Rețele de socializare

Moldova

DETALII / S-a sinucis sau a fost omorât? Un minor s-ar fi spânzurat în aceeași livadă ca prietenul său acum an

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Silvia Vetcu, mama tânărului a telefonat la poliția și a declarat că fiul său a plecat de la ora 10:00 dimineața și până seara nu s-a mai întors. Ulterior, acesta a fost găsit mort într-o livadă de nuci din oraș.

Publicat

Veniți la fața, medicii legiști nu au constat urme de moarte violentă.

De altă părere este familia acestuia. Pe o rețea de socializare, sora acestuia spune că acesta ar fi fost omorât, iar suicidul ar fi fost înscenat.



Forțele de ordine spun că nu se pot expune cu exactitate până când expertiza medico-legală nu va fi gata.

Mai mult, oamenii legii spun că victima provine dintr-o familie social vulnerabilă, monoparentală.  Acesta se afla în vizorul poliţiei pentru abandon şcolar, abandon de domiciliu şi consum de droguri.

Mai mult, surse din cadrul poliției spun că băiatul anul trecut, un prieten de al său s-a sinucis tot în aceeași livadă și în aceeași zi. Totodată, acesta ar fi anunțat cu ceva timp în urmă pe o rețea de socializare că o va recurge la acest gest.


unimedia.info

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii