Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care un tânăr smulge portmoneul din mâinile unei femei, într-un local din Chișinău

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, locuitor a capitalei, a fost reținut de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Botanica din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău, pentru comiterea unui jaf.

Publicat

La data de 29 ianuarie, individul în timp ce se afla în incinta unui local amplasat pe str. Sarmizegetusa, în mod deschis a sustras portmoneul de la o doamnă. Femeia imediat a sesizat poliția, pentru a interveni și stabili toate circumstanțele. La locul faptei femeia în vârstă de 57 de ani, a comunicat angajaților de poliție, că în timp ce stătea la masă s-a apropiat individul și în mod deschis i-a sustras portmoneul în care avea bani în sumă de 1600 lei și a fugit într-o direcție necunoscută.

Acțiunile individului au fost surprinse de camera de supraveghere din incinta localului.

Urmare a acțiunilor întreprinse de către polițiști suspectul a fost reținut și escortat la inspectoratul de poliție. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina.


Acesta nu este la prima abatere, fiind judecat pentru infracțiuni analogice și furt, la în ziua comiterii infracțiunii de jaf acesta a fost eliberat după expirarea a 72 de ore din Izolatorul de detenție al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pe care le-a stat pentru un furt.

Tânărul a fost plasat în arest pentru 30 de zile și este cercetat pentru jaf, iar conform legislației în vigoare el riscă închisoare de la 5 la 7 ani.


Moldova

/VIDEO/ Dădeau „lovitura” în locuințe: Cinci tineri, bănuiți de comiterea furturilor din case, la Hîncești.

O grupare infracțională specializată în furturi din locuințe a fost destructurată de oamenii legii din Hîncești, în urma unei anchete care vizează mai multe sustrageri de bunuri și bani în proporții deosebit de mari.

Publicat

Potrivit informațiilor, polițiștii și procurorii au documentat activitatea unei grupări organizate, formată din cinci membri cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani. Aceștia ar fi acționat pe teritoriul raionului, având un mod de operare bine pus la punct, prin care vizau locuințe din care sustrăgeau mijloace financiare și bunuri de valoare.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au desfășurat mai multe percheziții la domiciliile suspecților. În urma acestora, au fost ridicate obiecte relevante pentru anchetă, inclusiv bunuri susceptibile a proveni din furturi, dar și sume de bani, a căror proveniență urmează a fi stabilită.

Doi dintre membrii grupării, în vârstă de 20 și 25 de ani, au fost reținuți, iar în privința celorlalți sunt continuate investigațiile. Ancheta are drept scop nu doar stabilirea întregii activități infracționale, dar și identificarea tuturor episoadelor în care aceștia ar fi fost implicați.


Autoritățile examinează și posibilitatea ca gruparea să fie responsabilă de mai multe cazuri similare comise anterior, în condițiile în care prejudiciul total ar putea fi unul considerabil.

Acțiunile procesual-penale continuă, iar în funcție de rezultatele investigațiilor, persoanele vizate urmează să fie trase la răspundere conform legii. Pentru astfel de infracțiuni, legislația prevede pedepse cu închisoarea de la 2 la 6 ani.

Totodată, oamenii legii reamintesc cetățenilor importanța asigurării locuințelor și sesizării imediate a oricăror activități suspecte, pentru prevenirea unor astfel de fapte.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Rețea de acte false, destructurată: Un suspect, filmat în timp ce înmânează un act fals unei „cliente”.

O grupare criminală specializată în falsificarea actelor oficiale a fost destructurată de oamenii legii, după mai multe luni de investigații. Membrii acesteia sunt bănuiți că ar fi produs și comercializat documente false, inclusiv cărți de identitate și permise de conducere pretins emise de autoritățile din Republica Moldova și România.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, schema era bine organizată, cu roluri clar stabilite pentru fiecare membru, de la confecționarea documentelor până la transmiterea și vânzarea acestora către clienți. Activitatea ar fi fost desfășurată atât pe teritoriul țării, cât și peste hotare.

În timpul investigațiilor, unul dintre suspecți a fost documentat și filmat în momentul în care ar fi primit bani de la o clientă, după care i-ar fi înmânat un act fals.

Oamenii legii au identificat mai multe persoane din nordul și centrul țării, suspectate că ar face parte din rețea. Pentru acumularea probatoriului, au fost efectuate percheziții la domiciliile acestora și în mijloacele de transport folosite.


În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile, documente falsificate sau pregătite pentru falsificare, dar și sume de bani care ar proveni din activitatea ilegală.

Investigațiile continuă pentru stabilirea întregii rețele și a tuturor persoanelor implicate, inclusiv a eventualilor complici din afara țării.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Minor vizat într-un dosar de droguri: Narcotice de peste 80.000 de lei au fost scoase din circuit.

Droguri în valoare de peste 80.000 de lei au fost scoase din circuit de polițiștii din sectorul Rîșcani al capitalei, în urma unei operațiuni antidrog în care este vizat un minor de 17 ani, suspectat că ar fi livrat substanțe interzise prin intermediul unei rețele online.

Publicat

Potrivit poliției, în cadrul acțiunilor de investigație, asupra adolescentului au fost depistate și ridicate pachețele cu marijuana și hașiș, pregătite pentru distribuire. Oamenii legii susțin că acestea urmau să fie plasate pe piața neagră prin metoda „ascunzișurilor”, folosită frecvent în comerțul ilegal de droguri.

Ancheta preliminară arată că minorul ar fi acționat în calitate de curier pentru un magazin online de droguri, administrat prin aplicația Telegram. Schema ar fi presupus primirea, porționarea și plasarea substanțelor în diferite locații, de unde erau ridicate ulterior de cumpărători.

Minorul este cercetat penal, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a identifica persoanele care ar sta în spatele rețelei, dar și modul exact de organizare a activității infracționale.


În paralel, poliția capitalei anunță că, în ultima săptămână oamenii legii au reținut șase persoane, iar substanțe interzise în valoare de peste jumătate de milion de lei au fost scoase din circuit.

În cadrul acestor acțiuni au fost ridicate droguri de tip PVP, marijuana, hașiș și mefedronă, dar și diverse dispozitive utilizate pentru consum. Totodată, echipele Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au surprins în flagrant 20 de persoane care dețineau substanțe interzise, fiind întocmite 28 de procese-verbale.


Poliția afirmă că acțiunile de documentare și destructurare a rețelelor de distribuție a drogurilor vor continua.


Citește mai departe

topul săptămânii