Moldova
/FOTO/ Transmiteau droguri prin poștă: Schemă de contrabandă cu narcotice dată peste cap de vameși și PCCOCS
Ofițerii Serviciului Vamal și procurorii au contracarat o schemă de contrabandă cu substanțe narcotice în proporții deosebit de mari. Drogurile erau introduse în țară prin intermediul coletelor poștale.
Potrivit materialelor cauzei penale, învinuiții acționau conform unui plan bine determinat, fiecare având un rol prestabilit. Astfel, unul dintre figuranții în dosar era responsabil de efectuarea online a comenzilor de substanțe narcotice din afara țării. Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, indica date neveridice despre identitatea destinatarilor. La sosirea comenzii, cel de-al doilea învinuit se prezenta la oficiul poștal pentru a revendica coletele cu droguri, în baza unor mandate falsificate.
Imediat după reținerea în flagrant a unuia dintre ei, ofițerii Serviciului Vamal și procurorii au efectuat mai multe percheziții la adresele de domiciliu ale bărbaților, de unde au ridicat telefoane mobile și cantități mari de marijuana.
Pentru moment, unul dintre învinuiți a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și circulație ilegală a substanțelor narcotice în scop de înstrăinare. În cazul demonstrării culpabilității, bărbatul riscă pedeapsă sub formă de privațiune de libertate pe un termen de până la 15 ani.
În prezent, Serviciul Vamal și Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul principal, efectuează acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii circumstanțelor cazului cercetat și identificării tuturor persoanelor implicate.

Moldova
/VIDEO/ Evaziune fiscală de milioane, descoperită de Serviciul Fiscal de Stat. Patru agenți economici sunt vizați într-o amplă operațiune.
Patru agenți economici, specializați în fabricarea produselor de uz gospodăresc și sanitar din hârtie și carton, sunt cercetați pentru evaziune fiscală în valoare de 2,2 milioane de lei.
Ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul ofițerilor INI și ai Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, au efectuat percheziții în cadrul dosarului penal.
Potrivit anchetei, pe parcursul anului 2024, agenții economici s-ar fi eschivat de la plata impozitelor și taxelor la bugetul public național, efectuând livrări necontabilizate către mai mulți contragenți. Suma totală a tranzacțiilor ascunse ar depăși 11 milioane de lei, ceea ce a dus la neachitarea TVA în valoare de 2,2 milioane.
În total, oamenii legii au efectuat percheziții în 18 locații, de unde au ridicat acte contabile, înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul, dar și mijloace financiare în valută națională și străină.
Investigațiile continuă, pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a prejudiciului total cauzat statului.
Moldova
/VIDEO/ Șofer agresiv, surprins pe contrasens la Măgdăcești. Bărbatul riscă să rămână fără permis de conducere.
Scene periculoase pe traseul R-6, în satul Măgdăcești din raionul Criuleni. Un șofer a fost surprins de camere mergând pe contrasens și manifestând un comportament agresiv în trafic.
Imaginile au apărut în mediul online, iar Poliția s-a autosesizat imediat. Potrivit informațiilor, incidentul s-a produs pe 6 noiembrie. În urma unui apel la Serviciul 112, un echipaj al poliției de patrulare a intervenit prompt și a reușit să identifice conducătorul auto — un bărbat de 32 de ani, originar din UTA Găgăuzia, care se afla la volanul unui Volkswagen.
Pentru comportament agresiv în trafic, pe numele acestuia a fost întocmit un proces-verbal, iar materialele au fost transmise instanței de judecată. Oamenii legii propun ca șoferul să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de la 6 luni până la un an.
Totodată, a fost inițiat un proces penal, după ce bărbatul a refuzat testarea alcoolscopică.
Poliția reamintește tuturor participanților la trafic că siguranța rutieră este responsabilitatea fiecăruia și îndeamnă șoferii să manifeste prudență și respect în trafic, pentru a evita tragediile.
Moldova
/ÎN CĂUTARE/ Dispărută fără urmă: O femeie din Bălți este căutată de rude, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
A plecat de acasă fără a anunța pe cineva încotro merge, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic despre ea. Este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, originară din municipiul Bălți. Aceasta ar fi ieșit din locuință în plină noapte și nu s-a mai întors.
Disperate, rudele s-au adresat după ajutor la poliție. Potrivit acestora, în dimineața zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 4:00, femeia a părăsit domiciliul său, amplasat pe o stradă din municipiul Bălți, într-o direcție necunoscută, iar de atunci i s-a pierdut urma.
În acest context, poliția solicită ajutorul cetățenilor. Femeia care apare în imagini are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, corpolență medie, păr cărunt și ochi căprui.
Persoanele care au recunoscut-o și dețin informații despre locul aflării ei sunt rugate să apeleze imediat numerele de telefon 069 889 914, 068 976 000 sau serviciul unic 112. Orice detaliu contează!
-
Moldova11 ore în urmăCopilă de 13 ani, găsită moartă în șahta liftului fostului hotel „Național”, după ce nu s-a mai întors acasă de la liceu
-
Moldovao zi în urmăConflict între vecini în capitală. Un șofer și-a găsit mașina cu roțile sparte și capota desenată
-
Moldova4 zile în urmăCrimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
-
Moldovao zi în urmăO mamă și ai săi trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă. Familia are nevoie de ajutor
-
Moldovao zi în urmăAccidentul în care un pasager a murit la Ocnița: Mașina era condusă de un polițist de frontieră
-
Moldova2 zile în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldovao zi în urmăAccident tragic la Strășeni: O femeie și un bărbat au decedat pe loc, după ce două mașini s-au lovit violent. Doi minori și un adult, transportați la spital
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
