Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Cinci acte false, ridicate la frontieră

Două permise de conducere și alte trei teste PCR Covid-19 neveridice, au fost depistate în ultimele 72 de ore, la trecerea frontierei de stat. Cazurile fiind consemnate în punctele de trecere a frontierei Palanca, Giurgiulești-Galați, Leușeni și Otaci.

Publicat

În după amiaza zilei de 26 martie, pentru efectuarea formalităților de control s-a apropiat în PTF Giurgiulești-Galați un autocar cu pasageri, care urma să ajungă în Franța. Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control mai amănunțit asupra pasagerilor și a mijlocului de transport. Ca urmare, în geanta personală a unui pasager, originar din raionul Hâncești, a fost depistat un permis de conducere, care ar fi eliberat de către autoritățile române pe numele unui conațional. În timpul verificării actului cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au constatat prezența indicilor de falsificare. La cele depistate, bărbatul de 24 de ani a declarat că permisul i-ar fi fost dat de către o persoană pentru a-l transmite posesorului acestuia când va ajunge la destinație.

Cel de-al doilea permis de conducere care nu corespunde rigorilor legale a fost depistat în PTF Palanca, la data de 27 martie a.c. Pe direcția intrare în R. Moldova s-a prezentat cetățeanul Statelor Unite ale Americii, în vârstă de 31 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina. La verificarea actelor, înaintate spre controlul de frontieră, au apărut suspecții asupra unuia dintre documente. După cercetările minuțioase s-a confirmat faptul că actul este valabil doar pentru o regiune din SUA, așa permise nefiind recunoscute în lume. Audiat, cetățeanul SUA nu a putut explica acest lucru, precizând că nu știa despre nevalabilitatea acestuia în alte state.

La trei cetățeni moldoveni, polițiștii de frontieră din PTF Otaci și PTF Leușeni au depistat testele PCR Covid-19 cu indici de falsificare. Identificarea acestora a avut loc ca urmare a intensificării acțiunilor de control și investigații speciale pe linia deconspirării persoanelor care încalcă vehement deciziile CNESP pe perioada de pandemie.


Conform procedurilor legale, în toate cazurile documentele falsificate au fost transmise către laboratorul de expertiză a IGPF, iar pe numele persoanelor s-au întocmit procese-verbale de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art.361 al. (1) CP al RM.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Arme și muniții, descoperite la Hîncești: Un bărbat, suspectat de deținere și punere ilegală în circulație a armelor și munițiilor.

Arme, muniții și accesorii pentru acestea, găsite în casa unui bărbat de 59 de ani din Hîncești. Polițiștii și procurorii au făcut percheziții la domiciliul acestuia, iar acum încearcă să afle de unde provin armele și dacă au fost puse în circulație ilegal.

Publicat

Bărbatul este suspectat de deținere și punere ilegală în circulație a armelor și munițiilor.

În timpul perchezițiilor, oamenii legii au găsit mai multe obiecte care ar putea avea legătură cu dosarul penal. Printre acestea erau arme, muniții și accesorii pentru arme, toate deținute, potrivit anchetatorilor, fără acte legale.

Procurorii și polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili de unde au fost procurate armele și în ce condiții au ajuns în posesia bărbatului. Totodată, oamenii legii încearcă să afle dacă acesta ar fi avut complici sau dacă armele și munițiile au fost transmise și altor persoane.


Bărbatul este cercetat penal, iar până la o eventuală decizie definitivă a instanței beneficiază de prezumția nevinovăției.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 2 la 6 ani de închisoare, cu sau fără amendă de până la 67.500 de lei.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Girofarul face minuni: Un cerșetor, care mima probleme locomotorii, s-a vindecat imediat ce a văzut polițiștii.

O nouă „minune” pe străzile capitalei, surprinsă de polițiști. Un bărbat de 42 de ani a fost prins în timp ce apela la mila trecătorilor, folosindu-se de un scaun cu rotile. Doar că, în momentul în care oamenii legii au intervenit, acesta ar fi demonstrat că se poate deplasa fără probleme.

Publicat

Bărbatul a fost observat de echipajul Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă, în timp ce solicita bani de la trecători și se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile, lăsând impresia că ar avea probleme locomotorii.

Polițiștii au efectuat verificări pentru a stabili situația reală. Potrivit oamenilor legii, bărbatul nu prezenta probleme medicale care să-i limiteze deplasarea. Mai mult, în momentul intervenției, acesta s-ar fi ridicat din scaunul cu rotile și s-ar fi deplasat fără niciun sprijin.

Ulterior, bărbatul a fost transportat la Inspectoratul de Poliție Botanica pentru documentarea cazului. În urma verificărilor, acesta a fost sancționat contravențional.


Poliția reamintește că folosirea unor metode înșelătoare pentru a obține bani de la cetățeni poate atrage răspundere conform legii și îndeamnă oamenii să fie atenți atunci când oferă ajutor persoanelor care apelează la mila publică.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Dosarul aurului de 19 milioane de lei ajunge în instanță: Trei suspecți, trimiși în judecată.

Cei trei moldoveni cercetați în dosarul celor nouă lingouri de aur, în valoare de peste 19 milioane de lei, ajung în fața magistraților. Procurorii PCCOCS au trimis în judecată presupusul instigator și cei doi complici ai săi, după ce aurul a fost descoperit în luna februarie, la vama Leușeni.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei trei ar fi pus la cale schema și ar fi avut și rolul de autor al tentativei de contrabandă. Bărbatul a venit în calitate de pasager în Moldova cu microbuzul care transporta colete din afara țării. Dar, înainte de a ajunge la frontieră, acesta ar fi apelat la doi complici – proprietarii microbuzului și persoana care angaja șoferii.

Cei doi i-ar fi indicat locul unde aurul putea fi ascuns pentru a trece de controlul vamal. Lingourile au fost puse într-o ladă cu scule și piese de schimb din compartimentul marfar al microbuzului.

Planul nu a mers însă până la capăt. La vama Leușeni, inspectorii Serviciului Vamal au găsit într-o pungă neagră șase lingouri de aur, învelite în folie alimentară. În același loc erau ascunse și alte trei fragmente de lingouri.


În total, au fost ridicate peste 7 kilograme de aur, cu o valoare estimată la peste 19 milioane de lei.

Bărbatul acuzat că ar fi organizat transportul susține că ar fi găsit aurul în Belgia, într-o cutie ruginită, în timp ce lucra la renovarea unei case. Procurorii spun însă că acesta ar fi făcut și declarații false în vamă, afirmând că nu avea nicio legătură cu aurul descoperit.

După depistarea metalului prețios, oamenii legii au făcut mai multe percheziții, inclusiv în nordul țării. În urma investigațiilor, celor trei le-au fost formulate acuzații pentru tentativă de contrabandă.


Acum, după finalizarea urmăririi penale, dosarul ajunge în instanță. Procurorii PCCOCS au expediat cauza Judecătoriei Chișinău, unde urmează să fie examinată și să se decidă dacă cei trei sunt vinovați.

În cazul presupusului instigator, procurorii au adăugat și acuzația de declarație mincinoasă, acesta recunoscându-și parțial vina.

Între timp, microbuzul folosit la transport a fost pus sub sechestru, iar aurul ridicat a fost transmis spre păstrare Serviciului Fiscal de Stat.


Pentru contrabandă, legislația prevede pedeapsa cu închisoarea de la 4 la 10 ani. Iar pentru declarații mincinoase, pedeapsa poate ajunge până la trei ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii