Rețele de socializare

Moldova

S-au grăbit să vină pe lume: Cinci bebeluși s-au născut în ambulanțe, în 48 de ore

IMSP CNAMUP informează că pe parcursul ultimelor 48 de ore de activitate, 3913 persoane au beneficiat de asistență medicală urgentă la etapa de prespital. La instituțiile medicale spitalicești din țară au fost transportați 1456 pacienți, dintre care 1247 adulți și 209 copii.

Publicat

În această perioadă la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate cinci nașteri la etapa de prespital, care au decurs fără complicații. Menționăm faptul că mamele au o vârstă cuprinsă între 30 – 40 ani.

La data de 11 ianuarie curent, echipele de asistență medicală urgentă din raioanele Florești și Soroca au asistat două nașteri chiar în ambulanță. În ambele cazuri, travaliul s-a declanșat spontan în timpul transportării pacientelor la maternitate. Venirea pe lume a unei fetițe și respectiv a unui băiețel cu o greutate de aproximativ trei kilograme a fost soldată cu succes datorită intervenției echipelor AMU.

La data de 12 ianuarie curent, în raioanele Ialoveni și Ștefan Vodă au fost înregistrate trei nașteri, inclusiv una în ambulanță. Echipele AMU au făcut tot posibilul pentru ca trei bebeluși să vină sănătoși pe lume. Ulterior, mamele și nou-născuții au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.

echipa.md


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii