Moldova
/VIDEO/ Momentul unui impact violent, în sectorul Botanica, surprins de o cameră de bord
Un accident de circulație, pe una din străzile capitalei a fost surprins de o cameră de bord. Totul s-a întâmplat în data de opt aprilie, pe strada Independenței din sectorul Botanica al capitalei.
În secvența video se vede cum un șofer vrea să vireze la stânga, iar în acel moment, din spate, o mașină care se deplasa pe contrasens lovește celălalt vehicul. După ce imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare, internauții au început să comenteze activ situația. Unii dintre ei sunt de părerea că, cel mai probabil, șoferul care se deplasa din spate nu ar fi observat că celălalt conducător auto intenționează să vireze la stânga și ar fi vrut să-l depășească neregulamentar, trecând peste linia continuă care delimitează sensurile de circulație.
Alții însă consideră că de vină s-ar face cel din față, deoarece înainte de a vira la stânga trebuia să se asigure că-i este permisă trecerea. Preliminar, impactul nu s-a soldat cu victime.
Conform legii, șoferul care va fi găsit vinovat va plăti o amendă de până la 1500 de lei, dar și se va alege cu șase puncte de penalizare.
Moldova
Incendiu devastator, la Florești: Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o odaie a unei case cuprinse de foc.
Tragedie în raionul Florești. Corpul fără suflare al unui bărbat a fost găsit de pompieri în timpul lichidării unui incendiu care a izbucnit într-o casă de locuit din satul Rădulenii Vechi.
Apelul la Serviciul unic 112 a parvenit după ce a fost semnalată izbucnirea flăcărilor, dar și suspiciunea că o persoană s-ar afla în interiorul locuinței cuprinse de foc.
La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a constatat că incendiul a distrus în totalitate bunurile materiale din două odăi ale casei, cu o suprafață totală de 54 de metri pătrați. Totodată, bunurile dintr-o altă cameră, cu suprafața de 8 metri pătrați, au fost salvate de salvatori.
În timpul operațiunilor de stingere, pompierii au depistat, într-una dintre încăperile afectate, pe pat, cadavrul parțial carbonizat al proprietarului locuinței, un bărbat în vârstă de 66 de ani.
Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite de organele competente, în urma cercetărilor efectuate la fața locului.
Moldova
/VIDEO/ A căzut în plasa escrocilor: Un pensionar a rămas fără 112 mii de lei și peste 5 mii de euro, la Bălți.
Escrocherie de proporții, dejucată la Bălți. Un pensionar a fost lăsat fără peste 112 mii de lei și peste 5 mii de euro, după ce a căzut în plasa escrocilor.
Mai exact, polițiștii și procurorii din Bălți au destructurat un grup criminal organizat, specializat în escrocherii, după ce au documentat un caz în care un bărbat de 74 de ani a fost înșelat sub pretextul unor investiții pe platforme internaționale de tranzacționare.
Potrivit anchetatorilor, începând cu luna decembrie 2025, doi bărbați cu vârste de 21 și 39 de ani, acționând împreună cu alte persoane, ar fi indus în eroare victima, convingând-o să transfere bani pentru presupuse investiții financiare.
În urma acestor acțiuni, pensionarul a fost prejudiciat cu 112.000 de lei și 5.100 de euro. Suspecții au fost reținuți în flagrant, în momentul în care primeau de la victimă o nouă tranșă de 4.700 de euro.
Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, iar oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica toate persoanele implicate în schemă.
Poliția le recomandă cetățenilor să fie vigilenți și să evite transferurile de bani către persoane necunoscute sau către platforme de investiții neautorizate.
Moldova
Explozie provocată de o scurgere de gaz, în raionul Ialoveni: un bărbat a suferit arsuri grave.
O explozie provocată de o scurgere de gaz de la un aragaz s-a produs în dimineața zilei de 13 ianuarie, într-o gospodărie din satul Costești, raionul Ialoveni. În urma incidentului o persoană a suferit arsuri grave.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:30, fiind anunțată o deflagrație într-o casă de locuit, urmată de izbucnirea unui incendiu. La fața locului au intervenit de urgență două echipe de salvatori și pompieri.
Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că incendiul s-a produs în urma unei explozii cauzate de acumularea de gaz, fiind afectate bunuri materiale din bucătărie și dormitor. Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spitalul raional pentru acordarea îngrijirilor necesare, starea sa fiind calificată drept grav-stabilă.
Incendiul a fost localizat și lichidat complet jumătate de oră mai târziu. Specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit preliminar că incidentul s-a produs din cauza nerespectării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate cu gaze naturale. Toate circumstanțele producerii deflagrației urmează a fi stabilite de specialiști.
În acest context, salvatorii și pompierii îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic funcționalitatea instalațiilor conectate la gaze naturale, să aerisească încăperile înainte de utilizarea aragazelor și să respecte cu strictețe normele de siguranță.
Totodată, IGSU recomandă instalarea detectoarelor de fum și gaz în locuințe, acestea permițând depistarea rapidă a scurgerilor periculoase și contribuind la prevenirea unor tragedii. În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.


-
Moldova4 ore în urmă/VIDEO/ Bătut și dus cu forța în pădure: Trei tineri au fost reținuți pentru o răpire ca în filme, la Criuleni.
-
Moldova6 zile în urmăUn microbuz și un tir s-au tamponat, la Rîșcani: un șofer a fost rănit.
-
Moldovao zi în urmăUn șofer ar fi ieșit la depășire și s-ar fi tamponat frontal cu o altă mașină, în raionul Sîngerei. Trei persoane, la spital.
-
Moldova2 zile în urmăAccident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ A rămas fără permis de conducere: Șoferul care a intrat cu mașina pe aleea din sectorul Ciocana, sancționat.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Poți fugi, dar nu te poți ascunde: Individul care a vandalizat un pasaj pietonal din capitală, prins de poliție.
-
Moldova2 zile în urmăO femeie de 73 de ani de ani a căzut în plasa escrocilor: A fost deposedată de jumătate de milion de lei.
-
Moldova4 ore în urmăCercetați pentru braconaj: Doi bărbați din Ialoveni păstrau acasă arme ilegale și carne de vânat.
