Moldova
/VIDEO/„Surpriză” în ajun de sărbători pentru moldovenii din Franța. Colete ticsite cu mâncare, alcool și țigări distruse în Nisa
Zeci de colete trimise în Franța de cetățeni din Republica Moldova, dar și România au fost distruse și confiscate, în urma unui control efectuat de Poliția municipală, vama și direcția regională a mediului din Nisa. Este vorba despre 1,2 tone de alimente care au fost distruse și pachete de țigări, dar și alcool care au fost confiscate
De câteva luni, poliția municipală din Nisa a observat reapariția unei piețe negre în districtul bisericii rusești.
„Când mi-am preluat funcția în 2017, am luat măsuri pentru a lupta împotriva acestor vânzări stradale, care provoacă, de asemenea, tulburări în ordinea publică, deoarece acestea sunt efectuate în mijlocul străzii. Camioanele din țările estice se opriseră, dar de câteva luni le-am văzut revenind. Prin urmare, am decis să acționăm „, explică Richard Gianotti, șeful poliției municipale din Nisa.
Aproximativ douăzeci de polițiști municipali, vameși și Direcția Regională pentru Mediu, Planificare și Locuință (DREAL) au organizat o operațiune comună vineri, 18 decembrie. Astfel, au fost oprite și verificate trei camioane din Moldova și România care erau pline cu mărfuri. Este vorba despre aproximativ 500 de pachete ilegale, având în interior 234 pachete de țigări de contrabandă, aproape 250 de litri de alcool, aspiratoare, scaune și 1,2 tone de alimente.
Țigările și alcoolul au fost confiscate, iar mâncarea distrusă, fiind vorba despre carne, pește, brânzeturi și alimente gata preparate care fuseseră transportate de câteva zile, fără a respecta regulile sanitare. Mobilierul și aparatele de uz casnic au fost returnate, iar vehiculele au fost conduse până la confiscare. Acestea vor fi returnate proprietarilor lor atunci când își vor plăti amenzile pentru transportul ilegal de marfă și munca sub acoperire. Totodată, cele opt persoane aflate la bordul camioanelor nu au putut furniza contracte de muncă sau declarații ale lucrătorilor detașați.
Moldova
Descarcerare, la Ungheni: Un șofer a ajuns la spital, după ce s-a izbit cu mașina într-un copac.
Accident urmat de descarcerare, la Ungheni. Un tânăr a rămas blocat între fiarele contorsionate ale vehicululuui în urma unui accident violent.

Nenororicrea s-a produs în dimineața zilei de 17 septembrie pe traseu la ieșirea din localitatea Valea Mare. În jurul orei 9:30, la serviciul unic 112 a parvenit una pel prin care s-a comunicat despre faptul că s-a produs un accident violent soldat cu victime. Un tânăr de 21 de ani deplasându-se la volanul unui automobil, în circumstanțe deocamdată neclare, ar fi pierdut controlul asupra volanului. Prin urmare, automobilul a derapat de pe partea carosabilă pe acostament acolo unde s-a izbit într-un copac.
La fața locului au fost îndreptați imediat polițiștii și medicii fiind solicitată și intervenția unei echipe de salvare din cadrul Unității de Pompieri și Salvatori Ungheni al IGSU. Potrivit informațiilor preliminare, în urma impactului, șoferul a rămas blocat în interiorul vehiculului.
Ajunși la fața locului, salvatorii au reușit descarcerarea tânărului în doar câteva minute de intervenție. Șoferul a fos extras în siguranță din mașină, conștient, dar cu multiple traumatisme.
Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată de urgență la Spitalul Raional Ungheni pentru investigații și îngrijiri medicale.
Cauzele și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de către oamenii legii în cadrul unei anchete.
De menționat că, potrivit statisticii IGSU, în numai 24 de ore, salvatorii și pompierii din întreaga țară au fost solicitați în 29 de situații de risc.
Moldova
/VIDEO/ Luați cu asalt de mascați: 200 de mii de țigări de contrabandă au fost descoperite, la Briceni și Edineț.
Captură impresionantă de țigări de contrabandă în nordul țării. Procurorii PCCOCS, ofițerii de investigații și Poliția de Frontieră au descins la 18 adrese din raioanele Briceni și Edineț și au ridicat aproape 200 de mii de țigări.

