Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Accident fatal, la Edineț. Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital

Accident cumplit, în raionul Edineț. Un tânăr a murit, iar alții doi au fost răniți, după ce două automobile s-au ciocnit frontal. Accidentul a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 15:15, la ieșirea din satul Alexandreni.

Publicat

Potrivit datelor oferite de ofițerul de presă de la IP Edineț, Svetlana Talpă, totul s-ar fi produs după ce un bărbat de 33 de ani, care se afla la volanul unei Dacia Logan și avea și un pasager de 43 de ani, nu s-a isprăvit cu ghidajul într-o curbă periculoasă și a ieșit pe contrasens, unde s-a tamponat frontal cu un Volkswagen Passat, condus de un bărbat de 33 de ani locuitor al raionului Edineț, care avea ca pasager un tânăr de 21 de ani, locuitor al aceluiași raion, care se deplasa regulamentar din sens opus.

Impactul a fost atât de violent, încât ambele mașini s-au transformat în mormane de fiare. Toate persoanele ce se aflau în cele două mașini au fost transportate la Spitalul Raional Edineț pentru îngrijiri medicale cu diverse traumatisme.

Din nefericire, în rezultatul traumelor primite, șoferul de 33 de ani care se deplasa regulamentar a decedat la scurt timp pe patul de spital.


Conducătorul automobilului Dacia a fost supus testării alcoolscopice cu aparatul Dräger. Rezultatele au demonstrat că el nu consumase alcool.

Cadavrul conducătorului automobilului de marca Volkswagen a fost îndreptat spre examinare medico-legală.

La moment cazul se examinează întru stabilirea tuturor circumstanțelor și primirea unei decizii legale.


echipa.md


Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Dispărută fără urmă: O femeie din Bălți este căutată de rude, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

A plecat de acasă fără a anunța pe cineva încotro merge, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic despre ea. Este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, originară din municipiul Bălți. Aceasta ar fi ieșit din locuință în plină noapte și nu s-a mai întors.

Publicat

Disperate, rudele s-au adresat după ajutor la poliție. Potrivit acestora, în dimineața zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 4:00, femeia a părăsit domiciliul său, amplasat pe o stradă din municipiul Bălți, într-o direcție necunoscută, iar de atunci i s-a pierdut urma.

În acest context, poliția solicită ajutorul cetățenilor. Femeia care apare în imagini are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, corpolență medie, păr cărunt și ochi căprui.

Persoanele care au recunoscut-o și dețin informații despre locul aflării ei sunt rugate să apeleze imediat numerele de telefon 069 889 914, 068 976 000 sau serviciul unic 112. Orice detaliu contează!


Citește mai departe

Moldova

Lecție scumpă pentru un șofer grăbit – 30 de zile fără permis și faimă online

Un bărbat de 54 de ani din capitală a fost identificat și sancționat după ce imaginile video apărute online l-au surprins ignorând un pieton care traversa regulamentar strada Ion Creangă, în sectorul Buiucani. Mai mult, acesta se deplasa cu viteză excesivă pe banda destinată transportului public.

Publicat

Incidentul s-a produs pe 4 noiembrie, iar comportamentul periculos al conducătorului auto, aflat la volanul unui Renault, a stârnit reacții aprinse în mediul online. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul avea deja 9 puncte de penalizare pentru abateri anterioare de la regulile de circulație.

Pentru această încălcare, dar și din cauza punctajului acumulat, bărbatul va fi suspendat din dreptul de a conduce pentru 30 de zile.


Citește mai departe

Moldova

Șofer prins drogat la volan: În organismul lui au fost depistate trei tipuri de substanțe narcotice.

A urcat drogat la volan, iar acum riscă să fie tras la răspundere. Este cazul unui bărbat de 48 de ani din capitală, care a fost oprit de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, pe strada Varnița, după ce a manifestat un comportament suspect în trafic.

Publicat

În urma verificărilor, conducătorul auto a fost escortat la Dispensarul Republican de Narcologie, unde testele biologice au confirmat prezența a trei tipuri de substanțe narcotice în organism — amfetamină, ketamină și marijuana.

Automobilul condus de acesta a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar pe numele bărbatului a fost inițiat un proces penal pentru conducerea unui vehicul sub influența drogurilor.

Potrivit legislației, șoferul riscă o amendă de până la 125 de mii de lei sau chiar până la trei ani de închisoare. În ambele cazuri, el va rămâne fără dreptul de a conduce mijloace de transport.


Citește mai departe

topul săptămânii