Moldova
Accidentul cu implicarea unui taxi, în capitală: Reacția firmei căreia aparține mașina
După ce în presă au apărut detalii de la accidentul din dimineața de 25 februarie, în care un tânăr de 25 de ani, băut la volan s-a izbit cu mașina într-un stâlp, firma căreia aparține automobilul a venit cu o reacție oficială.
Potrivit reprezentanților firmei:„Această mașină aparține parcului de taxiuri „Next”. Din păcate, în data de 25 februarie, în intervalul orelor 00:00 – 04:00, automobilul a fost furat, fapt raportat deja poliției. Menționez că, în momentul producerii accidentului, la volanul mașinii nu se afla unul dintre șoferii companiei noastre, ci presupusul hoț al automobilului dispărut din parcul de taxi.”
Amintim că totul s-a întâmplat în jurul orei 04.00 dimineața, în centrul capitalei. Potrivit INSP, la intersecția străzilor Calea Moșilor cu Ismail, a fost stopat un automobil de marcă Skoda, ce aparține unei firme de taxi. În loc să frâneze, șoferul a accelerat, iar forțele de ordine s-au luat după el.
Întrecerea a fost una scurtă, iar totul din cauza că iar la intersecția străzilor Bogdan Petriceicu Hașdeu și Gheorge Coșbuc s-a șoferul tamponat într-un copac.
Imediat, oamenii legii i-au pus cătușele și au chemat ambulanța. După ce a fost examinat de medici, taximetristul, în vârstă de 25 de ani a fost supus etilotestului, care a arătat o concentrație de alcool de 0.29 mg/l.
Moldova
Băuți, drogați și vitezomani: Peste 3.600 de încălcări ale RCR, înregistrate de polițiștii de patrulare în weekend.
Peste 3.600 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere au fost înregistrate de polițiștii de patrulare în zilele de odihnă.
Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, 53 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost depistați conducând sub influența alcoolului sau a bubstanțelor nacotice.
De asemenea, 1.432 de conducători auto au depășit limita de viteză stabilită pe sectorul de drum, iar 817 nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate sau semnalele de interzicere ale semafoarelor.
Totodată, 227 de șoferi au fost sancționați pentru că circulau fără revizia tehnică anuală sau fără polița de asigurare auto obligatorie. Alți 569 au oprit vehiculele în locuri interzise.
În același timp, 129 de conducători auto au fost amendați pentru neacordarea priorității pietonilor, iar 470 au fost documentați pentru necuplarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului mobil în timpul șofatului.
Alte 42 de persoane au fost sancționate pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.
În context, autoritățile îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație pentru a preveni accidentele și a menține siguranța în trafic.
Moldova
/VIDEO/ Escrocherie la Gura Galbenei: Două persoane reținute în urma unei șarlatanii de peste 166 de mii de lei.
Două persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma unei escrocherii considerabile comise în satul Gura Galbenei, din raionul Cimișlia. Victima, o tânără de 20 de ani, a sesizat poliția că persoane necunoscute au indus-o în eroare, determinând-o să transmită bani sub pretextul că pe numele ei ar fi fost contractat un credit bancar în valoare de 1 milion de lei.
În urma anchetei, polițiștii și procurorii au reținut în flagrant un bărbat de 39 de ani din raionul Orhei, care ar fi avut rolul de curier în schema infracțională. Totodată, a fost identificat și cel care a ridicat efectiv suma de 166.370 de lei de la victimă, fiind depistat în Chișinău, în timp ce se deplasa cu automobilul personal.
Perchezițiile efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului au permis ridicarea mijlocului de transport, a sumelor de bani și a mai multor telefoane folosite în activitatea infracțională.
Oamenii legii continuă măsurile de urmărire penală și investigațiile speciale pentru a stabili toate circumstanțele cazului și eventualele implicări ale suspecților în alte infracțiuni similare.
Moldova
Motociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
A ajuns la spital. Un tânăr a fost rănit ca urmare a unui accident rutier produs în dimineața zilei de 14 martie, în jurul orei 09:00, pe o stradă din orașul Ialoveni. Poliția a fost sesizată, iar la fața locului au intervenit echipaje ale oamenilor legii și ale serviciilor medicale.
Potrivit informațiilor preliminare, un automobil condus de un bărbat de 61 de ani s-a ciocnit cu o motocicletă la ghidonul căreia se afla un tânăr de 21 de ani. Circumstanțele în care s-a produs impactul urmează să fie stabilite de anchetatori.
În urma coliziunii, motociclistul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluat de un echipaj de ambulanță pentru investigații suplimentare.
Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție local, Mariana Didenco, șoferii au fost supuși etilotestului.
Polițiștii din Ialoveni au înregistrat cazul și continuă documentarea acestuia pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldova6 zile în urmăImpact devastator la Strășeni: Doi oameni au murit, iar alți doi au ajuns la spital.
-
Moldova5 zile în urmăSchemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
-
Moldova3 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova6 zile în urmăAccident la ieșirea din Bucovăț: Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina sa a fost lovită de un camion.
-
Moldova5 ore în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova6 zile în urmăȘi-a primit sentința: Un tânăr va petrece următorii 12 ani în detenție pentru că ar fi violat o minoră de 13 ani.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
