Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Transportori de colete și persoane, luați la ochi de ANTA

În perioada 15 – 28 martie 2021, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, inspectorii Agenției au continuat acțiunile de prevenire și combatere a transportului ilicit de mărfuri și persoane în trafic național și internațional.

Publicat

Astfel, în cadrul acțiunilor de monitorizare și control organizate în mun. Chișinău, Hîncești, Bălți, Ștefan-Vodă, Orhei, Florești, Basarabeasca, Căușeni, Cahul, Anenii Noi, Ialoveni, Cimișlia, Edineț, Strășeni, Criuleni, Dondușeni, Edineț, Comrat, etc., precum și pe traseele de legătură cu punctele de traversare a frontierei de stat Leușeni, Tudora, Costești, Cahul, Otaci și Giurgiulești, au fost aplicate sancțiuni prin întocmirea a 193 procese-verbale cu privire la contravenție (aplicate amenzi contravenționale în mărime de 18 159 u.c., ceia ce constituie 907 950 lei), în baza art. 197, 200, 204, 207 și 224 ale Codului Contravențional, pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.

Menționăm, că pentru 35 conducători auto a fost aplicată și măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional.

De asemenea, în cadrul controalelor planificate/inopinate, 13 operatori de transport rutier s-au ales cu amendă în mărime de 3800 u.c., ceia ce constituie 190 000 lei, pentru ignorarea prevederilor stabilite de Codul Transporturilor Rutiere, aprobat prin Legea nr. 150 din 17.07.2014, art. 49 “nerespectarea de către operatorii de transport rutier/întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier a obligațiilor stabilite”, sancțiuni prevăzute de art. 197 alin. (29) al Codului Contravențional.


De la începutul anului 2021 și până la 28 martie curent, pentru transportarea ilicită contra cost de persoane, mărfuri și colete și/sau prestarea serviciilor contra cost în lipsa înregistrării în Registrul Operatorilor de Transport Rutier și/sau prestarea serviciilor contra cost cu admiterea încălcărilor prevăzute de norma legală, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 1145 procese-verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea pentru 285 conducători auto a măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional și aplicate amenzi contravenționale în mărime de 87 802 u.c. (4 390 100 lei), fiind achitați în bugetul de stat 1, 486.730 lei.

În acest sens, Agenția atenționează toți conducătorii auto antrenați în efectuarea operațiunilor de transport, precum și operatorii de transport rutier, să asigure prezența la bordul vehiculelor a tuturor actelor necesare activității pe care o desfășoară, să se conformeze prevederilor Codului Transporturilor Rutiere nr. 150 din 17.07.2014, în vederea evitării constrângerilor legale, dar și pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, siguranță și confort.


Moldova

Accident cu semne de întrebare: O mașină a Armatei Naționale s-a tamponat într-un stâlp la Otaci. Șoferul era beat.

Un autoturism de serviciu din dotarea Armatei Naționale a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de 21 septembrie, la Otaci, raionul Ocnița. La volan se afla un tânăr de 24 de ani, care, potrivit poliției, era în stare de ebrietate.

Publicat

Accidentul s-a produs în jurul orei trei dimineața. Din informațiile preliminare, șoferul ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, care a ieșit de pe partea carosabilă și s-a izbit de un pilon de telecomunicații.

În urma impactului, autoturismul a fost avariat, însă militarii care se aflau în mașină nu au suferit leziuni.

După accident, șoferul a fost supus testării alcoolscopice. Aparatul a indicat o concentrație de 0,99 mg/l alcool în aerul expirat.


Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție Ocnița, Svetlana Talpă, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și să decidă măsurile care se impun în privința șoferului.

Cazul este investigat și de Ministerul Apărării. Instituția a anunțat că a fost creată o comisie internă care urmează să stabilească circumstanțele și cauzele producerii accidentului.
Ancheta continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Cale ilegală spre UE: Trei persoane, reținute pentru organizarea unei scheme de migrație ilegală.

Până la 7 000 de euro pentru a ajunge ilegal în Uniunea Europeană. O rețea care ar fi organizat migrația ilegală din Tadjikistan, prin Republica Moldova, spre România a fost destructurată de oamenii legii. În urma operațiunii, trei persoane au fost reținute.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării s-ar fi ocupat de aducerea ilegală în Moldova a unor migranți din Tadjikistan, care voiau să ajungă în Uniunea Europeană pentru a munci.

Odată ajunși în țara noastră, aceștia ar fi primit acte de identitate ucrainene false și erau pregătiți pentru a ieși din Moldova spre România.

Serviciile oferite de suspecți nu s-ar fi limitat însă la documente. În schimbul banilor, migranților li s-ar fi promis și ajutor pentru obținerea statutului de azil. Până la momentul plecării din țară, aceștia ar fi muncit la construcția unor blocuri noi din Chișinău.


Pentru întregul pachet de servicii, fiecare migrant ar fi plătit între 6 500 și 7 000 de euro.

În urma investigațiilor au fost reținuți un bărbat de 48 de ani din Moldova, un cetățean al Armeniei de 51 de ani și o femeie de 52 de ani din Tadjikistan. Potrivit oamenilor legii, cei trei ar fi avut roluri diferite în organizarea schemei.


Femeia s-ar fi ocupat de asigurarea migranților cu acte false, moldoveanul ar fi intermediat achitarea banilor, iar bărbatul din Armenia ar fi făcut legătura cu persoanele care ar fi fabricat documentele, prezumtiv în Ucraina.

La moment, femeia de 52 de ani a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Procurorii au solicitat aceeași măsură și în privința celor doi bărbați.

Investigațiile continuă pentru identificarea altor membri ai grupării și stabilirea tuturor circumstanțelor în care ar fi fost organizată migrația ilegală. Cei trei suspecți beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Haos pe strada Albișoara: Un șofer fără permis a provocat un accident cu implicarea a cinci mașini.

A pierdut controlul, a lovit o bordură și un indicator, apoi a ajuns pe contrasens și s-a izbit de alte patru mașini. Un tânăr de 28 de ani a provocat un adevărat haos în seara de 20 septembrie, pe strada Albișoara din capitală. Potrivit poliției, acesta nu avea dreptul să conducă.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 18:00. Din informațiile preliminare, tânărul ar fi pierdut controlul asupra volanului, după care a lovit bordura și un indicator rutier.

Imediat după impact, mașina a ajuns pe contrasens, unde s-a tamponat cu alte patru automobile. În urma accidentului în lanț, vehiculele au fost grav avariate.


O pasageră a fost rănită și transportată la spital pentru investigații medicale. Deocamdată, nu se cunosc detalii despre starea acesteia.

Mașina condusă de tânăr a fost ridicată și transportată la parcarea specială.

Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, inclusiv cauza pentru care șoferul a pierdut controlul. Totodată, oamenii legii vor lua măsurile prevăzute de lege.


Citește mai departe

topul săptămânii