Rețele de socializare

Moldova

Un moldovean s-a pornit în UE cu permis de conducere fals. A plătit pe document 10 mii de ruble rusești

Un conațional, care intenționa să ajungă în Europa, avea în posesie un act cu semne de falsificare. Pe numele acestuia, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud au inițiat o documentare penală. Incidentul a fost înregistrat în seara zilei de ieri, 7 iunie curent, în punctul de trecere a frontierei Cahul.

Publicat

Pentru efectuarea formalităților de control la trecerea frontierei de stat, pe direcţia ieşire din ţară s-a apropiat un microbuz cu pasageri, care urma să ajungă în Italia. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus mijlocul de transport și pasagerii unui control amănunțit. Ca urmare, în portmoneul personal al unuia dintre călători, polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere moldovenesc care nu corespundea unui document autentic. Astfel că, actul a fost supus unor verificări suplimentare, iar ca rezultat angajaţii Poliţiei de Frontieră au stabilit prezența indicilor de falsificare.

Bărbatul de 43 de ani, originar din raionul Nisporeni, a mărturisit că la începutul anului 2020 și-a perfectat permisul de conducere în Federația Rusă, prin intermediar. Ultimul a transmis documentul cu pricina prin poştă, iar pentru serviciile sale ar fi primit suma de 10.000 de ruble rusești.

Conform procedurilor legale, pe numele conaţionalului a fost întocmit act de constatare a incidentului, iar permisul de conducere a fost ridicat și transmis spre expertiză. În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false, in conformitate cu art. 361 al. (1) Cod Penal al RM.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii