Moldova
/VIDEO/ În goana după like-uri: Mai mulți vitezomani, filmați cum încalcă limita de viteză
Rețelele de socializare au devenit cuib de încălcări a regulilor de circulație, iar totul de dragul like-urilor și aprecierilor din partea abonaților.
La adresa redacției noastre zilnic sunt expediate secvențe video preluate de pe diverse rețele de socializare unde șoferii circulă cu viteză excesivă, ies la depășiri riscante și efectuează manevre periculoase fără a se asigura. În secvențe se vede cum șoferii accelerează, iar acul vitezometrului urca chiar până la 200 km/h.
Din spusele celor care ne-au expediat imaginile, gestul șoferilor li se pare unul negândit și riscant, și nici un milion de urmăritori nu o săi poată salva în cazul în care încălcările lor vor duce la careva consecințe grave. De menționat că potrivit legii, încălcarea regimului de viteză se pedepsește cu amendă și puncte de penalizare.
Moldova
Mașină cuprinsă de foc, în capitală: Proprietarul, rănit în timp ce încerca să stingă incendiul.
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri și intoxicație cu fum, după ce mașina pe care o conducea a fost cuprinsă de flăcări, chiar în mers.
Incidentul s-a produs în seara zilei de 23 octombrie, pe strada Alba Iulia, în sectorul Buiucani al capitalei. Apelul la Serviciul 112 a fost făcut puțin înainte de ora 23:00, iar la fața locului a fost trimis imediat un echipaj de pompieri.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, focul a izbucnit în compartimentul motor al autoturismului. Până la sosirea pompierilor, localnicii au reușit să stingă flăcările, însă proprietarul mașinii a fost rănit în timpul intervenției.
Bărbatul a suferit arsuri ușoare la braț și semne de intoxicație cu fum. A fost preluat conștient de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri.
Din fericire, incendiul nu s-a extins. Flăcările au afectat partea frontală a vehiculului, iar cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită de specialiști.
Moldova
/VIDEO/ Escrocheriile fac noi victime: Trei escroci ar fi încercat să stoarcă mii de euro de la o femeie speriată.
Schema de escrocherie cu „ruda implicată în accident” face noi victime. Trei indivizi au fost prinși în flagrant la Bălți, după ce au încercat să stoarcă mii de euro de la o femeie speriată. Sub pretextul că fiica acesteia ar fi provocat un accident rutier, bărbații ar fi încercat să o convingă să plătească pentru „clasarea dosarului penal”.
Potrivit poliției, suspecții – trei bărbați cu vârstele de 27, 29 și 40 de ani, originari din satul Cotiujeni, raionul Briceni – au pus la cale o escrocherie bine cunoscută, numită „ruda implicată în accident”. Aceștia ar fi apelat victima, pretinzând că sunt reprezentanți ai instituțiilor de drept, și i-ar fi spus că fiica ei ar fi fost implicată într-un grav accident rutier.
Femeia, speriată, a fost convinsă să pregătească 5.000 de euro și 2.000 de lei, bani care ar fi urmat să ajungă la așa numiții „anchetatori” pentru a mușamaliza cazul. Totul însă s-a încheiat odată cu intervenția operativă a polițiștilor din Bălți, care au reușit să-i prindă pe suspecți în momentul în care încercau să intre în posesia banilor.
Unul dintre indivizi a încercat să fugă, dar a fost imobilizat imediat. Cei trei au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ancheta continuă pentru stabilirea întregii rețele din spatele escrocheriei.
Poliția face apel la cetățeni să fie vigilenți și să nu se lase manipulați de asemenea apeluri. Nicio instituție de drept nu solicită bani pentru „clasarea dosarelor”, iar în cazul unor suspiciuni, oamenii sunt îndemnați să sune imediat la 112.
Moldova
/VIDEO/ Cinci dintr-o lovitură: Bărbați, reținuți și suspectați de comiterea unui furt de proporții.
Nu au reușit să se ascundă prea mult timp. Este vorba despre un grup de persoane, suspectate de comiterea unui furt din locuință în proporții deosebit de mari.
Mai exact, conform oamenilor legii, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 39 de ani, originari din Bălți și Ungheni, au fost reținuți de polițiștii de investigație, fiind suspectați de comiterea unui furt în proporții considerabile, săvârșit în august, în raionul Ungheni.
Potrivit poliției, la sfârșitul lunii august, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin forțarea geamului din termopan, în locuința unei femei de 61 de ani din satul Zagarancea. Din domiciliul acesteia au fost sustrase 490.000 de lei și 2.300 de euro, cauzând un prejudiciu total de circa 535.000 de lei.
Ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii de investigații, în comun cu polițiștii din Ungheni și mascați de la „Fulger”, suspecții au fost identificați și încătușați. Au urmat șapte percheziții, efectuate la domiciliile acestora.
În cadrul acestora, oamenii legii au ridicat zeci de pachete de țigări fără timbru de acciz, telefoane mobile de diferite modele, duplicatele mai multor chei, piese din aluminiu folosite la confecționarea cheilor, un dispozitiv pentru detectarea diamantelor, mijloace bănești, bijuterii din aur, precum și alte bunuri relevante pentru cauza penală.
Toți complicii au fost reținuți pentru 72 de ore, iar pentru fapta comisă ei riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la patru ani.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor infracțiunii și identificării altor persoane care ar putea fi implicate.
-
Moldova3 zile în urmăScandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.
-
Moldova2 zile în urmăIncendiu violent, pagube uriașe: Un autoservice și un magazin auto au fost mistuite de foc, la Briceni.
-
Moldova4 zile în urmăCeartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
-
Moldova4 zile în urmăSfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
-
Moldova2 zile în urmăDescinderi matinale la Hîncești: Șapte funcționari de la „Hîncești-Silva”, vizați într-un dosar de corupție.
-
Moldova4 zile în urmăPercheziții și un nou suspect: Un fost angajat al Agenției Servicii Publice, reținut de CNA.
-
Moldova3 zile în urmăȘapte ani în închisoare: Bărbatul care a atacat angajatul unui local de fast-food, condamnat pentru tâlhărie.
-
Moldova4 zile în urmăTragedie pe un drum din Bălți: O femeie de 81 de ani a fost izbită mortal de o mașină.
