Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Accident grav cu 3 răniți la Nisporeni: Un șofer a urcat beat la volan

Un șofer beat a băgat în spital un alt conducător auto, propriul pasager și pe sine după ce a ieșit pe contrasens și a provocat un accident violent.

Publicat

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de azi, 21 august, în jurul orei 07:10, în apropiere de satul Păruceni raionul Nisporeni.

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Cristina Vicol ne-a declarat că în accident au fost implicate două unități de transport, un Hyundai Santa Fe care era condus de șoferul beat și un automobil de model Volvo care era condus de un bărbat de 57 de ani.

Potrivit informației, șoferul Hyundai-ului a ieșit la depășire, dar a tamponat din spate automobilul de model Volvo. Ambele unități de transport s-au inversat.


Ca urmare au avut de suferit ambii șoferi și un pasager din Hyndai în vârstă de 24 de ani.

Ambii șoferi au fost supuși testării cu aparatul Drager. În cazul șoferului de 57 de ani rezultatul a fost 0,00 mg/l alcool în aerul expirat, iar în privința celuilalt șofer, în urma testării alcoolscopice s-a arătat 0,72 în aerul expirat.


Moldova

Percheziții de amploare în România: Mai mulți medici, bǎnuiți cǎ obțineau ilegal specializările în Republica Moldova

Procurorii şi poliţiştii români fac, miercuri, 14 percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Publicat

Mai mulţi medici au cerut Ministerului Sănătăţii recunoaşterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, dar procurorii suspectează că Rezidenţiatul nu s-a efectuat în realitate, scrie News.ro.

”Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie 2025, un număr de 14 percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice, în Bucureşti şi mai multe judeţe”, anunţă, miercuri dimineaţă, Parchetul General.


Acţiunile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

”Ancheta vizează mai mulţi medici care au solicitat Ministerului Sănătăţii recunoaşterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, depunând în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidenţiatului. Titlurile de calificare vizau diverse specialităţi, precum: medicină de urgenţă, ortodonţie, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie”, precizează procurorii.

Probatoriul administrat de aceştia ridică, însă, suspiciunea că studiile de rezidenţiat, care presupuneau prezenta fizică obligatorie a medicilor rezidenţi la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, în condiţiile in care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenţi se aflau în România, unde erau salarizaţi cu normă întreagă.


12 persoane urmează să fie duse la audieri, dacă vor fi depistate.

Citește mai departe

Moldova

Accident lângă un liceu din Comrat. Un copil a fost lovit de o mașină

Un incident grav a avut loc în apropierea liceului „Tretiakov” din Comrat.

Publicat

UPDATE: Potrivit medicilor, minorul se află în comă. 


Potrivit martorilor, o șoferiță ar fi încurcat pedalele de accelerație și frână în timp ce încerca să parcheze, moment în care mașina a ieșit brusc pe carosabil și a lovit un copil.

Minorul se afla împreună cu mama sa, întorcându-se de la grădiniță, scrie presa locală.

Starea copilului nu este deocamdată cunoscută.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3

Un bărbat de 73 de ani a murit în dimineața zilei de 5 noiembrie, după ce a căzut de la etajul trei al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău.

Publicat

Poliția a fost sesizată despre caz și a inițiat cercetările necesare pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului. În prezent se cunoaște că victima era internată în instituția medicală.

Reprezentanții instituției nu au oferit, deocamdată, alte detalii despre împrejurările în care s-a întâmplat totul.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii