Rețele de socializare

Moldova

Interdicția de părăsire a țării – motiv de trecere ilegală a frontierei

Un cetățean ucrainean a încercat, prin ocolirea punctului de trecere a frontierei comun Palanca, să ajungă în Republica Moldova. Planul i-a fost deconspirat de către polițiștii de frontieră din Sectorul PF Tudora-1, iar în prezent bărbatul este reținut pentru 72 de ore.

Publicat

În noapte de 20 noiembrie, în jurul orei 02:20, polițiștii de frontieră au observat o persoană care grăbit înainta dinspre frontieră spre interiorul țării. O perioadă de timp acțiunile acesteia au fost monitorizate. Intențiile bărbatului erau clare – trecerea frontierei de stat în mod fraudulos.

În cele din urmă persoana a fost reținută și condusă la sediul Sectorului pentru cercetări.

A fost legitimat un cetățean al Ucrainei în vârstă de 55 de ani. Din start bărbatul și-a recunoscut fapta, motivând că are interdicție de a părăsi teritoriul Ucrainei. Totodată, a declarat că intenționa să ajungă la Chișinău, ulterior să își continue călătoria în Federația Rusă.


Polițiștii de frontieră din Direcția regională EST cercetează cazul sub aspectul comiterii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, conform art.362 CP al RM.

 


Moldova

Reținut și internat la psihiatrie: Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să pătrundă într-un apartament.

Caz extrem de periculos în Capitală. Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să pătrundă într-un apartament din sectorul Buiucani, în timp ce în locuință se afla un copil singur acasă.

Publicat

Incidentul s-a produs pe 23 mai, într-un bloc de pe strada Piața Unirii Principatelor. Un bărbat ar fi intrat în scara blocului și a mers direct la ușa unui apartament, unde a bătut insistent, având asupra sa un cuțit.

În acel moment, în locuință se afla un copil singur acasă, care s-a speriat în urma incidentului.

Poliția a fost alertată și a intervenit de urgență la fața locului, unde a depistat un bărbat care manifesta un comportament neadecvat. Acesta a fost reținut.


În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că individul se află la evidența medicului psihiatru. Ulterior, acesta a fost preluat de instituțiile medicale de profil pentru acordarea îngrijirilor specializate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prinsă cu 7 kg de droguri: O ucraineancă a fost reținută în flagrant fiind bănuită de circulația narcoticelor.

Cantitate impunătoare de droguri sintetice scoasă din circuitul ilegal. O femeie de 33 de ani, originară din Ucraina, a fost reținută în flagrant de polițiști într-o fâșie forestieră din Durlești, fiind suspectată de implicare într-o rețea de trafic de droguri sintetice administrată prin intermediul aplicației Telegram.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, acțiunea a avut loc în urma unor măsuri speciale de investigație, desfășurate de polițiști împreună cu procurorii din sectorul Buiucani.

În cadrul perchezițiilor și al acțiunilor ulterioare, au fost ridicate peste 7 kilograme de droguri sintetice, precum și mai multe obiecte utilizate pentru porționarea, ambalarea și pregătirea substanțelor destinate distribuției.

Valoarea estimată a drogurilor scoase din circuitul ilegal depășește 5 milioane de lei.


Suspecta a fost reținută pentru 72 de ore, iar potrivit legislației în vigoare, aceasta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Investigațiile pe caz continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării altor persoane implicate în rețea.


Citește mai departe

Moldova

Petrecere soldată cu dosar penal: Un bărbat va fi judecat după incendiul provocat de focuri de artificii, în capitală.

Un bărbat de 37 de ani a ajuns pe banca acuzaților după ce, în seara de 1 mai, a lansat focuri de artificii și lampioane zburătoare în curtea unor blocuri de locuit din sectorul Telecentru al capitalei, incident care s-a soldat cu un incendiu într-un apartament de la etajul 14.

Publicat

Potrivit Procuraturii Generale, acesta și-a recunoscut integral vina și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. El este învinuit de încălcarea regulilor de protecție contra incendiilor, infracțiune care se pedepsește cu amendă de până la 52.500 de lei sau cu până la cinci ani de închisoare. Totuși, în urma acordului încheiat, bărbatul ar putea beneficia de o pedeapsă redusă.

Incidentul s-a produs pe strada Nicolae Testemițeanu, în jurul orei 21:30. Mai mulți locatari au observat fum dens ieșind dintr-un apartament situat la etajul 14 și au alertat imediat serviciul 112.

Potrivit martorilor, cu puțin timp înainte de izbucnirea incendiului, în curtea blocului au fost lansate focuri de artificii. Conform datelor preliminare, o scânteie ar fi ajuns pe balcon și ar fi aprins bunurile depozitate acolo.


La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri și salvatori. Aceștia au constatat că flăcările au cuprins mai multe bunuri de pe balcon, existând risc de extindere în interiorul locuinței și către apartamentele vecine. Intervenția rapidă a permis localizarea și lichidarea completă a incendiului în aproximativ 30 de minute.

În urma investigațiilor, un al doilea bărbat reținut în dosar a fost scos de sub urmărire penală.


Citește mai departe

topul săptămânii