Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un tânăr de 24 de ani a ajuns la spital, după ce s-a izbit cu un Audi într-un copac

Un tânăr de doar 24 de ani a fost transportat în această noapte de urgență la spital ca urmare a unui accident rutier produs în sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, în această noapte, în jurul orelor 03:00, tânărul se deplasa cu un automobil de model Audi pe șoseaua Muncești din capitală. La un moment, acesta a pierdut controlul asupra volanului și s-a tamponat într-un copac, scrie deschide.md.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că acesta nu se afla sub influența alcoolului. Ulterior, el a fost preluat de către medici, având comoție cerebrală.



Moldova

Accident grav, la Fundul Galbenei: Un camion s-a răsturnat, iar șoferul a fost transportat la spital.

Accident grav în raionul Hîncești: un camion s-a răsturnat într-o curbă periculoasă, iar șoferul a ajuns la spital. Totul s-a întâmplat în zorii zilei de 10 decembrie pe traseul din apropierea satului Fundul Galbenei și a necesitat intervenția de urgență a polițiștilor și medicilor.

Publicat

Potrivit primelor informații, șoferul în vârstă de 49 de ani, se deplasa dinspre Hîncești spre Chișinău. Într-o curbă periculoasă, acesta nu ar fi adaptat viteza la condițiile drumului, iar camionul a derapat, ieșind de pe carosabil și ajungând într-un canal de scurgere, unde s-a răsturnat cu tot cu remorcă.

Bărbatul a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Raional Hîncești pentru îngrijiri medicale. Polițiștii l-au testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind zero alcool în aerul expirat.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului, iar traficul în zonă a fost parțial îngreunat până la finalizarea intervenției.



Citește mai departe

Moldova

Momente de panică în centrul Capitalei: un copil de 7 ani s-a rătăcit în PMAN

Un băiețel de 7 ani a provocat îngrijorare în Piața Marii Adunări Naționale, după ce trecătorii au observat că se află singur și pare rătăcit.

Publicat

Carabinierii au discutat cu copilul și au încercat să afle unde îi sunt părinții, însă acesta nu a putut oferi detalii clare.

Minorul a fost dus la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru identificarea familiei, iar după verificări, autoritățile au reușit să ia legătura cu tatăl.

Copilul a fost predat acestuia în siguranță.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Străin depistat după aproape doi ani de ședere ilegală în Moldova

Un cetățean străin care se afla ilegal pe teritoriul Republicii Moldova încă din 2023 a fost identificat în Chișinău de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație.

Publicat

Acesta a fost escortat până la frontiera de stat, iar autoritățile i-au aplicat interdicție de intrare pentru doi ani.

IGM anunță că va continua acțiunile de depistare și îndepărtare a persoanelor aflate ilegal în țară.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii