Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Nouă luni de la crima din Dușmani, unde doi soți au fost înjunghiați de propriul nepot: Dosarul bate pasul pe loc

Cazul tragediei de la Dușmani, raionul Glodeni, unde doi soți au fost înjunghiați de propriul nepot, bate pasul pe loc. După nouă luni de la crimă, Cristian Lefter, tânărul de 26 ani din cauza căruia una dintre victime a decedat pe patul de spital, încă nu și-a aflat sentința.

Publicat

Procurorul de caz susține că dosarul este tergiversat, iar învinuitului pledează în continuare nevinovat, transmite Nordnews.md.

Valentina Păucă care a fost amenințată și torturată vreme de câteva ore, spune că avocatul nepotului încearcă să facă presiuni asupra ei.

„Avocatul lui Cristi spune că eu mint, că nu a fost așa (cum spun eu – notă red.). Mă cârnește cum vrea el. Doamne ferește ce face din mine. Și noaptea îi aud vocea cum îmi pune o sumedenie de întrebări. El mă toacă ca pe o varză”, a spus victima.


Femeia de 57 de ani se teme că făptașul va fi eliberat, iar ucigașul soțului ei va rămâne nepedepsit.

„Am auzit că se vorbește prin sat că el (tatăl băiatului – notă red.) a dat 100 de mii de lei, și o să mai dea, doar să-și scoată băiatul. Se tărăgănează procesul ca să se împlinească acel an de zile, pentru că nu pot să-l țină închis mai mult de un an în penitenciar, și să-i dea drumul acasă”, a adăugat Valentina Păucă.

Și locuitorii din sat se tem că tânărul va scăpa basma curată din cauza justiției corupte din Republica Moldova.


„Lumea încă este speriată și crede că legea o să facă dreptate. Credem că nu o să-l elibereze, că la noi acum așa e. Vin de prin Italia, Portugalia, dau bani și totul se închide. Toată lumea așteaptă să fie pedepsit, că lumea se teme de el.”

„Dacă o să dea bani o să-l scape, dacă nu o să dea nu o să-l scape, dar Dumnezeu de sus nu-l va ierta. Omul te iartă, dar Dumnezeu nu iartă. Pentru ce-ai făcut, trebuie să răspunzi.”

Potrivit procurorului de caz, dosarul este examinat de instanța de judecată de aproximativ cinci luni. Până acum au fost audiați doar șase martori din cei zece.


„Din partea inculpatului se întreprind toate măsurile pentru a fi tergiversată cauza penală. Chiar la ultima ședință, acesta nu dorea să iasă din celulă pentru a se prezenta în instanța de judecată, fără a avea careva motive întemeiate. Totodată, s-a constatat că odată s-a îmbolnăvit de COVID-19 judecătorul, apoi apărătorul inculpatului a fost bolnav. Astfel, am ajuns la nouă luni de zile”, a declarat procurorul Pavel Guida.

Cristian Lefter este învinuit de infracțiuni grave, care pot fi pedepsite cu închisoare de până la 20 ani. Tânărul pledează nevinovat.


„Nu recunoaște nici un capăt de acuzare. Persoana nu este mulțumită că se deține în stare de arest și dorește să fie eliberată. Împreună cu apărătorul au cerut instanței de judecată ca să fie înlocuită măsură de arest preventiv pe o măsură mai blândă, arest la domiciliu”, a adăugat procurorul.

La rândul său, judecătorul de caz a menționat că examinarea dosarului penal se desfășoară conform procedurilor legale.

„Cauza penală a parvenit în instanța de judecată în luna mai 2020. La etapa de urmărire penală nu sunt disponibilă să vă ofer careva informații. Din luna mai a parvenit în instanța de judecată. Nu este o tergiversare pentru examinarea acesteia, ea se examinează conform procedurii. Pot să vă asigur că această cauză se examinează și se audiază părțile. Ea se află la etapă cercetărilor”, a spus Cristina Rîmari.

Amintim că, acum zece luni, un bărbat de 54 de ani a decedat în urma multiplelor lovituri de cuțit aplicate de la nepotul său. Soția acestuia s-a ales și ea cu mai multe plăgi. Cei trei au servit băuturi alcoolice, iar când tânărul a cerut bani, întrei ei s-a iscat o ceartă, care s-a transformat în violențe sângeroase.

Moldova

/VIDEO/ Speluncă depistată în capitală: O femeie, plasată în arest. Și-a pus locuința la dispoziția consumatorilor de droguri.

Un apartament din sectorul Rîșcani al capitalei ar fi fost transformat într-un spațiu clandestin destinat consumului de droguri. Locuința aparține unei femei de 45 de ani, suspectată că și-ar fi pus apartamentul la dispoziția unor persoane din anturaj și le-ar fi asigurat cu substanțe narcotice.

Publicat

În urma unei percheziții autorizate, polițiștii au descoperit mai multe obiecte confecționate artizanal, seringi, dar și substanțe narcotice de tip PVP, cunoscute drept „sare”. În momentul intervenției, în apartament se mai aflau trei persoane, cu vârste de 25, 26 și 40 de ani. Acestea sunt cercetate penal, în funcție de circumstanțele stabilite de anchetatori.

Proprietara locuinței a fost reținută, iar ulterior instanța a dispus plasarea acesteia în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 4 ani de închisoare.


