Diaspora
/FOTO/ Sute de euro plătiţi pentru documente de identitate false
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit asupra a doi cetăţeni din Republica Moldova cinci documente cu însemnele autorităților din România, care s-au dovedit a fi falsificate
În data de 18 august 2021, în jurul orelor 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei P.A., cetăţean al R. Moldova, în vârstă de 25 de ani.
În această dimineaţă, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei B.G., cetăţean al R. Moldova, în vârstă de 20 de ani.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra mijloacelor de transport şi asupra persoanelor, colegii noștri descoperind, asupra celor doi bărbaţi, trei permise de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova şi două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, care aveau imprimate fotografii ale unor alte persoane, precum şi o fotografie a uneia dintre persoanele în cauză.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.
Cu privire la cele constatate, cetăţeanul P.A. a declarat că cele patru documente (cartea de identitate şi permisele de conducere) le-a primit de la un cetăţean din Chişinău, pentru a le preda unui conaţional în Portugalia.
În schimb, tânărul de 20 de ani a declarat că a achitat suma de 200 de euro unui conaţional pentru a obţine un document de identitate românesc, cu intenţia de a folosi documentul pentru obţinerea unui loc de muncă în Italia.
În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Diaspora
Crimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
Presa italiană a publicat imagini tulburătoare cu momentul în care un tânăr din Republica Moldova a înjunghiat mortal barmanul unui local din comuna Sarezzo, provincia Brescia.
Tragedia s-a produs în seara de 15 decembrie, iar întreaga acțiune a durat aproximativ patru minute, potrivit presei locale.
Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, l-ar fi atacat pe barmanul de 55 de ani din răzbunare, lovindu-l cu un cuțit în zona arterei femurale, iar victima a decedat la scurt timp la spital.
După atac, agresorul a turnat benzină în local, apoi s-a predat benevol poliției, anchetatorii stabilind preliminar că motivul crimei ar fi un conflict mai vechi, izbucnit vara trecută în același local.
Diaspora
O moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 48 de ani, a fost depistată la Novara, în Italia, după ce ar fi organizat într-un apartament un cabinet medical de estetică, în mod ilegal, în care făcea injectări estetice cu botox și filler, inclusiv cu produse expirate, punând în pericol sănătatea clientelor.
Potrivit Buongiorno Novara, carabinierii din Novara au denunțat-o în stare de libertate pe T.F. (inițialele femeii), în cursul zilei de miercuri, 10 decembrie 2025, pentru exercitarea fără drept a profesiei medicale și pentru deținerea și administrarea de medicamente necorespunzătoare.
Ancheta a pornit în urmă cu aproximativ o lună, după ce locuitori din cartierul Santa Rita au semnalat un trafic neobișnuit de persoane către un apartament.
În urma verificărilor, carabinierii au bănuit că acolo funcționează un cabinet improvizat și au contactat-o pe presupusa „doctoriță” prin rețelele sociale, programând o consultare.
În timpul supravegherii din preajma vizitei, militarii au identificat două cliente care tocmai ar fi beneficiat de proceduri estetice: injecții cu botox și filler în zona buzelor și a conturului ochilor, pentru estomparea ridurilor și mărirea volumului buzelor.
Confirmarea a venit când o femeie carabinier, pretinzând că este pacientă, a intrat în apartament și a găsit o încăpere amenajată ca și „cabinet” de ocazie, cu un pat pliant și numeroase produse medicale împrăștiate pe o masă, fără autorizații sanitare și fără condiții uzuale de igienă și sterilizare.
Un aspect considerat îngrijorător de anchetatori a fost faptul că femeia nu vorbea limba italiană și comunica cu „pacientele” printr-un traducător pe telefon, în lipsa unui protocol medical de anamneză și consult.
La percheziție au fost ridicate și sechestrate peste 30 de seringi cu botox și filler, alte materiale și medicamente folosite la astfel de tratamente, precum și peste 2.000 de euro în numerar, sumă considerată profitul activității ilegale.
O parte dintre seringi ar fi fost expirate, iar anchetatorii au stabilit că tocmai astfel de produse au fost administrate celor două cliente identificate, care au fost îndrumate către un parcurs clinic pentru prevenirea unor posibile efecte secundare.
Verificările continuă pentru a stabili dacă au mai fost implicate și alte persoane și pentru a identifica și alte cliente care ar fi primit medicamente necorespunzătoare.
Carabinierii le cer celor care au făcut astfel de proceduri să contacteze secția operativă a Nucleului Operativ și Radiomobil al Companiei Carabinieri din Novara, pentru indicații privind pașii medicali necesari în vederea reducerii riscurilor pentru sănătate.
Diaspora
Momentul în care un șofer moldovean scapăTIR-ul de sub control pe o autostradă din Cehia. Camionagiul riscă pedeapsa cu închisoarea
Un șofer moldovean de 47 de ani a provocat scene periculoase pe autostrada cehă D1, după ce a condus haotic un camion înmatriculat în Polonia.
Imaginile surprinse de camerele de monitorizare arată cum autotrenul lovește parapeții din dreapta, virează brusc spre stânga și face ca semiremorca să derapeze violent, la un pas de a lovi un alt automobil. Incidentul s-a produs pe 11 noiembrie, în jurul orei 12:00, la kilometrul 70 al autostrăzii, între Praga și Brno.
La aproximativ 50 km de locul incidentului, poliția a reușit să oprească camionul. Șoferul moldovean, vizibil în stare avansată de ebrietate, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,29 la mie alcool în sânge – o valoare extrem de gravă în condițiile în care legislația cehă impune toleranță zero pentru alcool la volan. Mai mult, bărbatul a refuzat să coopereze cu oamenii legii și nu a permis recoltarea probelor biologice.
Prin urmare, polițiștii i-au interzis continuarea deplasării, i-au confiscat permisul de conducere și au inițiat un dosar penal. Potrivit presei locale, șoferul a fost informat că va fi judecat de o instanță cehă, iar pentru alcoolemie peste 1,0 g/l riscă până la 12 luni de închisoare, pe lângă amenzi consistente și interdicția de a conduce.
Autoritățile cehe reamintesc că toleranța zero la alcool în trafic este strict aplicată, iar șoferii profesioniști prinși băuți la volan pot ajunge rapid după gratii.
-
Moldova2 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora4 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova4 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova6 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Diaspora5 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova4 zile în urmăAr fi lăsat o plită electrică conectată: Un bărbat din Ruseștii Noi a murit intoxicat cu produse de ardere.
