Moldova
O tânără din Tudora, bănuită de proxenetism, reținută în flagrant pe Aeroportul Chișinău (VIDEO)
Polițiștii de frontieră de comun cu procurorii au reușit să identifice și să rețină în flagrant o tânără moldoveancă, bănuită de proxenetism. În timpul reținerii, aceasta însoțea o altă conațională pe care reușiseră să o racoleze de pe rețelele de socializare.
Potrivit datelor acumulate de către ofițerii de investigații din cadrul IGPF și cei de urmărire penală din SPF Aeroportul Internațional Chișinău, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău, sediul principal, tânăra ar fi acționat conform unui plan bine determinat. În fapt, pe rețelele de socializare aceasta identifica tinere și le îndemna la practicarea prostituției în or. Istanbul, Turcia, convingându-le că activitatea lor va fi bine plătită.
Ca urmare, în data de 18 mai curent, pe Aeroportul Internațional Chișinău a fost creat un filaj al acțiunilor moldovencei, care reușiseră să identifice o victimă și împreună urmau să ajungă în Turcia. Persoanele în cauză s-au prezentat la cursa Chișinău-Istanbul și doar după trecerea formalităților de control al frontierei, echipa de anchetă a acționat și tânăra, bănuită de proxenetism, a fost reținută.
În cadrul audierilor, cetățeanca R. Moldova de 23 de ani a relatat în amănunte planul său deconspirat la frontieră, recunoscându-și vina. Aceasta este locuitoare a sat. Tudora, r-nul Ștefan-Vodă și educă doi copii minori.
Angajații Poliției de Frontieră continuă să întreprindă mai multe acțiuni menite să identifice alte victime ale traficului de ființe umane, dar și a posibililor complici ai infracțiunii. În cazul în care se va dovedi vinovăția moldovencei, conform art.220, al.2 CP al RM, riscă pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 7 ani.
Moldova
Și-a primit sentința: Un tânăr va petrece următorii 12 ani în detenție pentru că ar fi violat o minoră de 13 ani.
Ar fi violat o minoră de 13 ani, iar pentru asta a fost trimis după gratii de magistrați. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, care acum doi ani ar fi abuzat sexual o copilă în prezența unor prieteni de-ai inculpatului. Astfel, individul a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Generală, infracțiunea deosebit de gravă s-a produs pe 25 mai 2023, într-o clădire nefinisată din apropierea unei instituții de învățământ din centrul țării.
Inculpatul i-ar fi cerut fetei să întrețină un raport sexual cu el, oferindu-i și bani. După ce minora a refuzat, acesta a amenințat-o cu violența și a obligat-o să întrețină mai multe acte sexuale, totul în prezența a doi prieteni ai săi, care au asistat la agresiuni. Specialiștii au prezentat rapoarte de expertiză judiciară, care au demonstat că acțiunile inculpatului au cauzat minorei leziuni fizice și suferințe psihice.
De menționat că, tânărul, în ședința de judecată, nu și-a recunoscut vina.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, timp în care inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
/VIDEO/ Narco-curier plasat în arest: În urma perchezițiilor, polițiștii au depistat acasă la suspect circa 30 de „doze” de droguri.
Un tânăr de 25 de ani din Chișinău a fost reținut de polițiștii sectorului Botanica, fiind suspectat de implicare în circulația ilegală a drogurilor pe teritoriul capitalei.
Potrivit oamenilor legii, acesta ar fi membru al unui grup infracțional organizat și ar fi avut rolul de curier, fiind responsabil de plasarea și distribuirea substanțelor narcotice în diferite ascunzișuri.
Suspectul a fost prins în flagrant în timp ce plasa droguri. În urma percheziției corporale, dar și a celei efectuate la domiciliul acestuia, polițiștii au depistat și ridicat 29 de pachețele cu substanțe narcotice, printre care hașiș, marijuana și cocaină. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau ambalate și pregătite pentru distribuire.
Tânărul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, pentru o asemenea infracțiune acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.
Acțiunile procesual-penale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în activitatea infracțională.
Moldova
/VIDEO/ Alcool și droguri la volan: Mai mulți șoferi beți sau drogați au fost prinși de poliție.
Mai mulți șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice au fost depistați de polițiștii de patrulare în diferite localități din țară.
În Chișinău, pe strada Ion Creangă, un bărbat de 32 de ani a fost prins la volan fără permis de conducere. Testarea alcoolscopică a arătat o concentrație de 1,12 mg/l alcool în aerul expirat. Un alt caz a fost înregistrat pe bulevardul Dacia, unde un șofer de 34 de ani avea 1,09 mg/l alcool.
Tot în capitală, pe strada Trifan Baltă, un bărbat de 42 de ani a fost testat pozitiv la marijuana, iar la Ungheni, un alt conducător auto, de 39 de ani, a fost depistat pozitiv la aceeași substanță.
Alți șoferi băuți au fost prinși și în alte regiuni ale țării. În satul Mereni, raionul Anenii Noi, un bărbat de 38 de ani conducea un motocultor având 1,01 mg/l alcool în aerul expirat. Într-un alt caz, polițiștii au depistat un bărbat de 48 de ani cu 0,96 mg/l alcool, iar la Bălți, o șoferiță de 47 de ani avea 0,86 mg/l.
Incidente similare au fost documentate și în raioanele Fălești și Orhei. Pe 8 martie, în satul Ciolacul Nou, polițiștii au oprit un automobil care se deplasa haotic. În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul nu deținea permis de conducere. Acesta a fost înlăturat de la volan, iar automobilul a fost transportat la parcarea specială.
Pe 9 martie, în satul Sărata Nouă, polițiștii au stopat o motocicletă condusă de un bărbat de 29 de ani. Testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 0,72 mg/l alcool în aerul expirat.
De asemenea, în seara de 8 martie, în satul Budăi, raionul Orhei, polițiștii au oprit un automobil care se deplasa haotic. La volan se afla un localnic, iar testarea alcoolscopică a arătat 0,89 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
În toate cazurile, conducătorii auto au fost înlăturați de la volan și documentați conform legislației. Poliția reamintește șoferilor să respecte regulile de circulație și să nu urce la volan în stare de ebrietate sau sub influența drogurilor.

-
Moldova6 zile în urmăAr fi căzut de la înălțime: Un tânăr de 25 de ani, găsit mort în curtea unui bloc din capitală.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Furt de proporții în chișinău: O femeie ar fi sustras peste un milion de lei din apartamentul unor cunoscuți.
-
Moldova21 de ore în urmăImpact devastator la Strășeni: Doi oameni au murit, iar alți doi au ajuns la spital.
-
Moldova2 zile în urmăUn șofer beat, reținut după ce a lovit cu mașina un pilon electric și a părăsit locul accidentului, la Tohatin.
-
Moldova5 zile în urmăA băgat o pasageră în spital: O femeie, rănită după ce microbuzul în care se afla a lovit din spate o mașină, la Telenești.
-
Moldova2 zile în urmăWeekend dramatic în capitală: Un tânăr a murit după ce a căzut de la etajul 8, iar altul a fost salvat de pompieri după ce s-a aruncat în gol.
-
Moldova6 zile în urmăÎnchisoare pentru un cumul de infracțiuni: Un tânăr, condamnat pentru furt, conducerea mașinii în stare de ebrietate și fals în declarații.
-
Moldova22 de ore în urmăAccident la ieșirea din Bucovăț: Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina sa a fost lovită de un camion.
