Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un șofer, la un pas de a face insult la volan. A fost salvat de un echipaj INSP

Tragedie evitată la limită, în capitală. Un șofer a fost cât pe ce să facă insult la volan. A fost salvat de un echipaj INSP.

Publicat

Totul a avut loc în data de 21 iulie, în sectorul botanica al capitalei. Imaginile cu momentul în care automobilistul este scos din mașină au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular.

Potrivit sursei, el ar fi observat cum membrii unui echipaj de patrulare i-ar fi oferit primul ajutor medical unui șofer, iar apoi l-au ajutat să urce în ambulanța venită la fața locului.

Contactat pentru a afla mai multe detalii, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco a confirmat că un astfel de caz a avut loc pe strada Valea Crucii. Membrii echipajului care patrulau în zonă ar fi observat o mașină care se deplasa haotic pe stradă.


Imediat, oamenii legii au somat șoferul să oprească.

Fiind stopat, s-a stabilit că la volan se afla o persoană de gen masculin cu vîrsta de 39 ani, care se simțea rău, având semne de insult.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei echipe a Ambulanței, iar până la sosirea echipajului specializat, polițiștii de patrulare i-au acordat ajutor medical.


În urma investigației, de către medicul de la ambulanță s-a constatat că ultimul avea tensiunea arterială ridicată, fiind administrate medicamentele necesare întru stabilirea stării de sănătate.

Urmează ca cetățeanul menționat, să se adreseze de sine stătător la spital, pentru o investigație mai amplă.


Moldova

/VIDEO/ Spre capitală, cu intenții ilegale: Trei tineri, arestați pentru trafic de droguri. Substanțe de peste 100 de mii de lei, ridicate.

Trei tineri, cu vârste de 21 și 26 de ani, originari din raioanele Cimișlia și Orhei, au fost arestați preventiv, fiind suspectați că făceau parte dintr-o grupare specializată în comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău.

Publicat

Potrivit poliției și procurorilor din sectorul Centru, suspecții aveau roluri de curieri și depozitari, fiind responsabili de păstrarea, porționarea și distribuirea substanțelor narcotice către consumatori.

În urma perchezițiilor efectuate la locuința închiriată de aceștia, oamenii legii au ridicat hașiș, PVP, cunoscut și sub denumirea de „sare”, marijuana, precum și cântare și alte obiecte utilizate în activitatea infracțională. Valoarea drogurilor scoase din circuit este estimată la peste 105 mii de lei.

Cei trei suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.


Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în rețeaua de trafic de droguri.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Curier de droguri la 18 ani: Un tânăr, prins în flagrant în timp ce făcea livrări prin Telegram.

Prins în flagrant la 18 ani, în timp ce plasa droguri în ascunzișuri, în Chișinău. Un tânăr este suspectat că vindea substanțe narcotice prin Telegram, în special în sectoarele Ciocana și Botanica.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, acesta activa ca „curier” pentru un magazin online de droguri. Timp de o lună, a fost monitorizat de ofițerii antidrog, care au stabilit cum își organiza activitatea.

Pentru a nu atrage atenția, suspectul a închiriat un apartament în capitală, transformat într-un punct de depozitare. Aducea acolo drogurile ridicate din ascunzișuri, le porționa în doze mici și apoi le plasa din nou în diferite locații, de unde erau preluate de consumatori.

Reținerea a avut loc pe 25 iunie, chiar în momentul în care tânărul mergea să lase o nouă partidă. La percheziții, polițiștii au ridicat hașiș, pliculețe pentru ambalare, un cântar electronic și telefonul folosit pentru comunicare.


Valoarea drogurilor scoase din circuit depășește 50 de mii de lei. Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și riscă între 7 și 15 ani de închisoare.

Acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai departe

Moldova

Job pe Telegram, final în penitenciar: O tânără din Letonia a fost condamnată, după ce a ridicat bani de la o victimă înșelată.

A venit în Republica Moldova pentru un loc de muncă găsit pe Telegram, dar a ajuns după gratii. O tânără de 18 ani din Letonia a fost condamnată la trei ani de închisoare, după ce a participat la o escrocherie prin care o victimă a fost lăsată fără peste 200 de mii de lei.

Publicat

Potrivit procurorilor, totul s-a întâmplat la sfârșitul lunii martie curent. Victima a primit mai întâi un apel de la un individ care s-a dat drept operator de telefonie și i-a cerut date personale sub pretextul prelungirii contractului. La scurt timp, un alt apel a urmat. De această dată, la telefon era o presupusă angajată a Băncii Naționale, care a avertizat persoana că infractorii încearcă să ia credite pe numele său.

Ore în șir, victima a fost ținută la telefon și convinsă că banii pe care îi păstra acasă trebuie predați pentru a fi „verificați”. Speriată că economiile i-ar putea fi confiscate sau pierdute, aceasta a adunat 127 de mii de lei, 2.000 de dolari, 260 de euro și încă 34.500 de lei.

Escrocii i-au spus victimei să îi înmâneze pachetul unei persoane care urma să se prezinte folosind o parolă. La scurt timp, la ușă a apărut tânăra din Letonia, care a preluat banii și i-a dus într-o altă locație, urmând instrucțiunile primite prin mesaje.


Abia după ce a rămas fără bani, victima și-a dat seama că fusese înșelată. Prejudiciul a fost estimat la peste 200 de mii de lei.

În fața instanței, tânăra și-a recunoscut vina și a declarat că a acceptat oferta de muncă după ce a găsit pe Telegram un anunț pentru un post de curier. Ea a spus că presupusul angajator i-a închiriat un apartament în Chișinău și îi transmitea, pas cu pas, ce avea de făcut.

Instanța a condamnat-o la trei ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei, i-a aplicat o amendă de 200 de mii de lei și a dispus expulzarea acesteia din Republica Moldova după executarea pedepsei. Procurorii continuă investigațiile pentru a identifica și celelalte persoane implicate în schemă.


Citește mai departe

topul săptămânii