei.

Publicat

Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a confirmat informația pentru Deschuide.MD și a declarat că la fața locului, pentru documentarea cazului, s-a deplasat grupul operativ din cadrul IP Botanica, scrie Deschide.MD

„Preliminar s-a stabilit că ar fi dispărut cel puțin 5 bucăți de plasă metalică din care era confecționat gardul. Pe caz a fost inițiata o ancheta în stabilirea tuturor circumstanțelor cât și identificarea făptașilor. Totodată, urmează a fi prezentat demers pentru a stabili suma prejudiciului”, a precizat Stati.

De altă parte, sursele Deschide.MD din cadrul IP Botanica, susțin că plasele metalice ar fi început să dispară încă din luna Noiembrie a anului trecut. Astfel, până în prezent ar fi dispărut aproximativ 40 de plase, 10 dintre care au fost găsite aruncate pe teritoriul parcului.


Moldova

Tânără șantajată să-și predea mașina: trei bărbați, printre care doi români, reținuți la Buiucani

Trei bărbați – doi cetățeni români și un moldovean – au fost reținuți la Chișinău după ce au încercat să ia cu forța automobilul unei tinere de 22 de ani, folosind amenințări și șantaj.

Publicat

Potrivit anchetei, grupul a cunoscut victima pe rețelele sociale, unde unul dintre suspecți a câștigat încrederea tinerei, apoi a început să o manipuleze și să o preseze să-i dea mașina.

Când tânăra a întrerupt comunicarea, presiunile au escaladat: suspecții au amenințat-o cu bătaia și cu răspândirea unor informații defăimătoare. La începutul lunii octombrie, cei doi români și complicele lor moldovean au mers la domiciliul fetei, în sectorul Buiucani, cu intenția de a prelua mașina și a o duce în România.


În acel moment, au fost blocați și reținuți de ofițerii INI și mascații BPDS Fulger. Doi suspecți au fost plasați în arest preventiv, iar al treilea – în arest la domiciliu, colaborând cu ancheta. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 7 ani de închisoare și amenzi consistente.


Citește mai departe

Moldova

Mal de pământ prăbușit peste un muncitor la Hîncești: intervenție rapidă a salvatorilor

Un bărbat de 53 de ani a trecut prin momente dramatice în această dimineață, la Hîncești, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el în timpul lucrărilor de săpături pentru canalizare.

Publicat

Incidentul s-a produs pe strada Cucoarelor 3, iar apelul la 112 a fost înregistrat la ora 09:32.

Salvatorii Unității de Salvatori și Pompieri Hîncești au ajuns rapid la fața locului și au stabilizat zona pentru a preveni o nouă surpare. Intervenția a fost una contra cronometru, iar echipa IGSU a reușit să-l scoată la suprafață pe bărbat, conștient și fără răni vizibile, în ciuda riscului major în care se afla.


Victima a fost preluată de medici și transportată la spitalul raional pentru investigații suplimentare. Între timp, autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte care au dus la surparea solului.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Filieră de droguri destructurată la Chișinău: refugiați ucraineni și complici moldoveni, implicați într-o rețea de milioane

Ofițerii antidrog au anihilat o grupare formată din cetățeni ai Ucrainei și Republicii Moldova, specializată în introducerea drogurilor prin contrabandă și distribuirea lor pe Telegram.

Publicat

Suspecții — trei bărbați și o femeie, cu vârste între 17 și 32 de ani — au folosit două apartamente din Chișinău: unul ca locuință, altul ca depozit. Drogurile veneau prin Poșta Moldovei, camuflate în colete trimise din UE și Canada.

În apartamente au fost găsite: 900 g PVP, 650 g MDMA, 250 pastile Ecstasy, heroină, cocaină, mii de pachete zip-lock și cântare electronice. Într-un colet au fost depistate 4 kg de marijuana și țigări electronice cu ulei de cannabis. Valoarea totală a drogurilor: peste 2,5 milioane lei.


Cei trei bărbați au fost arestați, iar femeia este cercetată în libertate. Suspecții riscă până la 15 ani de închisoare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii