Moldova
/FOTO/S-ar fi aruncat în gol. O tânără mamă din stânga Nistrului a lăsat în urmă trei copii.
Totul s-a întâmplat în dimineața de 10 ianuarie când vecinii au observat vitima pe viziera de la scara blocului.
Aceștia au chemat imadiat ambulanța, dar și miliția.
Potrivit presei locale, victima este o femei în vârstă de 28 de ani. Medicii au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a salva tânăra, însă totul a fost în zadar. Din cauza traumatismelor incompatibile cu viața, victima s-a stins din viață în secția de reanimare.
Tânara ar fi trimis la culcare soțul, dar și cei trei copii ai săi, unul dintre care l-a născut recent. După ce toți au adormit femeia ar fi sărit peste geam.
La moment nu se cunoaște ce a făcut-o pe femeie să recurgă la astfel de gest disperat, încât aceasta nu a lăsat în urmă nici un bilet de adio.
Apropiații vitimei comunică că tânăra suferea de sindromul postnatal.
Cercetările continuă.


Moldova
Funcționari fiscali, vizați de CNA: Suspecții ar fi cerut mită pentru a închide ochii la nereguli.
Percheziții în municipiile Chișinău și Orhei. Ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Cahul, au descins în dimineața zillei de 28 octombrie pe mai multe adrese, în cadrul unei cauze penale ce vizează mai mulți angajați ai Serviciului Fiscal de Stat.
Potrivit anchetei, funcționarii ar fi pus pe roate o schemă prin care, în mod repetat, ar fi pretins sume de bani de la agenți economici pentru a nu documenta încălcările depistate în activitatea lor sau pentru a întocmi acte de control mai favorabile. Sumele pretinse variau, în medie, în jurul a 500 de euro, în funcție de gravitatea abaterilor descoperite.
În urma acțiunilor procesuale, un funcționar public a fost reținut pentru 72 de ore, iar alte trei persoane – audiate și cercetate în stare de libertate.
CNA și Procuratura municipiului Cahul continuă investigațiile pentru a stabili întreaga rețea de complicitate și a documenta toate episoadele de corupție.
Autoritățile reamintesc: orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Moldova
S-ar fi aruncat în gol: Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 16 al unui bloc de locuit, în capitală.
Tragedie în sectorul Buiucani al capitalei. Un bărbat de 49 de ani a murit după ce a căzut în gol de la etajul 16 al unui bloc de locuit.
Totul s-a întâmplat în seara de 27 octombrie, iar apelul la 112 a fost făcut de locatarii care au descoperit corpul neînsuflețit în curtea blocului. La fața locului au intervenit echipele de poliție și medicii de pe ambulanță, însă nu au mai putut face nimic pentru victimă.
Potrivit medicului legist, pe corpul neînsuflețit nu au fost depistate alte urme de violență, în afară de cele provocate de cădere.
Oamenii legii investighează toate circumstanțele tragediei, iar una dintre versiunile principale este cea a suicidului. Ancheta este în desfășurare.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Moldova
Impact fatal, la Briceni: Un șofer a decedat, după ce s-a izbit cu camionul într-un copac.
S-a izbit cu camionul într-un copac și a murit pe loc. Un bărbat de 38 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident înfiorător. Totul s-a întâmplat în seara de 27 octombrie, în jurul orei 20:00, la ieșirea din satul Tabani, raionul Briceni.
Potrivit poliției, șoferul camionului ar fi pierdut controlul volanului, în circumstanțe care urmează să fie stabilite. Vehiculul a derapat de pe carosabil și s-a izbit violent într-un copac aflat pe marginea drumului.
Impactul a fost atât de puternic, încât cabina camionului a fost complet distrusă. Din nefericire, conducătorul auto a decedat pe loc, înainte de sosirea echipajului medical.
Pompierii au fost nevoiți să intervină cu echipamente de descarcerare pentru a-l scoate pe bărbat dintre fiarele contorsionate. Polițiștii din Briceni au inițiat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza accidentului.


-
Moldova4 zile în urmăAccident grav la Anenii Noi: Un șofer a pierdut controlul mașinii și s-a izbit cu mașina într-un tir.
-
Moldova7 zile în urmăScandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.
-
Moldova6 zile în urmăIncendiu violent, pagube uriașe: Un autoservice și un magazin auto au fost mistuite de foc, la Briceni.
-
Moldovao zi în urmăCu 200 km/h, în uniformă de polițist: Un tânăr s-a filmat în timp ce gonește pe șoselele din țară.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Doi soți, prinși cu un lot impunător de narcotice: Aceștia aveau magazinul lor pe Telegram unde comercializau droguri.
-
Moldova6 zile în urmăDescinderi matinale la Hîncești: Șapte funcționari de la „Hîncești-Silva”, vizați într-un dosar de corupție.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Schemă uriașă de evaziune fiscală: O companie ar fi tăinuit de stat cel puțin 6 milioane de lei.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Șase bănuiți de contrabandă: Circa 2 milioane de țigarete ascunse printre puieți, depistate de vameși.
