Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Beție la IP Cahul. Cursant de la Academia de Poliție a accidentat mașina de serviciu

Un cursant de la Academia de Poliției Ștefan cel Mare, împreună cu mai mulți polițiști, ar fi tras un cap de beție noaptea trecută în cadrul IP Cahul.

Publicat

Ulterior, el a luat mașina de serviciu și a vrut să dea o tură, însă a provocat un accident rutier, susțin sursele Deschide.MD din teritoriu.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 21 de ani, care era trimis la practică la IP Cahul. Ieri acesta și-ar fi terminat practica, iar cu această ocazie a tars un cap de beție în inspectorat cu alți colegi.

Acesta, fără a avea permis de conducere, dar și fiind în stare de ebrietate, a luat automobilul de serviciu, de marca Dacia Logan, și a vrut să dea tură prin oraș.


Însă, a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina într-un gard, după care a fugit de la fața locului.

Ulterior acesta a fost depistat de oamenii legii și a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că avea o concetrație de 0,62 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Amintim că acum câteva săptămâni, Direcția Inspectare Efectiv a IGP a decis să-l suspende din funcție pe șeful IP Cahul, Andrei Sârbu, dar și pe adjunctul său, după ce CNA a reținut 7 polițiști care ar fi luat mită de 200-300 de lei.


Moldova

Accident grav la Anenii Noi: Un șofer a pierdut controlul mașinii și s-a izbit cu mașina într-un tir.

Accident grav la Anenii Noi. Un bărbat de 68 de ani a ajuns în stare inconștientă la spital, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un camion.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 22 octombrie, în apropierea localității Florești. Potrivit poliției, șoferul ar fi pierdut controlul volanului în timp ce efectua o manevră de depășire. În doar câteva clipe, mașina acestuia a ajuns pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un camion care venea regulamentar din direcția opusă.

Impactul a fost atât de puternic, încât bărbatul a rămas prins între fiarele contorsionate ale vehiculului. La fața locului au intervenit polițiștii, pompierii și medicii, care au reușit să-l scoată în viață. Victima a fost transportată la Spitalul Raional Anenii Noi, în stare gravă și inconștientă.

Poliția a inițiat un proces penal și urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șase bănuiți de contrabandă: Circa 2 milioane de țigarete ascunse printre puieți, depistate de vameși.

Contrabandă mascată cu pomi decorativi și șase bănuiți reținuți. Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, au deconspirat o schemă de contrabandă cu aproape 2 milioane de țigarete la postul vamal de frontieră Lipcani – Rădăuți-Prut din raionul Briceni. Produsele de tutungerie erau ascunse în două TIR-uri printre plante decorative.

Publicat

Conform materialelor anchetei, în declarațiile oficiale era indicat că vehicuelele transportă puieți decorativi. Totuși, inspectorii vamali au dispus controlul fizic detaliat al mijloacelor de transport. În urma verificărilor, în spatele puieților, au fost depistate cutii cu țigări nedeclarate autorității vamale – 59 și, respectiv, 130 de cutii, fiecare conținând câte 500 pachete de țigări de marcă autohtonă. În total, au fost ridicate 1.890.000 de țigarete.

Ulterior, au fost efectuate percheziții în Briceni și în Chișinău. Țigaretele, camioanele, telefoanele mobile, înscrisurile de ciornă și alte suporturi de informații au fost ridicate pentru examinare.

În paralel, polițiștii au descins cu percheziții la domiciliul unuia dintre suspecți, de unde au ridicat un arsenal întreg de mai multe tipuri de arme și muniții.


În cadrul investigațiilor, au fost reținuți șase cetățeni ai Republicii Moldova, originari din raionul Briceni cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, bănuiți de implicare în activitatea infracțională. Conform informațiilro oferite de autoriattea vamală, printre aceștia sunt și persoane cu rol de organizare a schemei de contrabandă.

Urmează ca procurorii să formuleze învinuirile pentru tentativă de contrabandă, în vederea continuării cercetărilor penale pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a altor legături cu activitatea de producere și comercializare ilegală a țigărilor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Doi soți, prinși cu un lot impunător de narcotice: Aceștia aveau magazinul lor pe Telegram unde comercializau droguri.

Împreună și la bine, și la infracțiuni. Este vorba despre un cuplu din bălți care a fost prins în flagrant cu un lot impunător de narcotice de diferite tipuri asupra lor.

Publicat

Mai exact, Ofițerii Direcției investigații, în comun cu polițiștii de patrulare și procurorii PCOCCS, au destructurat activitatea a două persoane implicate în traficul de droguri.

Pe traseul Chișinău–Bălți, în preajma oșarului Fălești, oamenii legii au stopat un automobil, condus de un bărbat de 32 de ani, având-o ca pasageră pe soția sa, de 35 de ani – ambii originari din orașul Bălți. Familia este bănuită de transportarea și punerea în circulație a substanțelor narcotice pe teritoriul municipiului Bălți și raioanele din preajmă. Aceștia aveau chiar și un magazin pe aplicația mobilă Telegram. Soții a fost opriți în timp ce reveneau dintr-o pădurice din Ialoveni de unde ar fi preluat drogurile.

În timpul perchezițiilor autorizate efectuate în automobil și la domiciliul celor doi au fost depistate și ridicate 300 de grame de droguri de tip PVP, drog cunoscut în rândurile consumatorilor și ca sare, un kilogram de mefedronă, cantități de marijuana uscată, cântare electronice de înaltă precizie, mijloace bănești în diferită valută, ustensile pentru consumul de droguri, pachete de tip zip-lock, telefoane mobile, cartele SIM și carduri bancare.


Dacă complicii ar fi reușit să realizeze pe piața neagră întreaga cantitate de substanțe interzise, aceștia ar fi pus în bugetul familiei un venit tenebru de aproximativ 1 milion și 200 de miide lei.

Prin urmare, automobilul utilizat la comiterea infracțiunii a fost ruducat și transportat la parcarea specială acesta fiind propă în cauza penală.

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, iar femeia este cercetată în stare de libertate. De menționat că soțul, nu aeste a prima sa abatere de la lege. Acesta recent și-a ispășit pedeapsa cu închisoare pentru mai multe infracțiuni, inclusiv legate de droguri.


Acum, dacă vina celor doi va fi demonstrată, conform legislației în vigoare, ei riscă pedeapsă sub formă de privațiune de liberatate pe un termen de până la 15 ani de închisoare.

Investigațiile penale continuă, timp în care cuplul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii