Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Înjunghiată și lăsată să zacă la sol fără suflare: Cadavrul unei femei, depistat la Florești

În dimineața zilei de 21 iulie curent, poliția din Florești a fost sesizată de o locuitoare a satului Putinești, care a comunicat că în adiacentul localității, în apropiere de calea ferată, la sol se află cadavrul unei femei.

Publicat

Ajunși la fața locului polițiștii au stabilit identitatea cadavrului, acesta aparținând unei femei de 50 de ani, originară din raionul Soroca, care locuia în satul Putinești din raionul Florești, fiind cunoscută de locuitorii satului ca o persoană consumatoare de alcool și cu un mod de viață dezordonat.

Pe suprafața cadavrului au fost depistate multiple plăgi provocate de un obiect ascuțit, în regiunea gâtului și toracelui.

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiștii din Florești, la scurt timp a fost identificată persoana care ar fi comis infracțiunea. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al aceluiași sat, în vârstă de 51 de ani, care anterior a fost judecat pentru diverse infracțiuni.


Din declarațiile bărbatului, femeia a consumat împreună cu el băuturi alcoolice, între ei iscându-se un conflict. În timpul conflictului aceasta l-ar fi numit cu diverse cuvinte necenzurate. În consecință bărbatul i-a aplicat mai multe lovituri în cu un obiect ascuțit confecționat artizanal.

Ulterior bărbatul a încercat să ascundă obiectul infracțiunii, aruncându-l într-o grădină din preajma gospodăriei sale, unde a fost depistat de polițiști.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală conform art.145 al.1 Cod Penal, iar persoana bănuită a fost reținută pentru 72 de ore.


Conform legii penale, persoana vinovată în comiterea infracțiunii de omor intenționat, riscă pedeapsă cu închisoare de la 10 la 15 ani.


Moldova

Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video

O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.

Publicat

Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.

Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.


Citește mai departe

Moldova

Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova

Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.

Publicat

Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.

În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.

Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.

Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii