Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ L-a dat de gol: O femeie a fost prinsă la graniță cu permisul fals al soțul ei

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la o tânără asupra căreia a fost descoperit un permis de conducere fals, cu însemnele autorităţilor din R. Moldova.

Publicat

În data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 18.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasager într-un microbuz, înmatriculat în R. Moldova, o persoană de sex feminin, cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 33 de ani.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că tânăra ar deţine documente false, au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au descoperit asupra persoanei un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, cu alte date de identificare. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că documentul aparţine soţului şi nu avea cunoştinţă că documentul ar fi fals.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Moldova

Impact matinal în capitală: O pasageră, rănită, după ce mașina în care se afla a fost tamponată de un alt vehicul.

Accident periculos în capitală. O femeie a fost rănită și transportată la spital, după ce mașina în care se afla s-a tamponat cu un alt vehicul. Totul s-a întâmplat în dimineața de 10 august, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.

Publicat

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un automobil, condus de un bărbat de 42 de ani, în timpul deplasării ar fi ieșit pe contrasens, în circumstanțe care urmează să fie stabilite.

Ulterior, acesta s-a tamponat frontal cu o altă mașină, condusă de un bărbat de 51 de ani. În urma impactului, ambele vehicule au fost avariate considerabil, iar pasagera de 45 de ani din al doilea vehicul a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Femeia a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru investigații și evaluarea stării de sănătate.


Deocamdată, nu au fost oferite alte detalii despre starea victimei sau despre eventualele cauze care ar fi dus la ieșirea automobilului pe contrasens.

Polițiștii continuă documentarea cazului și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

Carambol în miez de noapte: Un tânăr băut și cu permisul auto suspendat a bușit două mașini parcate, în capitală.

Carambol în miez de noapte. Un șofer a provocat un accident după ce a lovit un obstacol, iar ulterior două automobile parcate. Cazul a devenit și mai grav după ce polițiștii au stabilit că bărbatul se afla în stare de ebrietate și, mai mult, avea permisul de conducere suspendat.

Publicat

Coliziunea s-a produs în miezul nopții de 9 august, la intersecția străzilor Mihail Sadoveanu și Petru Zadnipru din sectorul Ciocana din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor preliminare, tânărul de 22 de ani se deplasa cu automobilul când, în circumstanțe care urmează să fie stabilite, a tamponat un obstacol. În urma impactului, mașina a fost proiectată și a lovit alte două automobile care erau parcate în zonă.

Din fericire, în urma accidentului nicio persoană nu a fost traumatizată. Pagubele materiale sunt însă considerabile.

La fața locului s-au deplasat forțele de ordine pentru documentarea cazului.


Polițiștii l-au testat alcoolscopic pe șofer, iar rezultatul a indicat că tânărul se afla în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Mai mult decât atât, verificările au mai arătat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar șoferul a fost reținut.


Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului și pentru a documenta faptele comise.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Administrator reținut de procurori: Bărbatul este bănuit de escrocherie și insolvabilitate intenționată.

Aproape 5 milioane de lei, bani pe care două companii din domeniul agricol urmau să-i primească pentru grâu și floarea-soarelui, ar fi fost prejudiciul unei scheme de escrocherie și insolvabilitate intenționată, investigată de procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Fiscal.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, schema ar fi fost pusă în aplicare pe parcursul anului 2025. O companie din Chișinău ar fi procurat cantități de grâu și floarea-soarelui, însă, după acumularea datoriilor, administratorul acesteia ar fi solicitat inițierea procedurii de insolvabilitate. Scopul urmărit ar fi fost evitarea achitării pentru marfa primită și înstrăinarea fictivă a activelor companiei.

În cadrul investigației, oamenii legii au efectuat șase percheziții la domiciliile, oficiile și automobilele unor persoane cu funcții de răspundere din cadrul companiei vizate.

În urma acțiunilor, administratorul companiei a fost reținut. Totodată, au fost ridicate mijloace bănești, telefoane mobile, calculatoare, documente contabile, contracte și înscrisuri de ciornă. În timpul perchezițiilor, oamenii legii au mai depistat o armă de foc și cartușe deținute ilegal.


Ulterior, PCCOCS i-a formulat administratorului învinuirea pentru escrocherie și insolvabilitate intenționată. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care ar fi implicate în schemă, recuperarea prejudiciului și stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

topul săptămânii