Rețele de socializare

Moldova

Focuri de armă în Găgăuzia. O persoană a fost rănită.

Un conflict dintre un pădurar și un locatar al satului Cotovscoe din Unitatea Teritorială Administrativă Găgăuzia, a general în focuri de armă. Pădurarul ar fi împușcat în bărbat.

Publicat

Potrivit unui portal de știri din Găgăuzia, incidentul s-ar fi întâmplat la data de 12 iunie, în satul Cotovscoe.

Între un pădurar din localitate, și un consătean s-ar fi iscat un scandal, după ce împreună ar fi servit băuturi alcoolice, și ar fi discutat despre problemele de zi cu zi, pe care le aveau.

Cearta dintre cei doi ar fi generat într-o luptă adevărată, iar pădurarul ar fi tras cu o armă în bărbat. În urma împușcării, victima a fost rănită la picior. Aceasta a fost transportată la spitalul raional din Comrat, iar ulterior a fost transportată la un spital din Chișinău.


Potrivit primelor informații, victima ar fi răspuns penal anterior, pentru săvârșirea diferitor infracțiuni.

Actualmente, oamenii legii stabilesc toate cirumstanțele.


Moldova

/VIDEO/ Rețea de narco-dealeri, spulberată: 13 kilograme de droguri sintetice, scoase din circulație. Șase suspecți, arestați.

13 kilograme de droguri sintetice au fost scoase din circuitul ilegal, iar șase bărbați au ajuns în arest, după o operațiune de amploare desfășurată la Chișinău și în raionul Orhei. Printre cei vizați este și presupusul organizator al grupării, care își coordona așa zișii „angajați” chiar din închisoare.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, drogurile erau aduse în Republica Moldova din afara țării. Ulterior, acestea erau preluate, porționate și transmise curierilor, care le distribuiau în municipiul Chișinău.

Cei șase suspecți, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, ar fi avut roluri de livratori și curieri în cadrul grupării.

Pentru a documenta activitatea grupării, polițiștii și procurorii, cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, au făcut șase percheziții. Verificările au avut loc inclusiv în raionul Orhei.


În urma descinderilor, oamenii legii au găsit droguri sintetice de tip PVP, cunoscute drept „sare”, dar și mefedronă Alpha. Au mai fost ridicate cântare de înaltă precizie, aparate de vacuumare și alte probe care ar putea demonstra modul în care era pregătită și distribuită marfa.

Ancheta a dus și în penitenciar. Cu sprijinul angajaților Administrației Naționale a Penitenciarelor, polițiștii au identificat presupusul organizator al grupării. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, care își ispășește pedeapsa pentru fapte similare.


În celula acestuia au fost găsite trei telefoane mobile. Potrivit anchetatorilor, acestea ar fi fost folosite pentru coordonarea activității grupării din spatele gratiilor.

Cei șase bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a decis ca aceștia să fie plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Hașiș, ridicat la Chișinău: Un tânăr de 19 ani, reținut în flagrant. Plasa droguri în ascunzișuri.

Un tânăr de 19 ani din Chișinău a fost reținut în flagrant în timp ce intenționa să plaseze droguri în ascunzișuri din capitală. Acesta este suspectat că ar fi activat în calitate de curier pentru o grupare care vindea droguri prin Telegram.

Publicat

Polițiștii au documentat activitatea tânărului timp de o lună, iar în urma perchezițiilor au ridicat aproximativ 205 grame de hașiș și alte 5 grame de marijuana.

Oamenii legii au mai găsit pachețele pentru ambalarea drogurilor, cântare electronice și telefoane mobile.


Tânărul a fost reținut, iar instanța a dispus plasarea lui în arest preventiv pentru 30 de zile.

Investigațiile continuă pentru a stabili dacă în activitatea grupării sunt implicate și alte persoane.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

O asistentă socială din Chișinău, cercetată penal: Ar fi luat lunar bani din ajutorul destinat unei mame cu trei copii.

O asistentă socială din Chișinău ar fi luat lunar câte 2.000 de lei din ajutorul social destinat unei mame care își crește singură cei trei copii, dintre care unul cu dizabilități. Femeia este cercetată penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins că poate interveni pe lângă membrii unei comisii pentru ca familia să primească în continuare banii.

Publicat

Potrivit unui comunicat emis de CNA, asistenta ar fi cerut banii în fiecare lună, sub pretextul că are influență asupra membrilor comisiei de profil. Aceasta ar fi promis că poate determina comisia să asigure continuitatea plății ajutorului social către familie.

În cadrul urmăririi penale, ofițerii anticorupție au documentat mai multe episoade în care femeia ar fi primit banii.

În dimineața zilei de 11 septembrie, forțele de ordine au descins la domiciliul asistentei sociale. În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe probe care urmează să fie analizate de anchetatori.


Asistenta socială este cercetată în stare de libertate. Investigațiile continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii