Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Dosarele „redobândirii cetățeniei române”. Rezultatele perchezițiilor CNA, efectuate la două companii

Ofițerii de urmărire penala ai CNA și procurorii anticorupție au operat astăzi acțiuni la câteva adrese în dosarele pornite pe obținerea frauduloasă a cetățeniei române. Astfel, percheziții s-au efectuat la Just Consult și Document Park.

Publicat

În urma acțiunilor de urmărire penală, CNA și procurorii au ridicat mai multe probe, relevante pentru cauzele penale, inclusiv înscrisuri de ciornă, contracte, tehnica de calcul, ștampile și alte obiecte. Acestea urmează a fi examinate în dosarele deschise pentru trafic de influență, săvârșit prin prestarea de servicii contra unor plăți ilicite. Deocamdată nu a fost stabilit statutul procesual al persoanelor vizate, urmând ca acesta să fie decis după administrarea probelor ridicate în timpul perchezițiilor.

Amintim că, pe 3 martie curent, mai mulți agenți economici, persoane fizice şi publice, notari, dar şi alţi intermediari din Republica Moldova şi România au intrat în vizorul CNA. Aceștia sunt bănuiți că ar face parte dintr-o schemă de corupere şi trafic de influenţă, prin care mai mulţi moldoveni ar fi fost ajutaţi să obţină diverse servicii pentru redobândirea cetăţeniei române, contra cost. Printre acestea se numără: urgentarea eliberării actelor de identitate şi de stare civilă, a certificatelor de naştere, perfectarea unor procuri pe numele unor terţi etc. Sumele pretinse pentru documente variau între 50 şi 5000 de euro.

Cercetările în aceste cazuri continuă.


Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.


Moldova

/AUDIO/ Decani reținuți pentru corupție: Bănuiții ar fi cerut bani de la studenți pentru note și diplome.

Doi decani ai Universității de Stat din Comrat au fost reținuți de CNA într-un dosar de corupție, fiind bănuiți că ar fi luat bani de la studenți pentru a-i ajuta să promoveze examenele. Rectorul instituției este cercetat în stare de libertate.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, decanul Facultății de Drept și cel al Facultății de Economie ar fi pretins și primit sume de bani pentru a facilita promovarea evaluărilor, chiar și în lipsa frecventării cursurilor sau a susținerii examenelor.

În cadrul investigațiilor au fost documentate mai multe episoade de corupere, inclusiv cazuri în care bani ar fi fost solicitați de la studenți, printre care și cetățeni străini, în schimbul unor avantaje necuvenite în procesul de studii.

De asemenea, oamenii legii verifică și informații potrivit cărora lucrări de licență ar fi fost perfectate și vândute contra cost, prețul unei lucrări ajungând la aproximativ 10.000 de lei.


Pentru acumularea probelor, ofițerii CNA și procurorii au efectuat percheziții la domiciliile și în birourile suspecților, dar și în automobilele acestora. Au fost vizate inclusiv bunurile personale ale celor anchetați.

Cei doi decani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar rectorul universității are statut de bănuit și este cercetat în libertate.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Schema metalului uzat: Milioane de lei ascunse de Fisc prin firme și interpuși.

Evaziune fiscală de 3,4 milioane de lei, descoperită în domeniul colectării metalului uzat din Chișinău. Trei întreprinderi și administratorii acestora sunt vizați într-un dosar penal instrumentat de procurorii PCCOCS.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022–2025, companiile ar fi evitat plata impozitelor printr-o schemă ilegală: metalul uzat era cumpărat nu pe numele firmelor, ci prin intermediul unor persoane apropiate conducerii.

În același timp, pentru a diminua veniturile declarate, administratorii ar fi retras sume importante din conturile întreprinderilor, sub pretextul unor împrumuturi acordate unor apropiați.

În baza dosarului, oamenii legii au efectuat percheziții la sediile celor trei companii. De acolo au fost ridicate documente contabile, înscrisuri de ciornă, calculatoare, telefoane mobile, carduri bancare și un hard disk extern cu informații relevante despre activitatea financiară.


Totodată, au fost depistați 220.000 de lei, bani fără proveniență justificată.

Urmărirea penală a fost pornită în 2025, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului cauzat statului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Schemă cu „Banca” și „SIS”: Un bărbat a fost convins de escroci să ia un credit de 320 de mii de lei. Doi suspecți, prinși în flagrant.

Au venit să ridice 320 de mii de lei obținuți prin înșelăciune, dar au fost încătușați chiar în fața casei victimei. Doi bărbați au fost reținuți de polițiști la Rezina, după o tentativă de escrocherie pusă la cale printr-o schemă bine organizată.

Publicat

Totul a început cu un apel telefonic. Un bărbat de 38 de ani a fost contactat de persoane necunoscute care s-au prezentat drept angajați ai unei bănci și i-au spus că pe numele său ar fi fost făcut un transfer suspect peste hotare. La scurt timp, firul a fost preluat de alți indivizi, care s-au dat drept reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate, speriindu-l că ar putea fi reținut pentru o presupusă fraudă.

Escrocii au mers și mai departe și, sub pretextul că îl ajută să rezolve problema, l-au convins pe bărbat să ia urgent un credit cât mai mare. Astfel, victima a ajuns să contracteze un împrumut de 320.000 de lei.

Planul era simplu: banii urmau să fie ridicați direct de la domiciliul victimei de o persoană „de încredere”. Numai că, între timp, bărbatul și-a dat seama că este victima unei escrocherii și a alertat poliția.


Oamenii legii au organizat o intervenție și i-au prins în flagrant pe doi suspecți, de 29 și 41 de ani, exact în momentul în care au venit să ridice banii. Automobilul cu care aceștia se deplasau a fost, de asemenea, ridicat.

Cei doi sunt cercetați penal pentru escrocherie, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.

Poliția avertizează din nou: nicio instituție bancară sau autoritate de stat nu solicită prin telefon contractarea de credite sau transmiterea banilor către persoane necunoscute. În astfel de cazuri, oamenii sunt îndemnați să întrerupă conversația și să anunțe imediat autoritățile.


Citește mai departe

topul săptămânii