Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Și-a dedicat 25 de ani din viață salvării vieții omenești. Un pompier a fost trecut în rezervă într-un mod inedit

Un pompier din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost trecut în rezervă într-un mod inedit, după ce și-a dedicat viața salvării vieților omenești.

Publicat

Conform unei tradiții nescrise practicate de salvatori, ofițerul principal al Centrului Republican de Intervenții, Tudor Lungu a fost scăldat în jeturi de apă, stropite din furtunurile de intervenție ale pompierilor.

După ce ofițerul a dedicat 25 de ani din viață serviciului, acesta a fost felicitat de colegi, iar superiorii i-au mulțumit pentru eforturile depuse și activitatea realizată în salvarea vieților omenești, dar și lichidarea incendiilor. Cei 40 de colegi cu care a activat pe parcursul carierei de salvator și pompier l-au felicitat pentru realizări și au menționat că au fost mândri să activeze împreună în calitate de camarazi.

Conform informației IGSU în cadrul IGSU activează peste 2000 de angajați, iar 1900 dintre ei sunt salvatori și pompieri, ofițeri și subofițeri care intervin pentru prevenirea și lichidarea situațiilor excepționale, dar și salvarea vieților omenești.

echipa.md


Advertisement

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii