Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Business de familie. Un cuplu din Chișinău creștea droguri în apartament: Imagini din laboratorul improvizat

Polițiștii unui echipaj al Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au intervenit la documentarea unui conflict, unde  au depistat și  droguri într-un apartament din sectorul Râșcani a capitalei.

Publicat

Polițiștii fiind implicați în serviciu și patrulând sectorul încredințat, au receptat informația de la serviciul 112, precum că într-un apartament amplasat pe str. N. Dimo, conflict în familie.

Echipajul imediat s-a deplasat la fața locului, ajungând pe adresa indicată și intrând în locuință, cu acordul proprietarului, pentru a stabili circumstanțele conflictului care a avut loc între concubine, un bărbat în vârstă de 37 ani și o tânără în vârstă de 29 de ani, polițiștii  au depistat și droguri. Polițiștii imediat au solicitat grupa operativă și grupa specializată antidrog a IP Râșcani, pentru documentare. Ulterior cu acordul proprietarului angajații poliției au  efectuat cercetarea la fața locului, unde au fost depistate plante de marijuană îngrijite în condiții speciale, masă vegetală uscată fărămițată cu miros specific, un cântar și mai multe pachetele de tip zip-lock, precum și un aparat confectionat artizanal destinat pentru consum de droguri.

Drogurile depistate au fost ridicate conform procedurii și expediate la CTC-EJ al IGP, pentru efectuarea expertizelor de rigoare.


În cadrul acțiunilor procesual penale bărbatul a recunoscut că cultiva plantele pentru consum propriu.

Pe caz a fos pornit un proces penal pentru Circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare. Conform legislației bărbatul riscă amendă în mărime de la 20 000 la 35 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 150 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an


 

Moldova

Lecție scumpă pentru un șofer grăbit – 30 de zile fără permis și faimă online

Un bărbat de 54 de ani din capitală a fost identificat și sancționat după ce imaginile video apărute online l-au surprins ignorând un pieton care traversa regulamentar strada Ion Creangă, în sectorul Buiucani. Mai mult, acesta se deplasa cu viteză excesivă pe banda destinată transportului public.

Publicat

Incidentul s-a produs pe 4 noiembrie, iar comportamentul periculos al conducătorului auto, aflat la volanul unui Renault, a stârnit reacții aprinse în mediul online. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul avea deja 9 puncte de penalizare pentru abateri anterioare de la regulile de circulație.

Pentru această încălcare, dar și din cauza punctajului acumulat, bărbatul va fi suspendat din dreptul de a conduce pentru 30 de zile.


Citește mai departe

Moldova

Șofer prins drogat la volan: În organismul lui au fost depistate trei tipuri de substanțe narcotice.

A urcat drogat la volan, iar acum riscă să fie tras la răspundere. Este cazul unui bărbat de 48 de ani din capitală, care a fost oprit de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, pe strada Varnița, după ce a manifestat un comportament suspect în trafic.

Publicat

În urma verificărilor, conducătorul auto a fost escortat la Dispensarul Republican de Narcologie, unde testele biologice au confirmat prezența a trei tipuri de substanțe narcotice în organism — amfetamină, ketamină și marijuana.

Automobilul condus de acesta a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar pe numele bărbatului a fost inițiat un proces penal pentru conducerea unui vehicul sub influența drogurilor.

Potrivit legislației, șoferul riscă o amendă de până la 125 de mii de lei sau chiar până la trei ani de închisoare. În ambele cazuri, el va rămâne fără dreptul de a conduce mijloace de transport.


Citește mai departe

Moldova

Adunau în „fondul” grupării bani pentru a susține organizația criminală condusă de “Kitaeț”. Au fost efectuate patru percheziții în penitenciarul „Brănești”

Un grup infracțional, format din autorități criminale aflate în detenție, care sunt implicate în procesul de acumulare a mijloacelor financiare, în „casieria grupării”, pentru susținerea organizaţiei criminale, a fost destructurat de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești, Oficiul Leova, angajaților ANP și DDS ,,Pantera”.

Publicat

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, au fost efectuate patru percheziții în Penitenciarul nr.18 – (Brănești), membri ai organizații criminale „Kitaeț” cu sfera de influență în instituțiile penitenciare din Republica Moldova, care sunt bănuiți în acumularea mijloacelor financiare şi altor bunuri pentru susținerea și dezvoltarea fondului organizaţiei criminale.

Astfel, de la patru deținuți cu vârsta cuprinsă între 22 și 35 de ani, au fost ridicate mai multe obiecte relevante anchetei.


În rezultat, deținuții din Penitenciarul nr. 18 – Brănești, urmează a fi recunoscuți în calitate de bănuiți în comiterea infracțiunilor de creare și conducere a unei organizații criminale și transmiterea obiectelor interzise persoanelor deținute ( art. 284 și 322 din Codul penal).

În continuare, ofițerii de investigație întreprind măsuri pentru a stabili toate persoanele implicate, precum și victimele care au suferit în urma acțiunilor infracționale ale grupului.


Citește mai departe

topul săptămânii