Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat, găsit mort în iazul de pe teritoriul unei mănăstiri din raionul Strășeni

Un bărbat a fost găsit înecat într-un iaz de pe teritoriul mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, din localitatea Țigănești, raionul Strășeni.

Publicat

Contactată de Știri.md, ofițerul de presă al IGP, Mariana Bețivu, ne-a spus că oamenii legii au fost alertați ieri, în jurul orei 22:00, de un slujitor al mănăstirii.

Potrivit poliției, bărbatul găsit înecat este un cioban.

Cadavru nu avea careva semne vizibile de moarte violentă.


Se presupune că acesta mergea cu turma de oi și ar fi scăpat un animal în iaz. Încercând să întoarcă ovina în turmă s-ar fi înecat.

Alte circumstanțe se stabilesc.


Moldova

Captură uriașă la vama Otaci: peste o tonă de ambalaje pentru țigări, ascunsă printre maculatură

Peste o tonă de ambalaje pentru pachete de țigări a fost descoperită de vameși la postul vamal Otaci, ascunsă într-un camion care, potrivit actelor, transporta deșeuri de hârtie și maculatură.

Publicat

În urma unui control amănunțit, funcționarii vamali au găsit 1.024 de kilograme de ambalaje cu diverse inscripții comerciale, care nu fuseseră declarate autorităților. Marfa era ascunsă în patru paleți și un container flexibil.

Camionul era condus de un bărbat de 54 de ani din Republica Moldova.


Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili proveniența și destinația încărcăturii, precum și toate circumstanțele cazului.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Prins în flagrant după o lună de filaj: un tânăr din Chișinău ascundea heroină și metadonă prin oraș

Un bărbat de 32 de ani din Chișinău a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce ascundea droguri în diferite locuri din capitală.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, suspectul făcea parte dintr-o rețea care vindea heroină și metadonă prin intermediul aplicației Telegram.

După aproape o lună de monitorizare, polițiștii au intervenit și au descoperit 11 ascunzișuri cu heroină, iar ulterior au identificat alte două locații în care erau depozitate aproximativ 100 de doze de heroină și alte 100 de doze de metadonă.


Telefonul folosit în activitatea infracțională a fost ridicat ca probă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă între 7 și 15 ani de închisoare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Facturi duble, aceeași marfă: Cum a încercat un agent economic moldovean să aducă arahide din Turcia evitând taxele vamale

Fraudă la import: Un lot de arahide adus din Turcia a ajuns în atenția anchetatorilor, după ce la vămuire au fost descoperite două facturi comerciale cu același număr, dar cu valori diferite.

Publicat

Suspiciunea este că valoarea mărfii ar fi fost denaturată pentru a reduce taxele de import, prin urmare, cazul este investigat într-un dosar penal pentru presupus fals în acte publice. Diferențele au fost depistate în timpul controlului vamal al mărfii declarate de un agent economic din Republica Moldova.

TATIANA ȘOMPOL, ȘEFA SECȚIEI RELAȚII PUBLICE A SERVICIULUI VAMAL: „Ca urmare a constatărilor, declarația vamală a fost rectificată, iar în prezent sunt desfășurate acțiuni procesuale pentru stabilirea valorii reale a mărfurilor. Totodată, urmează a fi expediate cereri de comisie rogatorie către autoritățile competente din statele implicate în operațiunea de export, în vederea obținerii informațiilor privind valoarea reală a acestora”.


În cadrul investigațiilor, ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au efectuat opt percheziții în municipiul Chișinău, de unde au ridicat telefoane mobile, tehnică de calcul și documente ce vizează importul aceluiași tip de marfă. În prezent, în dosar sunt cercetate două persoane, cu vârstele de 41 și respectiv 49 de ani, acestea fiind investigate în stare de libertate.

Urmărirea penală continuă, iar potrivit legii, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

topul săptămânii