Moldova
Un bălțean a cerut 5.000 de lei de la un bănuit de escrocherie, ca să-l scape de dosar penal
Bărbat din Bălți, reținut de CNA pentru trafic de influență. Pentru o mită de 5000 de lei, acum riscă amendă sau până la 6 ani de detenție.
Un caz de trafic de influență a ajuns în vizorul ofițerilor și procurorilor anticorupție, după ce un bărbat din Bălți a fost denunțat la DGT „Nord” a CNA pentru că ar fi cerut bani ca să influențeze un polițist.
Potrivit materialelor anchetei, bălțeanul ar fi pretins și primit 5000 de lei pentru a aranja adoptarea unei decizii favorabile pe un pretins caz de escrocherie, aflat în procedura unui polițist de la Inspectoratul de Poliție Bălți.
Bărbatul a fost documentat la primirea banilor extorcați și transmiși sub controlul ofițerilor DGT „Nord” a CNA. Drept urmare, acesta a fost fost reținut pentru 72 de ore și riscă 6 ani de detenție sau o amendă de până la 150 000 de lei, dacă va fi găsit vinovat.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupţie conduce urmărirea penală pe acest caz.
Moldova
Final tragic după accidentul din Rîșcani: angajatul IGSU lovit cu mașina de un șofer beat și drogat a decedat după 14 zile în comă
Angajatul IGSU, în vârstă de 40 de ani, care a fost lovit de o mașină condusă de un șofer aflat băut și drogat la volan, a decedat pe patul de spital, după 14 zile în comă.
Informația a fost oferită pentru redacția noastră de către o persoană apropiată a victimei, care susține că șoferul vinovat ar încerca să propună bani rudelor bărbatului, în încercarea de a scăpa de pedeapsă.
Amintim că accidentul s-a produs pe 3 decembrie, în jurul orei 19:40, pe traseul R-7, în satul Petrușeni, la intersecția cu Duruitoarea Veche, raionul Rîșcani.
Șoferul unui Toyota Auris, un bărbat de 30 de ani, ar fi pierdut controlul volanului, a lovit pietonul de 40 de ani, angajat IGSU, aflat în afara orelor de serviciu, în timp ce se afla lângă propriul automobil, parcat cu avariile pornite, după care s-a izbit într-un pilon electric. Atât victima, cât și șoferul au fost transportați la Spitalul Municipal Bălți.
Testările au arătat că șoferul era în stare avansată de ebrietate, cu 0,68 mg/l alcool în aerul expirat, iar testul antidrog a ieșit pozitiv la consum de marijuana.
Moldova
Crimă șocantă în raionul Anenii Noi: trei persoane ar fi fost ucise și date hrană porcilor
Un bărbat de 59 de ani dintr-o localitate a raionului Anenii Noi și concubina acestuia au fost reținuți de oamenii legii, fiind bănuiți de comiterea unor crime deosebit de grave.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Stiri.MD, cel puțin trei persoane ar fi fost ucise, iar ulterior cadavrele ar fi fost distruse, fiind oferite drept hrană animalelor din gospodăria suspectului.
Reținerea a avut loc ieri, în satul Bereozchi, după mai multe zile de căutări. Surse apropiate anchetei susțin că bărbatul administra o fermă și angaja persoane social-vulnerabile. Din motive care urmează a fi stabilite, cel puțin trei dintre acestea ar fi fost omorâte.
În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, polițiștii au depistat haine ce ar aparține uneia dintre victime, aruncate într-o fântână din curtea gospodăriei.
Autoritățile nu confirmă deocamdată oficial detaliile privind modul comiterii crimei, menționând că este vorba despre un dosar extrem de complex, aflat în faza activă de urmărire penală.
Bărbatul are antecedente penale, fiind anterior condamnat pentru huliganism, violare de domiciliu și furturi. Inițial, cauza penală a fost pornită pe faptul dispariției unei persoane, însă în urma măsurilor speciale de investigație, anchetatorii au stabilit ca versiune de bază comiterea omorului.
Suspectul și concubina acestuia au fost plasați în custodia organelor de drept, iar pe caz continuă acțiunile procesuale. Oamenii legii anunță că vor reveni cu informații suplimentare pe măsura avansării anchetei.
Moldova
Meșter în radioelectronică, trimis în judecată după nouă ani de pornografie infantilă
Un bărbat de 53 de ani din Chișinău, care activa în domeniul radioelectronicii, a fost trimis în judecată după ce a acumulat peste 5.500 de fotografii și filmulețe cu pornografie infantilă, unele cu fete începând de la vârsta de 10 ani.
Faptele ar fi fost comise pe parcursul a nouă ani, între 2017 și 2025, materialele fiind descărcate și distribuite prin internet, inclusiv prin BitTorrent.
Fișierele erau stocate pe mai multe dispozitive de mare capacitate, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate și telefoane mobile pentru expertizare.
Deși inițial a negat, bărbatul a recunoscut ulterior că a deținut materialele, susținând că erau „pentru uz personal”. Legea prevede însă pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 3 ani chiar și pentru simpla deținere a unor astfel de imagini.
Dosarul va fi examinat de instanță, iar până la o decizie definitivă, inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției.
-
Moldova7 ore în urmăCrimă șocantă în raionul Anenii Noi: trei persoane ar fi fost ucise și date hrană porcilor
-
Moldova4 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Moldova5 ore în urmăFinal tragic după accidentul din Rîșcani: angajatul IGSU lovit cu mașina de un șofer beat și drogat a decedat după 14 zile în comă
-
Moldova6 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Diaspora6 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldovao zi în urmăFocuri de armă la IP Centru: Conducerea inspectoratului, eliberată din funcție.
-
Moldova4 zile în urmăIncendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
-
Moldova6 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
