Rețele de socializare

Moldova

Un minor de 15 ani s-a înecat într-un iaz din capitală

Victima s-ar fi dus la scăldat alături de un prieten. Ultimul a încercat să-l salveze, însă fără succes.

Publicat

Tragedia s-a întâmplat în după-amiaza de 7 august, în jurul orei 13.40, când poliția a fost sesizată precum că  la iazul de la Porțile Orașului  un minor aproximativ de 15 ani, a intrat în apă și nu a mai ieșit.

La fața locului imediat s-au deplasat toate serviciile specializate, pentru stabilirea circumstanțelor. Angajații IGSU imediat au întreprins măsuri și au scos din apă corpul minorului, medicii au depus tot efortul pentru a-l resuscita, dar din nefericire au constatat decesul minorului.

Totodată la fața locului polițiștii au stabilit că minorul împreună cu un prieten, ambii locuitori a sec. Buiucani, la iazul dat au ajuns pe biciclete, ulterior victima a intrat în apă pentru a se scălda. La un moment dat minorul care a rămas pe mal a încercat să-l ajute dar fără succes.
La moment forțele de ordine documentează cazul în stabilirea tuturor circumstanțelor.


Moldova

/VIDEO/ Țigări ascunse în plafonul și portbagajul unui automobil, depistate la Sculeni.

Peste 3.000 de țigarete au fost depistate într-un autoturism care încerca să iasă din Republica Moldova. Marfa era ascunsă în locuri special amenajate, însă a fost găsită cu ajutorul câinelui de serviciu al vămii.

Publicat

Cazul a avut loc la postul vamal Sculeni, pe sensul de ieșire din țară. Pentru control s-a prezentat un automobil, condus de un bărbat de 52 de ani, nerezident. Acesta le-a declarat vameșilor că se deplasează spre România și că nu transportă bunuri ce necesită a fi declarate.

În baza analizei de risc, funcționarii vamali au decis efectuarea unui control fizic detaliat al mijlocului de transport, cu implicarea inspectorului chinolog și a patrupedei de serviciu. Câinele a reacționat pozitiv la posibila prezență a produselor din tutun.

În urma verificărilor minuțioase, efectuate de funcționarii vamali în comun cu angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au fost depistate 164 de pachete de țigări de diferite mărci. Acestea erau tăinuite sub tapițeria tavanului și în capacul portbagajului, cu scopul transportării ilicite peste frontiera vamală.


Produsele de tutun au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar șoferul riscă să fie sancționat conform prevederilor Codului Contravențional.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Fetiță de 3 ani, răpită din Ucraina și dată în căutare prin Interpol, găsită la Cahul.

O fetiță de doar trei ani, răpită din Ucraina și dată în căutare internațională, a fost găsită în municipiul Cahul. Minora a fost predată în siguranță mamei sale, iar tatăl, acuzat de răpire, a fost identificat de autorități.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație, ofițerii Direcției Regionale Sud au stabilit locul aflării copilei, care era căutată pe canalele Interpol. Fetița fusese răpită în luna octombrie 2025 de către tatăl său, în contextul unui conflict familial și al unui proces de divorț dintre părinți.

Conform informațiilor oferite de autorități, minora a fost luată de tată de la un loc de joacă din Ucraina și scoasă ilegal din țară. Ulterior, autoritățile ucrainene au anunțat dispariția copilului și au inițiat procedurile de căutare internațională.

În urma măsurilor operative desfășurate, ofițerii moldoveni au stabilit că fetița se află pe teritoriul Republicii Moldova, mai exact în municipiul Cahul. Aceasta a fost localizată și predată în siguranță mamei sale.


Totodată, tatăl, un bărbat de 43 de ani, figura în căutare internațională, fiind acuzat de răpirea unui minor. Suspectul a fost reținut și plasat în izolatorul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, în vederea inițierii procedurilor de extrădare către autoritățile ucrainene.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Vin moldovenesc exportat ilegal în SUA sub marcă franceză: Prejudiciu de 5 milioane de lei.

O companie din Republica Moldova este vizată într-un dosar penal după ce ar fi fabricat și exportat ilegal în Statele Unite ale Americii vin sub marca unei companii franceze, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 5 milioane de lei. Exporturile au fost suspendate, iar oamenii legii au descins cu percheziții la Chișinău și la fabrica de vin din afara capitalei.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, oamenii legii au deconspirat o schemă de încălcare a drepturilor de autor. Mai exact, începând cu anul 2020, compania ar fi produs și exportat în Statele Unite ale Americii vinuri purtând denumirea unei mărci franceze protejate internațional, fără a deține dreptul legal de utilizare a acesteia.

Titularul mărcii din Franța ar fi sesizat autoritățile, iar informația a fost transmisă prin intermediul agențiilor Interpol și Europol, care au alertat Poliția de Frontieră din Republica Moldova.

În cadrul operațiunii, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile și în automobilele mai multor persoane din conducerea și administrația companiei, atât în municipiul Chișinău, cât și la fabrica de vin din afara capitalei. De la fața locului au fost ridicate ambalaje, mostre de etichete susceptibile că ar încălca drepturile de autor ale mărcii franceze, contracte, facturi, precum și purtători de informații care urmează a fi supuși expertizelor.


Între timp, exporturile companiei către SUA au fost suspendate. Cercetările continuă sub conducerea procurorilor PCCOCS, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii