Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Accidentul din Ucraina, cu implicarea autocarului Chișinău-Moscova. Relatările uneia dintre pasagerele vehiculului

Un autocar de pe ruta Chișinău-Moscova s-a inversat pe o stradă din Kiev, Ucraina. Vehiculul a fost la un pas de a se tampona în pompa de alimentare a unei stații Peco.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 25 august, în jurul orei 02.00. Presa din Ucraina scrie că în autocar se aflau 50 de persoane – 48 de pasageri și 2 șoferi. La fața locului s-au deplasat polițiștii, mai multe ambulanțe, dar și pompierii. Preliminar, 18 dintre pasageri au cerut ajutorul medicilor, iar opt dintre ei au fost duși la spital. Presa străină scrie că este vorba despre trei copii de 13 ani, 11 ani și mai puțin de un anișor, dar și un bărbat de 41 de ani, două femei de 49 de ani, o femeie de 58 de ani și un tânăr de 25 de ani.

Una dintre pasagere a relatat pentru jurnaliștii Ucraineni despre teroarea prin care a trecut.

TATIANA: „Au stricat repede ferestrele și ne-au scos. În primul rând pe copii, apoi și noi ieșeam încetișor. Ne-au luat cu ambulanța, am fost cusută aici și aici mi-au cusut și poliția ne-a adus înapoi”.
Reprezentanții ministerului de externe au aflat mai multe detalii despre starea acestora.


DANIEL VODĂ, ȘEFUL SERICIULUI RELAȚII CU PRESA, MAEIE: „Conform informațiilor obținute de la autoritățile locale, în urma producerii accidentului, mai mulți pasageri s-au ales cu diferite traumatisme, 00.39-00.52 Fiind ulterior transportați la un spital local pentru investigații detaliate. Potrivit responsabililor de la Poliția națională de patrulare a Ucrainei și a Serviciului pentru situații excepționale, după investigații toți cei opt pasageri au refuzat spitalizarea”.

Totodată, Ministerul de externe anunță că la fața locului s-a deplasat un alt autocar care urmează să transporte pasagerii spre destinația finală, adică în orașul rus, Moscova.

echipa.md

 


Moldova

/VIDEO/S-a lăsat cu sancțiuni: Mai mulți șoferi au fost prinși în stare de ebrietate la volan.

Controale nocturne în nordul și centrul țării. Inspectorii de patrulare au inițiat acțiuni de verificare a respectării regulilor rutiere, iar în urma acestora au descoperit mai multe cazuri de conducere sub influența alcoolului.

Publicat

În raionul Sîngerei, un bărbat de 34 de ani, a fost depistat cu 1,23 mg/l alcool în aerul expirat, ceea ce reprezintă o concentrație de circa opt ori peste limita legală admisă. În raionul Glodeni, polițiștii au oprit un șofer de 63 de ani, care avea 1,09 mg/l alcool în aerul expirat. Tot în noaptea de 22 august, o femeie de 40 de ani, din Bălți, a fost surprinsă conducând pe traseul din localitatea Ulmu cu 0,91 mg/l alcool. În același timp, în satul Pojoreni, un bărbat de 56 de ani, aflat la ghidonul unui ATV, a fost testat cu aparatul Drager și avea 0,97 mg/l alcool în aerul expirat.

Toate unitățile de transport au fost ridicate și duse la parcarea specială a poliției, pentru a fi supuse măsurilor legale necesare. Trei dintre șoferi sunt cercetați penal pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate avansată, în timp ce conducătorul ATV-ului urmează a fi sancționat contravențional.


Citește mai departe

Moldova

Urmărire ca-n filme la Vulcănești: Un șofer beat, prins cu sute de haine de contrabandă.

Scene ca în filmele de acțiune în raionul Vulcănești, în apropierea satului Cișmichioi. Un șofer de 39 de ani a pus pe jar ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, după ce a refuzat să oprească la somațiile funcționarilor vamali.

Publicat

În loc să tragă pe dreapta, individul a accelerat și a încercat să scape de vameși. Cursa periculoasă s-a încheiat brusc, după ce vehiculul a fost proiectat într-un șanț, în afara carosabilului.

Mașina a fost escortată la postul vamal Cahul, unde, în urma verificărilor, inspectorii au descoperit aproximativ 450 de articole vestimentare cu inscripții de brand. Produsele erau transportate în cantități comerciale, însă fără documente de proveniență legală. Întreaga marfă a fost ridicată și este pasibilă de confiscare, iar automobilul a fost reținut și plasat într-o parcare specială.

Pe lângă riscul de sancțiuni contravenționale pentru contrabandă, șoferul s-a ales și cu un alt dosar. La fața locului a fost chemat un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare, care a constatat că bărbatul se afla în stare de ebrietate în momentul incidentului.


Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și să decidă măsurile legale care se impun.



Citește mai departe

Moldova

Accident grav în capitală: Un motociclist de 24 de ani a ajuns la spital

O manevră riscantă l-a dus direct pe patul de spital. Un motociclist în vârstă de 24 de ani a avut nevoie de asistență medicală în urma unui accident rutier.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 21 august, puțin după ora 20.00, pe Bulevardul Traian din sectorul Botanica al capitalei. Martorii de la fața locului spun că totul s-ar fi întâmplat după ce motociclistul ar fi încercat să depășească o mașină, dar s-a lovit în alta.

„Unul cu motocicleta a vrut să-l întreacă pe acesta cu Porche-ul negru, s-a lovit în el și l-a aruncat în al Porche. Un băiat tânăr, văd că! În șlapi la volan. Au sărit șlapii din picioare! ”, a declarat unul dintre martori care a filmat consecințele impactului cu telefonul și a distribuit imaginile pe rețelele sociale.


La fața locului a intervenit un echipaj al poliției, dar și ambulanța. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Cristina Talpă, la ghidonul motocicletei se afla un tânăr de 24 de ani, care s-a tamponat cu un automobil condus de un bărbat de 55 de ani. În urma impactului motociclistul a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite.

 


Citește mai departe

topul săptămânii