Moldova
Doi bărbați au fost găsiți fără suflare în propria locuința
Victimele în vârstă de 75 și 61 de ani au fost găsite fără suflare în propria casa în raionul Taraclia
Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de 31 octombrie în satul Valea Perjei. Potrivit datelor recepționate de la 112, trupurile neînsuflețite a bărbaților au fost depistate în interiorul casei de locuit de către rudele acestora.
La fața locului a fost îndreptat un echipaj de salvatori. Incendiul în locuința nu s-a produs. În urma cercetărilor efectuate de specialiști se presupune că persoanele sa-r fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la un arzător conectat la soba. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite ulterior.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de exploatare a sobelor și a instalațiilor de încălzit locuințele. Oamenii sunt rugați să verifice sobele și instalațiile de încălzit, precum și să aerisească bine încăperile.
În situații de risc cetățenii sunt rugați să apeleze numărul 112.
Moldova
/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
O tânără de 22 de ani a trăit clipe de coșmar, după ce a fost atacată și jefuită în plină stradă, în sectorul Ciocana al capitalei.
Potrivit poliției, atacatorul ar fi fost un bărbat de 38 de ani, locuitor al Chișinăului. Acesta s-ar fi apropiat de tânără și i-ar fi aplicat mai multe lovituri, după care i-a smuls geanta în care se aflau bani, un ceas, carduri bancare și acte personale. Prejudiciul cauzat depășește 11 mii de lei.
În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost localizat pe teritoriul raionului Orhei și reținut de polițiști cu sprijinul mascaților de la „Fulger”.
Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 8 ani de închisoare.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
Moldova
/VIDEO/ Mașini de lux, aduse ilegal din UE: Grupare criminală, destructurată. Patru bărbați sunt cercetați penal.
O grupare criminală implicată în contrabandă cu mașini de lux, furate din state ale Uniunii Europene și aduse ilegal în Republica Moldova, a fost destructurată de oamenii legii.
Ofițerii Direcției investigare criminalitate transfrontalieră a Poliției de Frontieră, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au documentat activitatea a patru bărbați, cu vârste între 22 și 37 de ani, originari din raioanele Strășeni și Hîncești.
Potrivit anchetei, suspecții au înregistrat o companie de construcții în Belgia, la Bruxelles, folosind acte și identități false. Prin intermediul firmei, aceștia ar fi luat în leasing mai multe automobile de lux, pe care ulterior le-au introdus fraudulos în țară. Cel puțin trei dintre acestea au fost scoase la vânzare pe platforme online.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile și în mijloacele de transport ale suspecților, oamenii legii au ridicat probe care confirmă implicarea acestora în schema ilegală. Automobilele, anunțate anterior în căutare internațională, au fost depistate și plasate în parcarea specială a IGPF.
Deși sunt cercetați în stare de libertate, bărbații riscă pedepse cu închisoarea de la 4 la 10 ani, dacă vor fi găsiți vinovați de contraband cu mărfuri accizate.
Ancheta continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a altor mașini introduse ilegal în Republica Moldova.
Moldova
Poluare pe Nistru: Procuratura a pornit un dosar penal după instituirea stării de alertă de mediu
Procuratura Generală anunță că s-a autosesizat și a pornit un proces penal după ce Guvernul a declarat stare de alertă de mediu în bazinul fluviului Nistru.
Decizia vine în urma unei hotărâri aprobate pe 15 martie 2026, prin care autoritățile au confirmat existența unui incident de poluare pe anumite sectoare ale râului. Începând cu 16 martie, a fost instituită stare de alertă pentru o perioadă de 15 zile.
Potrivit Procuraturii, dreptul la un mediu sănătos este garantat de Constituție, iar poluarea apelor este strict interzisă prin lege. În special, deversarea produselor petroliere sau a altor substanțe nocive în râuri și lacuri este ilegală.
În acest context, procurorii au deschis un dosar penal pentru a stabili ce a provocat poluarea și cine se face responsabil.
Reprezentanții instituției spun că vor analiza cazul sub toate aspectele, pentru a clarifica circumstanțele și a lua măsurile legale necesare.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova5 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova7 zile în urmăSchemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
-
Moldova2 zile în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Colet „specific”, depistat în vamă: Un șofer de autocar, reținut după ce în vehicul au fost găsite circa 6 kg de „sare”.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Găsită și amendată: O șoferiță, sancționată după ce nu a acordat prioritate legală pietonilor.
