Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Noi detalii de la accidentul din Iași cu 16 moldoveni. Au fost implicate 3 vehicule

Drept urmare a accidentului produs sâmbătă seara, 15 mai, în apropierea localității Vânători, din județul Iași, în care au fost implicați 16 cetățeni ai R. Moldova, mai multe persoane, inclusiv un minor, s-au ales cu traumatisme.

Publicat

Astfel, în total, 13 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, dintre care trei au suferit traumatisme mai grave.

Reprezentanții Poliției Județului Iași au declarat că a fost deschis dosar penal în care vor continua cercetările „sub aspectul săvârșirii infracțiunii vătămare corporală din culpă”, transmite safenews.md.

În cadrul accidentul rutier produs sâmbătă seara au fost implicate trei autovehicule: un TIR, un microbuz și un automobil, șoferul căreia nu a avut de suferit.


În microbuzul care se orienta dinspre vama cu R. Moldova spre Iași se aflat 16 persoane, iar la volanul TIR-ului și al automobilului se aflau doar șoferii. În rezultatul tamponării, microbuzul s-a răsturnat. 14 victime au fost evacuate din start, iar alte două care rămăseseră încarcerate, dar conștiente, au fost scose după activarea planului roșu de intervenție și ulterior, transportate la spital. În consecință, trei persoane, printre care și un copil s-au ales cu traumatisme cranio-cerebrale.

Cazurile cele mai grave sunt două femeii, ambele în vârstă de 59 de ani, una dintre ele s-a ales cu fractură de bazin, iar cealaltă cu traumatism cranian.

Potrivit relatărilor șoferului de microbuz, accidentul s-ar fi produs din motiv că șoferul TIR-ului nu a acordat prioritate. Acesta ar fi încercat să evite TIR-ul, dar s-a lovit lateral.


„Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat că un ansamblu de vehicule, format din autocamion și remorcă, condus de un bărbat de 31 de ani, dinspre localitatea Bogonos către localitatea Vulturi, ar fi intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat de 50 ani. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat pe partea carosabilă acroșând totodată un autoturism. În urma accidentului, a rezultat rănirea a 10 persoane, toate din microbuz. Niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză a fost deschis dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Iași.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene au anunțata ieri, 15 mai, că au fost informat prin intermediul Consulatului general de la Iași despre producerea accidentului.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Bacterii, găsite în înghețată: Peste nouă mii de bucăți au fost nimicite de ANSA.

Trei loturi de înghețată de import, în cantitate totală de 1.682 kg, au fost nimicite. Specialiștii ANSA au confirmat, prin teste de laborator, prezența bacteriilor din grupul Enterobacteriaceae.

Publicat

Potrivit unui comunicat emis de instituție, produsul a fost clasificat drept neconform și periculos pentru consumul uman.

Grupul Enterobacteriaceae include o gamă largă de bacterii, precum Salmonella, Escherichia coli sau Cronobacter. Prezența acestora în produsele alimentare, cum este înghețata, indică, de regulă, lipsa de igienă în procesul de producție sau o contaminare post-procesare.

În cazul consumului produselor contaminate cu aceste bacterii, există un risc crescut de toxiinfecții alimentare, manifestate prin febră, dureri abdominale, greață sau diaree, în special în rândul copiilor și al persoanelor cu sistem imunitar compromis.


Loturile neconforme de înghețată nu au fost admise pentru comercializare pe piața internă a Republicii Moldova. Acestea au fost nimicite sub supravegherea inspectorilor ANSA și conform procedurilor legale, pentru a elimina orice risc pentru sănătatea consumatorilor.


Citește mai departe

Moldova

Condamnat pentru viol: Un bărbat va sta 7 ani după gratii, după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă.

Un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 7 ani de închisoare după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă, în vârstă de 17 ani.

Publicat

Totul s-a petrecut în primăvara anului 2019, când inculpatul a chemat minora la domiciliul său sub pretextul de a avea grijă de copiii mai mici ai familiei, profitând de faptul că mama fetei era plecată la muncă peste hotare.

În dimineața zilei de 11 aprilie, în timp ce fata dormea, bărbatul a imobilizat-o și a forțat-o să întrețină un raport sexual, ignorând rezistența acesteia. În stare de șoc, minora le-a mărturisit în aceeași seară celor mai apropiate persoane: surorii sale mai mari și unei prietene. Ulterior, sora a anunțat-o pe mama lor, aflată în străinătate, care a solicitat intervenția unei rude pentru a însoți copila la poliție și a depune plângere.

Deși în fața instanței bărbatul a negat totul, susținând că acuzațiile sunt neîntemeiate, probele au fost decisive.


Acesta va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis și este obligat să achite victimei 127 de mii de lei drept prejudiciu moral, biologic și cheltuieli de asistență juridică.


Citește mai departe

Moldova

Biciclist rănit în impact: Un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident produs în capitală.

Accident rutier în centrul capitalei, soldat cu rănirea unui biciclist.

Publicat

Potrivit poliției, incidentul s-a produs în ziua de 31 martie, în jurul orei 11:05, pe strada Gavriil Bănulescu-Bodoni din municipiul Chișinău. Conform informațiilor preliminare, un bărbat de 36 de ani, aflat la ghidonul unei biciclete electrice, s-a tamponat cu un automobil condus de un alt bărbat de aceeași vârstă.

În urma impactului, bicicleta a fost proiectată într-un al treilea autoturism, condus de un șofer în vârstă de 62 de ani. Coliziunea în lanț a provocat avarierea vehiculelor implicate și rănirea conducătorului bicicletei.

Biciclistul a suferit traumatisme și a fost preluat de echipajul medical, fiind transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Deocamdată, nu se cunosc detalii despre starea exactă a acestuia.


La fața locului au intervenit oamenii legii pentru documentarea cazului și fluidizarea traficului, iar poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii