Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Razii de combatere a braconajului în raioanele de sud

În zilele de 9 şi 11 octombrie, 2020 a fost efectuată o razie de contracarare a braconajului cinegetic, piscicol și de depistare a încălcărilor legislației cu privire la protecția mediului în raioanele de sud ale Țării.

Publicat

În cadrul acestei razii s-au întocmit șase procese-verbale contravenționale cu aplicarea unor amenzi în sumă de 4 800,0 lei. Prejudiciile cauzate mediului de către persoanele contraveniente constituie 30 300,0 lei. În calitate de corpuri delicte au fost ridicate opt plase și 35,0 kg pește capturat ilicit.

În zorii zilei de 9 octombrie, în preajma satului Crihana Veche, raionul Cahul au fost depistatați trei locuitori ai acestui sat, care în plase din fibre sintetice capturase din apele revărsate ale râului Prut, 361 exemplare de pești de diferite specii și patru raci de râu. Aceștea au cauzat resurselor biologice piscicole un prejudiciu de 30.050 lei. Luând în considerație faptul, că în acțiunile persoanelor menționate sunt întrunite elementele constituitive ale braconajului.

În aceeași dimineață, tot în același sector, un alt locuitor al satului Crihana Veche, care a capturat ilicit în plase 5 pești de specia caras argintiu, a fost sancţionat şi i s-a întocmit proces-verbal în temeiul art. 114 alin. (1) din Codul contravențional, fiindu-i aplicată o amendă de 12 u.c. (600 lei). Au fost ridicate două plase, iar prejudiciul cauzat în sumă de 250,0 lei urmează a fi recuperat.


Pe durata a trei zile au fost supuși verificărilor 45 membri ai Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova, care practicau vânătoarea la păsări acvapalustre, porumbei și fazani în terenurile atribuite pentru vânătoare.
Pentru încălcarea Regulilor de securitate la vânătoare, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 140 din 10.03.2017, și a prevederilor Regulamentului gospodăriei cinegetice , patru vânători ai asociației teritoriale de vânători, filiala Cahul, în temeiul art.128. alin. 1 din Codul contravenționa, au fost sancționați cu amenzi contravenționale cuprinse între 600 și 1 000 lei.

Uneltele de pescuit ridicate, conform prevederilor pct. 19 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 149 din 08.06.2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura au fost transportate şi transmise pentru păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului.




Moldova

Moldoveancă rănită în Italia: Femeia a fost tamponată pe trotuar de un taxi care se deplasa necontrolat.

O moldoveancă a fost grav rănită la Roma, Italia după ce un taxi scăpat de sub control a urcat pe trotuar și a lovit-o în plin. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 24 iunie, în jurul orei 08:30, într-o zonă intens circulată din centrul capitalei Italiei, în zona Pieței Barberini.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare apărute în presa italiană, taxiul era parcat în fața unei instituții bancare și ar fi fost lăsat fără frâna de mână acționată corespunzător. La un moment dat, vehiculul a început să se deplaseze singur, necontrolat, parcurgând aproximativ 50 de metri înainte de a se opri.

În traiectoria sa, taxiul a urcat pe trotuar și a lovit o femeie în vârstă de 53 de ani, originară din Republica Moldova. După impact, automobilul și-a continuat deplasarea și a avariat vitrina unui magazin din apropiere, provocând panică în rândul trecătorilor aflați în zonă.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale și forțe de ordine. Victima a primit primele îngrijiri la locul accidentului, după care a fost transportată în stare gravă la Spitalul Umberto din Roma. Medicii au preluat femeia în cod roșu, ceea ce indică existența unor traumatisme severe și un risc major pentru sănătatea acesteia.


Zona a fost securizată pentru efectuarea cercetărilor, iar polițiștii locali au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului. Oamenii legii urmează să verifice dacă vehiculul a fost asigurat corespunzător înainte de staționare și dacă au existat eventuale defecțiuni tehnice care ar fi putut contribui la producerea accidentului.



Citește mai departe

Moldova

Împușcătură accidentală la „Fulger”: Un angajat al brigăzii a fost rănit, după ce un coleg a tras un foc din arma din dotare.

Un angajat al Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” a fost rănit după ce un coleg a efectuat o împușcătură involuntară din arma din dotare. Incidentul a avut loc în seara de 24 iunie, chiar în incinta instituției.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, ofițerul de serviciu ar fi tras accidental un foc de armă, iar glonțul, după ce a ricoșat, a lovit un alt angajat în zona gambei. Totul s-ar fi produs în circumstanțe care, deocamdată, nu sunt pe deplin clare.

Victima a primit imediat îngrijiri medicale, iar medicii spun că viața și sănătatea acesteia nu sunt în pericol.

Reprezentanții instituției precizează că polițistul a cărui armă a fost implicată în incident are peste 20 de ani de experiență în mânuirea armelor de foc.


Cazul este examinat în cadrul unei anchete, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Potrivit oamenilor legii, a fost sesizată și Procuratura.


Citește mai departe

Moldova

Caz ieșit din tipare: Un bărbat și-ar fi incendiat soția, după care ar fi recurs la tentativă de suicid.

Un caz grav este investigat de polițiști în sectorul Buiucani al capitalei, după ce o femeie a fost incendiată în urma unui conflict izbucnit în familie.

Publicat

Incidentul s-a produs în seara zilei de 24 iunie, în jurul orei 20:00. Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat în vârstă de 64 de ani și-ar fi stropit soția, de 53 de ani, cu o substanță inflamabilă, după care i-ar fi dat foc.

Femeia a suferit multiple arsuri pe suprafața corpului și a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale specializate.

În timpul intervenției oamenilor legii, suspectul ar fi încercat să-și provoace leziuni cu scop de suicid, însă a fost oprit la timp de polițiști. Potrivit autorităților, acesta fusese eliberat din detenție în urmă cu aproximativ 20 de zile.


Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.


Citește mai departe

topul săptămânii