Rețele de socializare

Moldova

Moldoveancă documentată pentru tentativă de trecere ilegală a graniței moldo-ucrainene

O tânără de 25 de ani a fost reținută de către polițiștii de frontieră la doar zece metri de la hotarul de sud al Republicii Moldova. Audiată, aceasta a comunicat că nu avea nici o intenție de a încălca legislația națională, ci se afla în drum spre casă, iar în condițiile de noapte s-ar fi rătăcit.

Publicat

Patrula Sectorului Poliției de Frontieră Cișmichioi, aflându-se în misiune de serviciu, a fost alertată de prezența unei persoane pe linia de cale ferată din apropierea stației gării feroviare din satului Etulia.

La somația polițiștilor de frontieră de a se opri pe loc, persoana a încercat să se ascundă printre vegetația din preajmă, însă a fost reținută la scurt timp în proximitatea liniei frontierei de stat.

Conform cercetărilor preliminare s-a stabilit că tânăra de 25 de ani este originară din satul Alexandru Ioan Cuza, însă locuiește de mai mulți ani în localitatea Etulia, raionul Vulcănești.


Audiată, aceasta a comunicat că și-a vizitat o rudă, iar în drum spre casă, în condiții de noapte și vizibilitate redusă, s-ar fi rătăcit. Motiv pentru care s-a orientat după linia de cale ferată, cu gândul că astfel va ajunge în localitate.

Ca urmare, s-a întocmit proces verbal de constatare a tentativei de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cazul este cercetat în continuare de către ofițerii de urmărire penală ai Direcției regionale Sud conform art. 27, art. 362 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Planta și consuma: Polițiștii au descins la un bărbat care plantase narcotice în propria gospodărie.

Polițiștii din raionul Călărași au documentat, în urma unor măsuri operative, un caz de cultivare și consum de substanțe narcotice în satul Sadova.

Publicat

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 40 de ani ar fi cultivat plante de cânepă chiar la domiciliul său, iar substanțele obținute erau consumate atât de acesta, cât și de alte persoane. Pentru consolidarea probatoriului, polițiștii au efectuat percheziții la locuința suspectului, de unde au ridicat marijuana, frunze de cânepă, precum și mai multe obiecte utilizate pentru consum, care urmează să fie supuse expertizării.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar în prezent sunt desfășurate acțiuni speciale de investigație și urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, precum și pentru identificarea altor persoane implicate, conform prevederilor legale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Schemă veche, făptași noi: Doi tineri, reținuți pentru două escrocherii prin schema „Ruda implicată în accident”.

Polițiștii din sectorul Botanica, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău și cu suportul mascaților de la „Fulger”, au demascat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 20 și 21 de ani, originari din Comrat, pe teritoriul municipiului Chișinău.

Publicat

Potrivit investigațiilor, suspecții acționau prin binecunoscuta schemă „ruda implicată în accident”, contactând victimele și inducându-le în eroare prin informații false despre presupuse accidente rutiere în care ar fi fost implicați membri ai familiei acestora, solicitând ulterior sume mari de bani pentru „soluționarea” situației.

În primul caz documentat, o femeie a fost determinată să transmită suspecților aproximativ 200.000 de lei. În cel de-al doilea caz, planul infracțional a fost dejucat de intervenția promptă a polițiștilor, unul dintre tineri fiind reținut în flagrant, chiar în momentul în care primea circa 80.000 de lei de la victimă.

Ambii bănuiți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar dacă vinovăția lor va fi demonstrată, conform legislației în vigoare aceștia riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare.


Investigațiile continuă sub conducerea procurorilor din sectorul Botanica, inclusiv pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în această activitate infracțională.

Poliția recomandă repetat cetățenilor să fie extrem de prudenți în cazul apelurilor sau mesajelor prin care li se solicită transmiterea de bani sub pretextul unor situații de urgență și să apeleze imediat Serviciul 112 pentru verificarea informațiilor.


Citește mai departe

Moldova

350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.

Moldoveni reținuți în italia. Finanțiștii Italieni din cadrul Comandamentului Provincial Palermo, cu sprijinul operativ al Gărzii Financiare din Padova, au desfășurat o amplă operațiune de combatere a producerii ilegale de țigarete de contrabandă, în cadrul unei anchete coordonate de Parchetul European – sediul Palermo.

Publicat

În urma investigațiilor, autoritățile italiene au descoperit, în localitatea Vigonza, provincia Padova, o hală clandestină destinată fabricării țigaretelor. Imobilul era complet echipat cu utilaje și tehnologii moderne, capabile să susțină o linie de producție la scară industrială. Valoarea instalației este estimată la peste un milion de euro, iar capacitatea zilnică de producție ajungea la aproximativ două milioane de țigarete.

În incinta halei, amplasată pe o suprafață de circa 5.000 de metri pătrați, au fost ridicate și puse sub sechestru 5,5 tone de țigarete, 16 tone de tutun, 14 paleți de materiale și precursori, inclusiv ambalaje cu siglele unor mărci cunoscute precum și un autocamion utilizat pentru transportul produselor.

În momentul intervenției, în interiorul fabricii clandestine se aflau trei cetățeni ai Republicii Moldova, care au fost denunțați autorității judiciare pentru deținere de produse din tutun de contrabandă și contrafacerea mărcilor comerciale.


Localizarea exactă a obiectivului a fost deosebit de dificilă, din cauza măsurilor riguroase de securitate aplicate de rețea. Transportatorii utilizau dispozitive de buiaj și detectoare de frecvență, menite să blocheze semnalele GSM și GPS și să depisteze eventuale echipamente de monitorizare instalate de forțele de ordine.

Pentru documentarea cazului, anchetatorii au desfășurat activități complexe de monitorizare, inclusiv supraveghere video, filaje de durată și utilizarea dronelor.

Potrivit estimărilor, țigaretele confiscate ar fi generat un prejudiciu de circa 1,3 milioane de euro bugetelor statului italian și Uniunii Europene, prin neplata accizelor și a TVA. De asemenea, profitul ilegal al fabricii era evaluat la aproximativ 350.000 de euro pe zi, ceea ce ar fi însemnat peste 120 de milioane de euro anual, cu un impact negativ de aproximativ 80 de milioane de euro asupra finanțelor publice.


Totodată, a fost dispus sechestrul preventiv de urgență asupra întregului imobil folosit pentru producerea ilegală, estimat la circa un milion de euro.


Citește mai departe

topul săptămânii