Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Noi imagini de la accidentul cu implicarea unui echipaj INSP. Localnicii i-au luat apărare șoferului reținut

Noi imagini video de la accidentul cu implicarea unei mașini al INSP. Localnicii i-au luat apărare șoferului reținut.

Publicat

Amintim că totul a avut loc în data de 19 iunie, în jurul orei 20.00, în satul Cazaclia.

Potrivit site-ului Gagauzinfo.MD, cu puțin timp înainte de producerea accidentului, în sat ar fi sosit două echipaje ale poliției din direcția Taracliei și trei echipaje – din direcția orașului Ceadâr-Lunga.

Mașinile de poliție se deplasau în întâmpinarea, patrulând teritoriul.


Atenția echipajelor care patrulau din direcția Taracliei a atras-o un automobil de model Honda CRV. Oamenii legi iau decis să oprească mașina pentru verificări, șoferul însă ar fi ignorat cerințele inspectorilor și a încercat să fugă de la fața locului. În acel moment, alte echipaje de poliție i-ar fi blocat calea, iar șoferul nu reușise să frâneze și s-a izbit în unul dintre autospecialele poliției.

La volan se afla un locuitor al satului Cazaclia. Rezultatul etilotestului a arătat o concentrație neînsemnată de alcool, 0.11 mg/l, ceea ce se încadrează în limitele admise, concentrația maximă până la care nu se aplică pedeapsă fiind de 0.15 mg/l.

Acum el riscă o amendă usturătoare pentru că nu a somat la cerințele legale. Mai mult, pentru că a accidentat mașina poliției, adică a adus prejudiciu statului, șoferul riscă să rămână fără permis de conducere.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Procurorii au arestat averile membrilor unui grup infracțional. Sechestre de 23,5 milioane de lei.

Sechestre de peste 23,5 milioane de lei. Procurorii PCCOCS, în colaborare cu Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul CNA au aplicat arest pe case, apartamente, terenuri și mașini de lux ce aparțineau membrilor unui grup criminal organizat din Chișinău și Cahul.

Publicat

Unele bunuri erau înregistrate pe numele unor rude apropiate ale suspecților. Potrivit procurorilor, cei 15 membri ai grupării, cu vârste între 24 și 64 de ani, inclusiv trei femei, sunt învinuiți de contrabandă și spălare de bani. Începând cu 2017, aceștia ar fi comis spargeri în locuințe și magazine de bijuterii din mai multe țări europene, cum ar fi Franța, Germania, Italia, Belgia, Danemarca și Suedia. Ulterior, bijuteriile, ceasurile de lux, armele, bicicletele și alte bunuri de valoare furate erau ulterior introduse ilegal în Republica Moldova și vândute pe piața neagră. Banii erau ulterior spălați prin achiziția de imobile și mașini de lux, unele cu valoare de peste 2,5 milioane de lei. Dacă dosarul ajunge în instanță, bunurile sechestrate ar putea fi confiscate. Urmărirea penală este în desfășurare.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu în centrul capitalei. Un local din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost cuprins de flăcări.

Un incendiu de proporții a izbucnit în apropiere de Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din capitală. Nouă echipe de pompieri și salvatori au intervenit, fiind activat nivelul sporit de intervenție.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, incendiul ar fi izbucnit într-un local situat în parc.
La fața locului au intervenit de urgență primele echipe de salvatori. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că localul ardea cu flacără deschisă, cu riscul extinderii incendiului către clădirile vecine.
Pentru gestionarea situației, au intervenit nouă echipe de pompieri și salvatori, fiind creat statul major pentru coordonarea intervenției.
În prezent, salvatorii lucrează la fața locului pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până la acest moment, nu au fost raportate victime.
IGSU va reveni cu detalii.



Citește mai departe

Moldova

Carabinier, prins cu șpagă. Acesta a fost reținut în flagrant cu mită de 450 de euro.

Un angajat al Inspectoratului General de Carabinieri din nordul țării a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA în timp ce primea o mită de 450 de euro. Omul legii a ajuns pe mâna CNA în urma unui denunț. Potrivit acestuia, carabinierul ar fi pretins banii pentru soluționarea unui caz contravențional aflat în gestiunea poliției.

Publicat

Mai exact, este vorba de un proces în cadrul căruia urma a fi aplicată o amendă pentru parcarea interzisă a unui automobil pe care bănuitul ar fi promis să o diminueze la valoarea minimă. În schimbul a 450 de euro, acesta ar mai fi susținut că poate influența inspectorii de patrulare să elibereze automobilul plasat la parcarea specială, să achite amenda, taxa pentru evacuare și să rețină pentru sine o parte pentru serviciile de intermediere. Planul a eșuat însă, în data de 2 mai, ofițerii CNA și procurorii au reținut în flagrant carabinierul în momentul primirii banilor, suma de 450 de euro fiind depistată asupra sa. Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii din Bălți. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Citește mai departe

topul săptămânii