UN BĂRBAT DIN CANTEMIR AR FI CERUT 800 DE EURO PENTRU AELIBERA UN PERMIS DE CONDUCERE, ÎNSĂ NU S-A ȚINUT DE CUVÂNT ȘI A FOST DENUNȚAT...
În cadrul operaţiunii speciale “MAC 2018”, ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Râşcani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, în urma măsurilor speciale...
Două tentative de trafic ilicit cu produse din tutun, prevenite de vameși în 24 de ore. În total, au fost reținute în vederea confiscării 29 160...
Ofițerii de investigații a Inspectoratului Buiucani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au reținut un bărbat în vârstă de 34 ani și concubina acestuia...
Șefa internatului unui liceu din capitală este cercetată penal de CNA şi procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Aceasta este bănuită că și-ar fi...
Un moldovean, în vârstă de 35 de ani, a fost reținut la un punct de trecere din Ucraina. Acesta a încercat să mituiască vameșii cu 1000...
Un conațional reținut și alți trei urmează să fie documentați pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, cu scopul de a prinde pește cu dispozitive interzise prin...
Un individ, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnat la 9 ani şi 5 luni închisoare pentru comiterea tâlhăriei la o casă de schimb...
Un nou caz de trafic de influență a ajuns în vizorul ofițerilor și procurorilor anticorupție. Un bărbat a fost reținut și escortat la CNA pentru audieri....
Extras din sinteza operativă a Direcției de Poliție a mun. Chişinău 14.06.2018