Rețele de socializare

Moldova

Un moldovean care se întorcea din Germania, prins cu permisul de conducere fals

Un conațional riscă a fi cercetat penal pentru deținerea și folosirea actelor false. Polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere polonez cu semne de falsificare, prezentat la controlul de frontieră de către un cetățean moldovean care se întorcea acasă din Germania.

Publicat

Însă, în cadrul verificărilor suplimentare, în portmoneul persoanei s-a mai depistat și un permis de ședere polonez cu semne de falsificare.

Incidentul s-a înregistrat în seara zilei de ieri , 30 aprilie, pe direcția intrare în țară, în punctul de trecere Cahul, unde pentru efectuarea formalităților de control, s-a prezentat un moldovean, învârstă de 33 de ani, originar din raionul Orhei. Acesta se afla la volanul unui autoturism de model Peugeot, înmatriculat în Germania.

În procesul de control a actelor de însoțire a cetățeanului susmenționat, polițiștii de frontieră au depistat că permisul de conducere, eliberat de autoritățile poloneze, pe numele acestuia, prezenta indici de falsificare,fapt confirmat și la verificarea cu tehnica specială.


În baza analizei de risc, s-a decis aplicarea unui control suplimentar persoanei și autoturismului. Ca urmare, în portmoneul personal al conducătorului auto, polițiștii de frontieră au mai depistat și un permis de ședere emis din numele autorităților poloneze cu semne de falsificare.

Fiind audiat, moldoveanul a recunoscut că actele false și le-ar fi perfectat contra cost în 2020, prin apelarea la niște intermediari. Acesta își făcuse achiziția cu scopul de a se angaja mai lejer la muncă în statele europene. Moldoveanul și-a continuat călătoria dat fiind faptul că deținea legal permisul de conducere eliberat de către autoritățile din țara noastră.

Conform procedurilor legale, actele au fost ridicate și urmează a fi supuse expertizei. În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false, conform art. 361 al. (1), Cod Penal al RM.


Moldova

Biciclist lovit în trafic, la Bălți: Bărbatul a fost transportat la spital după impact.

Un moment de neatenție l-a trimis direct pe patul de spital pe un biciclist din municipiul Bălți. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost rănit după ce a fost lovit de o mașină într-o intersecție aglomerată, în după-amiaza zilei de 16 iunie.

Publicat

Potrivit poliției, biciclistul a încercat să vireze la stânga fără să acorde prioritate unui autoturism care circula regulamentar din sens opus, pe culoarea verde a semaforului. Șoferul, un tânăr de 33 de ani din raionul Fălești, nu a reușit să evite impactul.

Coliziunea a fost surprinsă de camerele de bord ale unor șoferi. Imaginile arată cum biciclistul traversează înaintea unui alt automobil și este lovit puternic de mașina condusă de șoferul de 33 de ani.

Ambii participanți au fost testați pentru alcool, rezultatele fiind negative.


Poliția continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prinși cu droguri de milioane: Doi bărbați, reținuți cu 24 kg de narcotice, aduse din Ucraina.

O captură impresionantă de droguri, evaluată la aproximativ 10 milioane de lei, a fost făcută de oamenii legii în apropiere de Chișinău. Ofițerii antidrog și procurorii PCCOCS, au oprit pe traseu un automobil care circula dinspre Taraclia spre capitală.

Publicat

În mașină se aflau doi bărbați, în vârstă de 25 și 34 de ani, ambii din raionul Dubăsari. Cel de 34 de ani avea antecedente penale, fiind condamnat anterior la peste 4 ani de închisoare pentru trafic de droguri.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 24 kg de droguri, împărțite în șapte pachete cu praf cristalizat, asemănător cu mefedrona, și cinci pachete cu masă vegetală, similară marijuanei. În plus, polițiștii au ridicat cântare electronice, pachete zip-lock și telefoane mobile folosite la comiterea infracțiunii.

Drogurile, ar fi fost aduse ilegal din Ucraina și urmau să fie distribuite clienților din Moldova prin aplicația Telegram, printr-un sistem de ascunzișuri bine organizat.


La 14 iunie, cei doi suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar ancheta continuă pentru documentarea completă a grupării și destructurarea rețelei.
Autoritățile reamintesc că persoanele reținute beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței, iar probele au fost anexate la dosar pentru următorul proces judiciar.


Citește mai departe

Moldova

Tânăr moldovean, înecat în Italia: Adolescentul de 17 ani și-a pierdut viața în râul Adda.

Un adolescent moldovean de doar 17 ani și-a găsit sfârșitul departe de casă, în Italia, după ce a fost înghițit de apele râului Adda. Băiatul dispăruse în după-amiaza de 15 iunie, în zona barajului Rusca din localitatea Cassano, iar trupul său neînsuflețit a fost recuperat abia în dimineața de 17 iunie, după ore întregi de căutări disperate.

Publicat

Tânărul ar fi sărit în apă pentru o baie, în încercarea de a scăpa de valul de căldură sufocant. Din nefericire, nu a mai reușit să iasă la suprafață, iar prietenii săi au dat alarma imediat, în jurul orei 17:30.

Zona în care a fost căutat este una periculoasă – apele barajului se varsă în canalul Muzza, unde curenții sunt extrem de puternici. Pompierii din Milano, echipajele medicale de urgență și carabinierii au intervenit de urgență, însă ploile torențiale și noroiul acumulat au forțat suspendarea operațiunilor în cursul nopții.

Potrivit presei italiene, trupul băiatului a fost descoperit abia în dimineața de 17 iunie, în colțul drept al barajului, acolo unde se concentraseră căutările în ultimele ore.
Din păcate, nu este primul caz de acest fel. Doar cu câteva zile înainte, un alt adolescent italian și-a pierdut viața în același râu.



Citește mai departe

topul săptămânii