Cazul vine în contextul unor acțiuni extinse ale Poliției Capitalei împotriva consumului și traficului de droguri. Doar în ultima săptămână, au fost pornite 16 cauze penale, iar 20 de persoane au fost reținute. Droguri în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei au fost scoase din circuitul ilegal, iar polițiștii au întocmit 50 de procese-verbale.

În timpul patrulărilor, angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au depistat în flagrant alte 22 de persoane care aveau asupra lor substanțe interzise sau dispozitive destinate consumului de droguri. În aceste cazuri au fost întocmite încă 11 procese-verbale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Organiza migrația clandestină peste Prut: Un moldovean, în arest la domiciliu, iar trei indieni, orpiți înainte să ajungă ilegal în România.

Trei cetățeni ai Indiei au fost opriți înainte să treacă ilegal frontiera moldo-română, iar în urma investigațiilor, polițiștii de frontieră au identificat și reținut un cetățean moldovean, suspectat că ar fi implicat în organizarea migrației ilegale.

Publicat

Cazul a fost documentat în apropierea localității Semeni, raionul Ungheni, unde polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest, împreună cu angajații Companiei Mobilă de Intervenție Ungheni din cadrul IGC, i-au depistat pe cei trei cetățeni indieni în timp ce se deplasau prin fâșia de protecție a frontierei, în direcția râului Prut.

Din primele verificări s-a stabilit că aceștia intenționau să traverseze ilegal frontiera în România, iar ulterior să ajungă în alte state ale Uniunii Europene. În timpul audierilor, cei trei au declarat că ar fi plătit 4.000 de euro pentru organizarea deplasării și trecerea ilegală a frontierei.

Ancheta a continuat cu sprijinul Direcției Acțiuni Speciale la Frontieră și sub conducerea Procuraturii Ungheni. În urma măsurilor de investigație, oamenii legii au identificat un cetățean al Republicii Moldova, suspectat că ar fi avut rol în transportarea și facilitarea deplasării ilegale a migranților.


Bărbatul este cercetat pentru organizarea migrației ilegale. Inițial, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar în prezent se află în arest la domiciliu.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica eventualele persoane implicate în organizarea traseului ilegal. Sunt verificate, de asemenea, toate legăturile suspectului și modul în care ar fi fost coordonată deplasarea celor trei cetățeni indieni.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Fugar moldovean, de negăsit: A pus pe jar autoritățile bulgare și române după o serie de incidente violente.

Un moldovean de 26 de ani este căutat de autoritățile române după o serie de incidente care au început în Bulgaria și au continuat în România. Bărbatul ar fi rănit doi polițiști bulgari după ce a intrat cu mașina într-o autospecială, apoi ar fi fugit și ar fi furat un alt autoturism. A ajuns în România, unde a abandonat mașina într-o zonă împădurită din Mehedinți și a dispărut. Acum este căutat de polițiști și jandarmi din mai multe județe, dar și din aer, cu un elicopter al MAI.

Publicat

Totul s-ar fi întâmplat pe 5 septembrie, în Bulgaria. Polițiștii din Stara Zagora ar fi pornit pe urmele unei mașini, după ce șoferul ar fi refuzat să oprească. În sprijin au venit și colegii din Veliko Târnovo, care au încercat să-i blocheze drumul.

Bărbatul nu s-ar fi oprit și ar fi intrat cu mașina direct într-o autospecială. În urma impactului, doi polițiști au fost răniți.

În mașină se afla și o femeie, cetățeană română. După accident, moldoveanul și-ar fi abandonat autoturismul, cu tot cu pasageră, și ar fi fugit. Femeia ar fi fost ulterior reținută de autoritățile bulgare.


Bărbatul ar fi ajuns apoi în apropierea unei fabrici, unde ar fi încercat să spargă mai multe mașini parcate. În cele din urmă, ar fi furat un autoturism de pe teritoriul unei fabrici de construcții din aluminiu și și-ar fi continuat fuga.

Cu mașina furată, ar fi trecut în România și ar fi ajuns în județul Mehedinți. În jurul orei 15:30, polițiștii din Strehaia ar fi observat autoturismul și i-ar fi făcut semnal regulamentar de oprire.

Șoferul a ignorat din nou semnalul polițiștilor. După o perioadă de urmărire, a abandonat mașina într-o zonă împădurită și a fugit.


Verificările au arătat că autoturismul fusese furat din Bulgaria. Astfel, zona a fost împânzită de forțele de ordine.

La căutări au fost mobilizați polițiști și jandarmi din Mehedinți, Dolj, Gorj și Caraș-Severin, precum și polițiști de frontieră. În sprijinul lor a fost trimis și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI.


Căutările au continuat și pe 6 septembrie, însă până acum bărbatul nu a fost găsit. Poliția le recomandă oamenilor să nu încerce să-l abordeze dacă îl observă și să sune imediat la 112.

În paralel, anchetatorii bulgari încearcă să afle de ce bărbatul a recurs la fuga violentă și dacă în spatele întregii povești există și alte infracțiuni.


Una dintre ipotezele verificate este că acesta ar avea legături cu activități ilegale de trafic de persoane, migranți și refugiați. Deocamdată, informația nu este confirmată, iar ancheta continuă.

Moldoveanul este în continuare de negăsit.

Citește mai departe

topul săptămânii