Moldova
/VIDEO/ Momentul în care un pungaș cu experiență buzunărește o femeie, în plină stradă
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție al Direcție de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea mai multor pungășii. Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni analogice.

Ofițerii Secției combatere infracțiuni în locuri publice și transport urban din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au acumulat probe concludente în privința suspectului. Polițiștii au stabilit complicitatea suspectului în comiterea a șapte cazuri de pungășii. Bărbatul acționa pe teritoriul piețelor cât și în adiacentul acestora. Individul identifica potențiala victimă, o urmărea și când aceasta nu observa, pe ascuns îi sustrăgea din buzunar telefonul mobil.
Acțiunile bărbatului au fost surprinse și de camerele de supraveghere.
Suma prejudiciului care a fost cauzată părților vătămate a fost estimată la suma de 70 000 de lei. În cadrul audierilor acesta și-a recunoscut vinovăția.
Bărbatul este cercetat penal pentru ,, Pungășie ”. Conform legislației penale în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracțiune se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 42 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
Moldova
Tânăr moldovean, înecat în Italia: Adolescentul de 17 ani și-a pierdut viața în râul Adda.
Un adolescent moldovean de doar 17 ani și-a găsit sfârșitul departe de casă, în Italia, după ce a fost înghițit de apele râului Adda. Băiatul dispăruse în după-amiaza de 15 iunie, în zona barajului Rusca din localitatea Cassano, iar trupul său neînsuflețit a fost recuperat abia în dimineața de 17 iunie, după ore întregi de căutări disperate.

Tânărul ar fi sărit în apă pentru o baie, în încercarea de a scăpa de valul de căldură sufocant. Din nefericire, nu a mai reușit să iasă la suprafață, iar prietenii săi au dat alarma imediat, în jurul orei 17:30.
Zona în care a fost căutat este una periculoasă – apele barajului se varsă în canalul Muzza, unde curenții sunt extrem de puternici. Pompierii din Milano, echipajele medicale de urgență și carabinierii au intervenit de urgență, însă ploile torențiale și noroiul acumulat au forțat suspendarea operațiunilor în cursul nopții.
Potrivit presei italiene, trupul băiatului a fost descoperit abia în dimineața de 17 iunie, în colțul drept al barajului, acolo unde se concentraseră căutările în ultimele ore.
Din păcate, nu este primul caz de acest fel. Doar cu câteva zile înainte, un alt adolescent italian și-a pierdut viața în același râu.
Moldova
Certificate retrase după incendiul din Durlești. Nereguli grave, depistate.
Mai mulți specialiști implicați în construcția blocului de locuit din Durlești, afectat de incendiul din 16 mai, au rămas fără certificate de atestare profesională. Decizia a fost luată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în urma unei ședințe a Comisiei de atestare, convocată pentru a examina responsabilitățile în acest caz.

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a depistat abateri majore în toate etapele construcției: de la documentația urbanistică, proiectare și verificare tehnică, până la recepția finală și intervențiile neautorizate asupra structurii clădirii. Constatările arată încălcări grave ale legislației și neglijențe care au pus în pericol siguranța locatarilor.
În urma analizelor, Comisia a decis aplicarea celei mai aspre sancțiuni prevăzute de regulament – retragerea certificatelor de atestare. Persoanele vizate au fost invitate și audiate în cadrul ședinței, având posibilitatea să-și prezinte punctul de vedere.
Reamintim că pe 16 mai, mansarda unui bloc de locuit din Durlești, construită, potrivit autorităților, fără autorizație, a fost cuprinsă de flăcări. 15 apartamente au ars complet, iar alte câteva zeci au fost afectate. Deși proiectul prevedea construcția a 150 de apartamente, în realitate în bloc existau 165. La o zi după incendiu, MIDR a dispus un control de amploare, care a scos la iveală mai multe nereguli.
Potrivit IGSU, incendiul ar fi izbucnit din cauza nerespectării regulilor în timpul unor lucrări cu foc deschis.
Moldova
Țeapă de 800 de mii de lei: Un bărbat din Bălți a fost reținut pentru o escrocherie de proporții
Un bărbat de 49 de ani din Bălți a fost reținut de polițiști și procurori, fiind suspectat că ar fi înșelat un investitor cu aproape 800 de mii de lei. Suspectul ar fi făcut parte dintr-o rețea care se prezenta ca specialist în piața valutară și investiții în metale prețioase, promițând câștiguri rapide printr-o aplicație fictivă.

Totul a început atunci când victima, un bărbat de 42 de ani, a fost sunată de persoane necunoscute, care i-au oferit o „oportunitate unică” de a câștiga bani din investiții online. Ca să le câștige încrederea, escrocii l-au convins să instaleze pe telefon o aplicație de control de la distanță și o platformă falsă de tranzacționare.
Așa a ajuns victima să transfere peste 717 mii de lei în conturile escrocilor. La scurt timp, i s-au cerut alți 157 de mii de lei, moment în care bărbatul a realizat că a fost păcălit și a alertat autoritățile.
În timpul flagrantului, suspectul a fost prins chiar când încasa ultima tranșă de bani. Acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar cercetările continuă pentru identificarea tuturor complicilor.
Conform legii, pentru o astfel de escrocherie în proporții deosebit de mari, bărbatul riscă între 7 și 10 ani de închisoare.
Poliția îndeamnă cetățenii să fie vigilenți, să nu se lase atrași de oferte de îmbogățire rapidă și să nu instaleze aplicații de control la distanță, la cererea necunoscuților. În caz de suspiciuni, sunați imediat la 112.
-
Moldova5 zile în urmă
Accidentul cu 4 răniți la intrarea în Orhei, surprins video: Momentul când un șofer intră pe contrasens, lovește un Volkswagen și apoi alte două mașini
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Evaziune fiscală de milioane, descoperită de PCCOCS: Spălare de bani, salarii „în plic” și fără bonuri fiscale de 13 milioane de lei.
-
Moldovao zi în urmă
Intervenție contracronometru: Patru tinere din Republica Moldova, salvate în toiul nopții din Masivul Ceahlău.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Scene ca-n filme, la Criuleni: Un tânăr- jefuit, urcat cu forța într-o mașină și agresat de o gașcă.
-
Moldovao zi în urmă
/VIDEO/ Denunțat de o viitoare polițistă: Un bărbat ar fi cerut 1.000 de euro ca să „rezolve” un permis auto.
-
Moldovao zi în urmă
Crimă cu sânge rece, la Ocnița: Un tânăr de 30 de ani, înjunghiat mortal în propria locuință.
-
Moldova4 zile în urmă
Dosarul morții la salon, în judecată: Două cadre medicale, acuzate că au practicat ilegal medicina.
-
Moldova4 zile în urmă
S-au izbit cu mașina în stâlp: O femeie de 77 de ani a fost rănită și transportată de urgență la spital.