Rețele de socializare

Moldova

Microbuz din Republica Moldova, implicat într-un accident în România

Un microbuz din Republica Moldova, în care se aflau mai mulți pasageri, a fost implicat într-un accident rutier produs pe DN 17, în localitatea Josenii Bârgăului din România.

Publicat

Din fericire, în urma accidentului nu au rezultat victime, transmite Știri.md.

”Conform verificărilor efectuate la fața locului, pe drumul național 17, în Josenii Bârgăului, la intersecția cu drumul județean 172D, șoferul unei autoutilitare care circula pe direcția Bistrița-Vatra Dornei, un bărbat de 60 de ani, din Spermezeu, ar fi încetinit pentru a efectua un viraj spre stânga pe drumul județean și a fost colizionat de un microbuz care circula pe aceeași direcție și care era condus de un bărbat de 56 de ani, din Republica Moldova”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului nu au fost înregistrate victime, toate persoanele implicate au refuzat transportul la spital.


Primăria Josenii Bârgăului a pus la dispoziția pasagerilor microbuzului un spațiu de cazare temporară, unde aceștia vor rămâne până ce li se va asigura un alt mijloc de transport pentru a-si continua deplasarea în Republica Moldova.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Pe parcursul intervenției, pentru aproximativ 30 de minute, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dirijat circulația, în zonă s-a circulat alternativ, pe o bandă.


Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii