Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Atenție șoferi! Pe trasee se formează polei, există risc sporit de derapări

Conform avertizărilor meteo a intrat în vigoare Codul galben de condiții meteo complicate. În întreaga țară vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță sau ninsoare.

Publicat

În acest context, Poliția vă reamintește, că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei;
– evitaţi frânările şi accelerările bruşte;
– nu opriți sau staţionați în locuri unde ar putea împiedica desfaşurarea normală a traficului rutier;
– de asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
– în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, asigurați-vă temeinic la schimbarea direcţiei de mers.
– nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi și vitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina,

Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.


Polițiștii vor continua să monitorizeze situația de pe drumurile din țară. În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de Urgență 112.
Având grijă de voi, aveți grijă și de noi.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Șarlatanie prin telefon: Doi ucraineni ar fi înșelat o femeie de 81 de ani cu peste 145.000 de lei.

Doi tineri din Ucraina au fost reținuți la Chișinău, fiind bănuiți că ar face parte dintr-un grup criminal specializat în escrocherii telefonice. Victima, o femeie de 81 de ani, ar fi fost prejudiciată cu peste 145.000 de lei după ce a fost manipulată să transmită bani sub pretextul „protejării conturilor bancare”.

Publicat

Potrivit poliției, cei doi ucraineni, de 18 și 21 de ani, au fost reținuți de ofițerii de la Botanica și cei ai Direcției de Poliție Chișinău. Ancheta arată că schema a început cu un apel telefonic de la un individ care s-a dat drept angajat al unei companii de telecomunicații și a obținut datele personale ale victimei.

Ulterior, alți membri ai grupării ar fi intervenit, pretinzând că sunt polițiști și reprezentanți ai unei instituții financiare. Aceștia ar fi convins femeia că pe conturile sale ar avea loc tranzacții frauduloase, determinând-o să retragă bani și să îi transmită pentru „securizare”.

Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant imediat după ce a primit suma de la victimă, iar ulterior a fost reținut și al doilea tânăr.


În urma perchezițiilor efectuate la locuințele închiriate de aceștia, oamenii legii au ridicat bani și alte probe relevante pentru anchetă.

Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă până la 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.

Un tânăr de 19 ani a fost reținut de oamenii legii, după ce ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false. Cazul a fost documentat de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, în cadrul unei anchete ce vizează activitatea unui grup infracțional organizat.

Publicat

Potrivit informațiilor acumulate, gruparea, formată din persoane aflate atât în Republica Moldova, cât și peste hotare, ar fi pus în circulație bancnote contrafăcute pentru a obține profituri ilicite.

Anchetatorii spun că suspecții contactau vânzători de bunuri prin telefon sau aplicații de mesagerie și acceptau imediat prețurile solicitate, insistând ca tranzacțiile să fie efectuate rapid. Bunurile erau achitate în valută străină, în special în euro, existând suspiciuni că o parte dintre bancnote erau false sau proveneau din activități ilegale.

La data de 7 mai, în municipiul Chișinău, unul dintre membrii grupării, un tânăr de 19 ani, a fost prins în flagrant în Chișinău în timp ce încerca să cumpere bunuri folosind bancnote suspecte de falsificare.


În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat 500 de euro, precum și mai multe telefoane mobile folosite pentru coordonarea activităților infracționale.

Totodată, la fața locului a fost identificată și o tânără de 20 de ani, presupusă membră a grupului criminal organizat. Ambii suspecți au fost audiați în calitate de bănuiți și, potrivit poliției, și-ar fi recunoscut vina.

Bancnotele ridicate urmează să fie supuse expertizei în cadrul Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.


Conform legislației, persoanele găsite vinovate de punerea în circulație a banilor falși riscă pedepse cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii activități infracționale.


Citește mai departe

Moldova

Descinderi la spitalul raional Florești: Mai mulți angajați ai instituției sunt cercetați pentru corupție și trafic de influență.

Percheziții la Spitalul Raional Florești într-un dosar de corupție care vizează mai mulți angajați ai instituției medicale. Ofițerii CNA și procurorii din Bălți au descins în dimineața zilei de 11 mai la domiciliile și birourile de serviciu ale suspecților, cercetați pentru corupere pasivă și trafic de influență.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, șeful Secției consultative a spitalului este bănuit că ar fi pretins și primit bani de la pacienți și alți beneficiari pentru eliberarea unor îndreptări medicale urgente către instituții republicane, certificate de concediu medical, dar și acte necesare pentru prelungirea permisului de port-armă.

În același dosar este cercetată și asistenta medicală superioară din cadrul secției, suspectată de trafic de influență. Potrivit CNA, aceasta ar fi cerut și primit bani de la candidați și conducători auto, susținând că poate influența membrii Comisiei de examinare medicală pentru emiterea unor concluzii favorabile privind aptitudinea de conducere, fără efectuarea corespunzătoare a examinărilor medicale.

În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au documentat și alte presupuse ilegalități comise de angajați ai instituției. Astfel, au fost pornite încă 11 cauze penale distincte, ulterior conexate la dosarul de bază.


Perchezițiile au avut loc la șeful Secției consultative, două asistente medicale, un medic neurolog, contabilul-șef al Centrului Medicilor de Familie Florești, dar și la alte persoane fizice beneficiare ale serviciilor medicale investigate.

La această etapă, persoanele vizate sunt cercetate în stare de libertate. CNA și procurorii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

topul săptămânii