Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Mai multe moldovence, reținute în Dubai, după ce au pozat goale la balcon, pentru o campanie publicitară

Poliția din Dubai a arestat mai multe persoane acuzate de indecență, după ce filmări cu femei goale care pozau la un balcon au fost intens distribuite online la sfârșitul săptămânii trecute.

Publicat

Imagini și videoclipuri care arătau peste zece femei complet dezbrăcate, la balconul unei clădiri din cartierul luxos Marina, au provocat un șoc în Emiratele Arabe Unite, unde chiar și un sărut în public se pedepsește cu închisoarea, relatează Sky News.

În Emiratele Arabe Unite, încălcarea legii privind decența în public se pedepsește cu până la șase luni de închisoare și o amendă de aproximativ 1.000 de euro.

Distribuirea unui material pornografic se pedepsește, de asemenea, cu închisoarea și amenzi usturătoare, în conformitate cu normativele din această țară, bazate pe legea islamică.


O publicație locală a spus că incidentul ar fi făcut parte dintr-o „campanie publicitară”, însă nu au fost date detalii în această direcție.

Poliția din Dubai a declarat că persoanele reținute pentru videoclipul „indecent” au fost puse sub acuzare. „Astfel de comportamente inacceptabile nu reflectă valorile și etica societății noastre”, se menționează în declarația poliției.

Deși liberale prin comparație cu vecinii săi din Orientul Mijlociu, Emiratele Arabe Unite au legi stricte care reglementează conduita, mai multe persoane ajungând la închisoare chiar și din cauza unor comentarii online.


Companiile de telecomunicații din țară blochează accesul la site-urile pentru adulți.

digi24.ro


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Accident, la Comrat: Un Chrysler s-a tamponat cu un ATV

Accident violent într-o intersecție din orașul Comrat. Un Chrysler s-a tamponat cu un ATV.

Publicat

Totul a avut loc în data de 11 aprilie, la intersecția străzilor Lenin și Fediko.

Potrivit Gagauzinfo.MD, mașina era condusă de un bărbat de 39 de ani, iar vehiculul de teren de către un tânăr de 24 de ani, ambii locuitori ai orașului Comrat.

Din fericire, în urma impactului, nicio persoană nu a avut de suferit.


Șoferul care va fi găsit vinovat, va fi sancționat contravențional.

 


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Atenție la individul din imagini: Este căutat de poliție pentru furtul unui portmoneu plin cu bani

Polițiștii solicită ajutorul comunității pentru a identifica persoana din secvențele video.

Publicat

Informația a fost făcută publică pe pagina de Facebook a portalului Hîncești24.NET. Potrivit sursei, la 12 aprilie 2021, în incinta întreprinderii „Floarea ” a sustras un portofel cu o sumă mare de bani, documente si carduri.

Cine recunoaște persoana din video să apeleze 112 sau 061 000 601.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ De dragul like-urilor pe Tik-Tok, un adolescent s-a filmat sărind și alergând pe avionul-monument de la Aeroport

De dragul like-urilor pe Tik-Tok, un adolescent s-a filmat sărind și alergând pe avionul-monument de la Aeroport.

Publicat

Despre caz ne-a alertat un urmăritor al celui care apare în imagini și ne-a expediat și secvența video. În filmuleț se vede cum acesta aleargă mai întâi pe aripa avionului, apoi urcă pe el, aleargă până la unul din motoare, iar de acolo, se avântă și sare din nou pe aripă.

Imaginile i-au indignat pe urmăritorii individului, care, cel mai probabil nu a împlinit încă vârsta majoratului.

Unul din ei ne-a scris că condamnă gestul tânărului, deoarece, în primul rând și-a pus sănătatea în pericol, iar, în al doilea rând, putea să deterioreze avionul, pe care toată lumea îl admiră.


Pe caz, poliția urmează să se sesizeze, iar dacă acțiunile băiatului vor fi calificate drept încălcare, acesta va fi identificat și sancționat.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii