Moldova
/FOTO/ Accident soldat cu o victimă, la Hîncești: O femeie de 60 de ani a fost transportată la spital
Accident pe un traseu din raionul Hîncești. O femeie a ajuns la spital după ce mașina în care se afla în calitate de pasageră a intrat într-un alt automobil.
Totul s-a întâmplat în data de 14 iulie. Serviciul 112 a fost sesizat precum că în localitatea Sărata-Galbenă s-a produs o coliziune și că este o persoană traumată.
La fața locului a intervenit un echipaj de polițiști împreună cu medicii de pe ambulanță. În urma investigațiilor s-a stabilit că la volanul unui a dintre vehicule se afla o femeie de 32 de ani. Aceasta se deplasa pe traseu, când la un moment dat în spatele automobilului ei a intrat o altă mașină condusă de un bărbat de 54 de ani. În al doilea vehicul se afla și o pasageră de 60 de ani.
În urma coliziunii aceasta a avut de suferit leziuni corporale. Medicii au preluat victima la spitalul raional Hîncești pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați la alcool, rezultatele demonstrând că nici unul dintre ei nu a consumat băuturi spirtoase.
Șoferul vinovat de producerea accidentului riscă să fie sancționat în funcție de gradul traumatismelor suferite de victimă.





Moldova
/VIDEO/ Copil, victimă a cerșetoriei: Minoră exploatată în CSI și UE, după o adopție ilegală. Trei persoane, sub învinuire.
Caz grav de trafic de minori, descoperit de oamenii legii. O minoră de 14 ani ar fi fost obligată să cerșească în mai multe state din CSI și Uniunea Europeană, după ce ar fi fost adoptată ilegal în anul 2012, în raionul Nisporeni. Cazul este investigat de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane, în comun cu cei ai INI și procurorii PCCOCS.
Potrivit materialelor anchetei, copila ar fi fost exploatată chiar de părinții adoptivi, care ar fi impus-o să cerșească inclusiv într-un scaun cu rotile, pentru a stârni mila trecătorilor, deși aceasta se putea deplasa fără ajutor. În acest mod, minora ar fi fost dusă peste hotare și folosită pentru obținerea de bani, în detrimentul frecventării școlii.
În urma perchezițiilor efectuate cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, oamenii legii au ridicat căruciorul utilizat, dar și alte probe relevante, inclusiv materiale care ar demonstra că minora nu era școlarizată, fiind implicată în cerșetorie.
Pe acest caz au fost puse sub învinuire trei persoane: cei doi părinți adoptivi și o doctoriță, care ar fi fost implicată în procedura de adopție ilegală a copilului.
După deconspirarea schemei, minora a fost preluată de autorități și plasată într-un centru de plasament din Republica Moldova, unde beneficiază de îngrijire și asistență specializată.
Cauza penală este investigată din luna ianuarie, în cooperare cu autorități din Timișoara, România și cu sprijinul agenției europene SELEC. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
/VIDEO/ Caz șocant la Șoldănești: Un bărbat este suspectat că ar fi abuzat sexual cel puțin doi minori.
Caz strigător la cer în raionul Șoldănești. Un bărbat de 69 de ani a fost reținut fiind bănuit că ar fi abuzat sexual cel puțin doi copii.
Potrivit poliției, cazul a fost documentat de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Șoldănești și procurorii din raionul Rezina. În urma măsurilor speciale de investigație, a fost identificată o primă victimă – un băiat de 14 ani, care ar fi fost supus unor acțiuni cu caracter sexual la sfârșitul lunii mai.
În cadrul aceleiași anchete, a mai fost identificată o presupusă victimă – un minor de 15 ani, care urmează să fie audiat în condiții speciale.
După acumularea probelor considerate relevante, suspectul a fost reținut.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului, iar bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.
Moldova
/VIDEO/ Furt în câteva minute: Doi tineri au furat o mașină lăsată descuiată pe o stradă din Chișinău.
Au văzut o mașină lăsată descuiată, au urcat și au plecat cu ea fără să stea pe gânduri. Doi tineri de 20 de ani au fost reținuți de polițiști, după ce ar fi furat un automobil lăsat cu cheile în contact.
Totul s-a întâmplat în toiul nopții, în sectorul Rîșcani din Chișinău. Potrivit poliției, suspecții au observat autoturismul nesupravegheat, au urcat la volan și au dispărut. În grabă, au luat și portmoneul proprietarului, în care erau bani.
Paguba totală depășește 55.000 de lei.
După câteva ore de căutări, polițiștii i-au identificat pe cei doi, originari din Chișinău și Florești, și i-au încătușat. Mașina a fost găsită și restituită proprietarului.
Dacă vor fi găsiți vinovați, tinerii riscă între 3 și 5 ani de închisoare.
-
Moldova4 zile în urmăMister elucidat: S-a aflat cum au ajuns cele 116 permise românești la o groapă de gunoi din Criuleni
-
Moldova5 zile în urmăImpact violent la intrarea în Sîngera: Trei persoane, inclusiv un copil, au ajuns la spital după ce un BMW s-a izbit de un camion
-
În căutare6 zile în urmăALERTĂ la Ungheni: Un copil de 9 ani este căutat după ce ar fi fost luat de curenții râului Prut
-
Moldova6 zile în urmăOaia – responsabilă, dar șoferii nu! În timp ce mai mulți șoferi au fost amendați pentru „spectacol” pe șosele, o oaie a oferit o lecție de disciplină rutieră
-
Moldova6 zile în urmăBraconieri prinși în flagrant. Au capturat pește din Cartea Roșie și au provocat un prejudiciu de aproape 400.000 de lei
-
În căutare5 zile în urmăUPDATE: Durere de neimaginat, la Ungheni: Băiatul de nouă ani căutat de 3 zile a fost găsit mort
-
În căutare6 zile în urmăHoț filmat în plină acțiune: Momentul în care a sustras un telefon dintr-o florărie a fost surprins de camere
-
Moldova6 zile în urmăSchemă cu licitații aranjate: 30 de percheziții și trei rețineri într-un dosar cu prejudicii de peste 14,5 milioane de lei