Perchezițiile au avut loc inclusiv într-o spălătorie auto și un depozit din Lipcani, unde oamenii legii au găsit cantități importante de marfă. Potrivit anchetatorilor, țigările urmau să fie transportate ilegal peste Prut, în România, pentru a fi puse în vânzare.
Operațiunea a fost una comună, realizată împreună cu autoritățile din Botoșani, România, cu sprijinul agențiilor europene SELEC și Eurojust. În vizor au intrat 12 persoane cu vârste între 30 și 63 de ani, cercetate deocamdată în libertate, cu respectarea prezumției de nevinovăție.
La acțiuni au participat și mascații de la „Fulger”, care au asigurat suportul necesar intervenției. Toată cantitatea de țigări a fost indisponibilizată, iar ancheta continuă pentru a documenta întreaga schemă de contrabandă și a trage la răspundere persoanele implicate.
Moldova
Pietoni spulberați de mașini: Un bărbat a fost tamponat pe trotuar, iar o tânără- pe șosea.
Două accidente grave cu implicarea pietonilor, în doar câteva ore. Un bărbat a ajuns pe mâna medicilor după ce a fost lovit pe o stradă din capitală, iar o tânără de 20 de ani a fost spulberată de o mașină pe traseul Chișinău–Orhei–Bălți.

Primul accident s-a produs pe 17 septembrie, în jurul orei 16:10, la intersecția străzilor Ion Creangă și Calea Ieșilor din Chișinău. Potrivit poliției, șoferul unui automobil în vârstă de 62 de ani, ar fi pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens și ulterior pe trotuar, unde a lovit un pieton.
Șocați, mai mulți martori ai accidentului, care se aflau în stația de așteptare a transportului public, au alertat de urgență serviciile specializate.
Victima a fost transportată de urgență la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
La scurt timp, în jurul orei 17:30, un alt accident cu implicarea unui pieton s-a produs pe traseul Chișinău–Orhei–Bălți, în apropiere de satul Ivancea. O șoferiță de 20 de ani ar fi ieșit din mașină din cauza unor defecțiuni tehnice și, aflându-se pe prima bandă de circulație, a fost lovită în plin de un automobil condus de un bărbat de 58 de ani. În urma loviturii puternice, tânăra a suferit multiple traumatisme. Aceasta a fost transportată de urgență la Spitatul Raional Orhei. Potrivit medicilor, tânăra urmează a fi transferată la Institutul de Medicină Urgentă din capitală, unde va fi supusă unei intervenții chirurgicale.
Potrivit poliției, niciunul dintre șoferi nu se afla în stare de ebrietate în momentul impactului. Oamenii legii urmează să investigheze circumstanțele ambelor accidente.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Impact fatal, la Orhei: Doi șoferi au murit, iar o femeie a ajuns la spital, în urma unei coleziuni violente.
-
Moldova3 zile în urmă
Accident grav pe Șoseaua Muncești: Un taximetrist și doi pasageri au ajuns pe patul de spital.
-
Moldova3 zile în urmă
Crime terifiante în Moldova: Un bărbat legat și torturat la Rezina, altul lovit cu toporul la Comrat.
-
Moldovao zi în urmă
Impact devastator, la Sîngerei: Doi oameni, în stare gravă, după ce au intrat cu mașina într-un tir.
-
Moldova6 zile în urmă
Dublu omor în sudul țării: O femeie și un bărbat ar fi fost uciși cu sânge rece de o amică de pahar.
-
Moldovao zi în urmă
Omor în nordul țării: Un bărbat din raionul Soroca ar fi fost ucis cu sânge rece de doi tineri.
-
Moldova3 zile în urmă
Copilă de 13 ani, luată pe capotă: Minora a fost lovită de un automobil, în timp ce traversa neregulamentar
-
Moldova6 zile în urmă
Un șofer, la spital; altul, în semafor. Încă două accidente grave s-au produs pe traseele din țară.