Moldova
Acte false și țigări de contrabandă, la frontiera de la Cahul
Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Cahul au depistat o carte de identitate românească, cu semne de falsificare, dar și în comun cu angajații vamali au găsit 4 mii de țigarete, camuflate într-un colet.
Astăzi, în jurul orei 02:40, pe direcția ieșire din țară s-a apropiat un autocar, cu ruta de deplasare „Chișinău – Paris”. Șoferul autocarului a fost identificat ca cetățean moldovean de 35 de ani, domiciliat în comuna Budești, municipiul Chișinău.
În baza analizei de risc, cât și în vederea excluderii unor ilegalități la trecerea frontierei de stat, polițiștii de frontieră au supus unui control mai amănunțit mijlocul de transport și pasagerii. Ca urmare, șoferul de autocar a prezentat un plic, despre conținutul căruia nu cunoștea. A fost depistată o carte de identitate, care ar fi eliberată de autoritățile române pe numele unui conațional. În cadrul verificării minuțioase a documentului, cu ajutorul tehnicii speciale, polițiștii de frontieră au stabilit prezența mai multor semne de falsificare. În declarații, șoferul a adăugat că la Chișinău a fost rugat de o persoană să transmită plicul alteia când va ajunge în Franța.
Conform procedurilor legale, actul a fost ridicat și urmează a fi supus expertizei. Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD continuă cercetările.
Tot în dimineața zilei de astăzi, două ore mai târziu, un microbuz a fost supus unor verificări suplimentare, iar ca rezultat într-un colet s-au depistat 4 mii de țigarete, cu timbru de acciz autohton. Autocarul se deplasa pe itinerarul „Republica Moldova – Marea Britanie” și la volanului acestuia a fost legitimat un tânăr cu dublă cetățenie. Pe faptul dat, a fost întocmit proces verbal și în continuare cazul este cercetat de către Serviciul Vamal.
Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldovao zi în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora3 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova3 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova5 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova5 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova3 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Diaspora4 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova3 zile în urmăAr fi lăsat o plită electrică conectată: Un bărbat din Ruseștii Noi a murit intoxicat cu produse de ardere.
