Rețele de socializare

Moldova

Gerul face victime: 11 persoane au ajuns la spital cu hipotermie

Săptămâna trecută 11 persoane au fost diagnosticate cu hipotermie.

Publicat

Cazurile au fost înregistrate în municipiul Chișinău și în raioanele Nisporeni, Edineț, Șoldănești, Strășeni, Soroca, Cahul, Cantemir, Ocnița. Pacienții sunt șase bărbați și cinci femei cu vârste cuprinse între 26 – 91 de ani.

Totodată, IMSP CNAMUP informează că în perioada 08 – 14 februarie curent, echipele de asistență medicală urgentă au deservit 14618 persoane, care au solicitat intervenția ambulanței. După acordarea primului ajutor medical, echipele AMU au transportat asistat pentru tratament specializat în instituțiile spitalicești 5809 pacienți, dintre care 5000 maturi și 809 copiii.

Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat o creștere semnificativă a solicitărilor cauzate de urgențele respiratorii – 3679 solicitări, inclusiv 1236 (IRVA), urmate de urgențele cardiovasculare – 2881 solicitări, inclusiv 51 pacienți cu Sindrom coronarian acut și urgențele neurologice – 1851 solicitări, inclusiv 226 de accidente vasculare cerebrale.


În perioada de referință la Serviciul de Urgență au parvenit 1279 apeluri pe motivul diverselor traumatisme. Pe traseele țării au fost înregistrate 38 accidente rutiere, în urma cărora au avut de suferit 54 persoane. Ulterior, 49 pacienți cu diverse traumatisme au fost transportați la spital.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Prinși în flagrant: Doi „curieri”- un minor și un bărbat, reținuți pentru trafic de droguri, la Bălți.

Două cazuri de trafic de droguri au fost documentate de polițiștii din Bălți.

Publicat

În primul caz este vorba despre un minor de 16 ani, bănuit că ar fi distribuit substanțe narcotice de tip „PVP”, cunoscută în rândul consumatorilor și sub denumirea de „sare”. În urma acțiunilor polițiștilor, asupra minorului au fost depistate 20 de pachețele cu droguri, pregătite pentru a fi plasate în ascunzișuri cu locații prestabilite și comercializate. Potrivit forțelor de ordine, băiatul acționa în calitate de curier pentru un magazin online de comercializare a drogurilor, administrat prin aplicația Telegram, transmițând clienților fotografii și coordonatele ascunzișurilor.

În cel de-al doilea caz este vizat un bărbat de 34 de ani, surprins în timp ce ascundea droguri de tip hașiș. În cadrul perchezițiilor la domiciliul său au fost ridicate 65 de pachețele, iar alte 38 de pachețele au fost descoperite în ascunzișuri.

În ambele cazuri, cercetările continuă pentru identificarea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.



Citește mai departe

Moldova

Accidentele se țin lanț: Un minor a fost rănit în urma unui carambol cu trei mașini, la Orhei.

Accidentele grave se țin lanț. Un minor de 16 ani a suferit traumatisme și a fost internat la spital, în urma unui carambol produs în dimineața de 15 august, pe traseul republican din apropierea satului Mitoc, raionul Orhei.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, un șofer de 67 de ani nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un microbuz din față, care intenționa să vireze spre localitatea Mitoc. În urma tamponării, acesta a fost proiectat pe contrasens și a lovit o altă mașină care circula din sens opus. Impactul a fost atât de puternic încât ultimul vehicul s-a răsturnat pe carosabil.

Pasagerul din vehiculul răsturnat, un adolescent de 16 ani, a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru îngrijiri.

Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele indicând zero alcool în aerul expirat.


Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii coliziunii.



Citește mai departe

Moldova

Încă o tragedie pe șosea: Un bărbat a murit, iar un minor a fost rănit în urma unui grav accident, la Orhei.

Un bărbat și-a pierdut viața, iar un minor a fost grav rănit, în urma unui grav accident rutier produs în seara de 14 august, în apropiere de satul Fedoreuca din raionul Orhei.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 21:50, când un microbus a izbit în plin un motocultor. Potrivit primelor cercetări, impactul s-a produs în momentul în care utilajul agricol, condus de un bărbat de 44 de ani, efectua manevra de virare la stânga. În remorcă se afla un copil de 13 ani.

În urma coliziunii, conducătorul motocultorului a decedat pe loc, iar minorul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferul microbuzului, un bărbat de 37 de ani, a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind negative.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele tragediei.


Citește mai departe

topul săptămânii