Rețele de socializare

Moldova

Fălești: Un bărbat ar fi omorât-o pe o consăteancă cu o rangă metalică, apoi ar fi dat foc cadavrului în grădină

Crimă macabră, în raionul Fălești. Un bărbat ar fi omorât-o pe o consăteancă cu o rangă metalică, apoi ar fi dat foc cadavrului în grădină.

Publicat

Poliția a fost alertată în noaptea de 02 mai, în jurul orei 01.50, de către un bărbat, care a anunțat că în sectorul de vile Ciaika, în satul Natalievca, vecinul său a omorât o consăteancă, după care a incendiat-o.

La fața locului s-au deplasat conducerea IP, conducerea SII și membrii grupei operative în plină componență, unde au depistat cadavrul unei femei cu semne vizibile de incendiere.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Fălești, Jana Molceanov, la fața locului polițiștii au stabilit că pe parcursul zilei de 1 mai, bărbatul de 60 de ani ar fi consumat alcool cu o consăteancă, de 59 de ani.


După-amiază, victima plecase acasă, însă seara a revenit la bărbat. Ajungând la domiciliul acestuia, între ei s-a iscat un conflict, motivul, fiind faptul că femeia solicita de la bănuit ca să-i facă cinste cu băuturi alcoolice.

Enervat, bărbatul i-ar fi aplicat două lovituri cu o rangă metalică în regiunea capului, după care a târât-o la capătul grădinii unde a acoperit-o cu vreascuri și a incendiat-o.

Pe caz a fost pornită cauză penală pentru omor, crimă ce se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață.


Cadavrul victimei a fost transmis medicului legist pentru examinare și stabilire a cauzei exacte a decesului.

Bănuitul a fost reținut de oamenii legii pentru 72 de ore.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Identificați și sancționați: Doi șoferi au fost surprinși de camerele de bord încălcând regulile de circulație.

Doi șoferi surprinși în imagini video încălcând regulile de circulație au fost identificați și sancționați de polițiști. Ambele incidente au avut loc în data de 3 iulie și au ajuns în atenția oamenior legii după ce înregistrările au fost publicate în mediul online.

Publicat

Primul caz s-a produs în orașul Vatra, unde un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui automobil, a fost surprins comițând mai multe abateri grave în trafic. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că acesta conducea fără permis, a manifestat un comportament agresiv la volan și nu a acordat prioritate pietonilor. Pentru toate încălcările comise, șoferul a fost sancționat conform legii.

Cel de-al doilea incident a avut loc pe strada Igor Vieru din sectorul Ciocana al capitalei. Aici, un șofer în vârstă de 24 de ani a fost filmat în timp ce nu a acordat prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversarea carosabilului. După apariția imaginilor pe internet, polițiștii au identificat conducătorul auto și l-au sancționat contravențional.


Poliția subliniază că fiecare încălcare a regulilor de circulație poate pune în pericol viața participanților la trafic și avertizează că toate cazurile surprinse în imagini video și sesizate de cetățeni vor fi verificate, iar persoanele care încalcă legea vor fi trase la răspundere. Respectarea regulilor de circulație și acordarea priorității pietonilor rămân esențiale pentru prevenirea accidentelor.


Citește mai departe

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Bărbat dispărut în Fălești: Este căutat de familie și poliție, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

Un bărbat de 75 de ani din satul Făleștii Noi este căutat de familie și poliție, după ce a dispărut fără urmă în dimineața zilei de 17 iunie.

Publicat

Potrivit informațiilor, în jurul orei 06:00, acesta a plecat de acasă într-o direcție necunoscută și nu a mai revenit. De atunci, nimeni nu știe unde s-ar putea afla.

Bărbatul are înălțime medie, păr cărunt cu chelie. Oamenii legii spun că suferă de dereglări psihice, iar astfel de plecări de la domiciliu ar mai fi avut loc și anterior.

În ziua dispariției, acesta era îmbrăcat în pantaloni și geacă de culoare neagră.


Poliția și rudele cer ajutorul oamenilor. Cei care dețin informații despre locul aflării bărbatului sunt rugați să apeleze de urgență 112.


Citește mai departe

Moldova

Reținut cu focuri de armă: Un moldovean ar fi furat o mașină în Verona, Italia. A fost prins de carabinieri.

Un moldovean în vârstă de 35 de ani, a fost reținut în orașul italian Verona după ce ar fi furat o mașină și ar fi încercat să fugă de poliție. Pentru a-l opri, oamenii legii au fost nevoiți să folosească armele de foc.

Publicat

Potrivit publicației locale VeronaSera, incidentul s-a produs în plină zi, după ce autoritățile au localizat vehiculul furat într-o parcare. În momentul în care carabinierii s-au apropiat, bărbatul aflat în interior ar fi pornit brusc motorul și a demarat, punând în pericol un polițist aflat în apropiere.

Pentru a opri mașina, un agent a tras un foc de armă țintit în roata autoturismului. După ce pneul a fost perforat, suspectul a abandonat vehiculul și a încercat să fugă pe jos, însă a fost prins rapid de forțele de ordine.

Bărbatul a fost imobilizat și transportat la inspectorat pentru audieri. Ancheta autorităților italiene este în desfășurare.


Citește mai departe

topul săptămânii