Moldova
Atenție, șoferi: Pe mai multe străzi din capitală este restricționat traficul rutier

Traficul rutier pe strada M. Dosoftei, în perimetrul străzilor Tricolorului și Sfatul Țării, va fi restricționat de luni, 21 septembrie, și până pe 30 octombrie. Sistările au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reabilitare a colectorului menajer din strada Pârcălab din capitală, transmite IPN.
Municipalitatea mai anunță că în legătură cu prelungirea lucrărilor de reabilitare a colectorului menajer din strada Pârcălab, va fi suspendată circulația rutieră pe strada Alexei Mateevici, în perimetrul străzilor Alexandr Pușkin și Mihai Eminescu. Traficul va fi închis pe 22 septembrie, ora 22.00 și până a doua zi, la ora 06.00.
Duminică, 20 septembrie, de la ora 08.00 și până la ora 21.00, circulația automobilelor va fi sistată pe strada 31 August 1989, în perimetrul străzilor Serghei Lazo și Vasile Alecsandri. Restricțiile au loc în legătură cu desfășurarea campaniei „European Mobility Week”, care are drept misiune îmbunătățirea vieții urbane și testarea soluțiilor de transport alternativ.
În perioada 21 septembrie și 31 noiembrie, traficul rutier va fi suspendat, pe o singură bandă, pe strada Albișoara, tronsonul cuprins între străzile A. Pușkin și Petru Rareș. Restricțiile au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație.
Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zonele respective.
Moldova
Flăcări scăpate de sub control: bătrân țintuit la pat, salvat în ultimul moment. Hale industriale, la un pas de dezastru
Pompierii au intervenit prompt în două incendii de amploare înregistrate pe 5 mai, limitând pagubele materiale și salvând vieți.

La Strășeni, un incendiu izbucnit într-o hală avicolă de 2000 m² a fost localizat înainte de a se extinde spre alte construcții. Flăcările au afectat 150 m² din acoperiș, însă sute de păsări și două hale adiacente au fost salvate.
În aceeași zi, la Ocnița, pompierii au evacuat un bărbat de 79 de ani, țintuit la pat, dintr-un apartament cuprins de flăcări. Incendiul a distrus bunuri materiale dintr-o cameră de 60 m², iar victima a suferit arsuri la picior.
Cauzele ambelor incendii sunt în curs de investigare.
Moldova
Un call centru din Chișinău s-a transformat în firmă „fantomă” de investiții: Angajații au păcălit români de peste 300.000 de euro
Un call centru din Chișinău s-a transformat în firmă „fantomă” de investiții, unde escrocii nu ofereau credite, ci goleau carduri.

O rețea infracțională bine organizată, specializată în escrocherii transnaționale cu prejudicii de sute de mii de euro, a fost destructurată de ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate și cei de urmărire penală ai INI, în colaborare cu procurorii PCCOCS.
Ancheta a stabilit că, într-o perioadă nedeterminată până în prezent, suspecții au pus în aplicare o schemă de fraudare cu ramificații internaționale. Pretinzând că reprezintă companii de creditare, membrii grupării contactau persoane din România, pe care le convingeau, prin metode de manipulare și inginerie socială, să investească sume de bani. Odată transferate în conturile controlate de rețea, fondurile erau însușite prin operațiuni financiare menite să le deghizeze originea ilicită.
Prin clonarea și accesarea frauduloasă a cardurilor bancare ale victimelor, suspecții transferau banii către conturi electronice (wallet) neidentificate până în prezent. Doar în perioada ianuarie–mai 2025, prejudiciul adus victimelor depășește 300.000 de euro.
Pe 5 mai, cu sprijinul mascaților BPDS „Fulger”, forțele de ordine au descins într-un call centru din Chișinău, unde opt persoane desfășurau activitatea frauduloasă. Din locație au fost ridicate zeci de telefoane, calculatoare și carduri de acces.
Printre cei reținuți se numără liderul grupului, un tânăr de 24 de ani, și administratorul call centrului, în vârstă de 26 de ani. Ambii au fost plasați în izolatorul de detenție preventivă al DP Chișinău.
Potrivit legii, faptele comise sunt pedepsite cu închisoare de la 8 la 15 ani, amendă între 750.000 și 1.000.000 de lei, precum și interdicția de a ocupa funcții sau de a desfășura activități profesionale timp de până la 5 ani.
Moldova
/VIDEO/ Teroare cu implicarea animalelor. Zeci de câini, forțați să lupte pentru distracția oamenilor.
Cruzime fără margini într-o zonă izolată de la marginea orașului Cimișlia. Polițiștii au descoperit o rețea care organiza lupte ilegale între câini, într-o volieră improvizată. Oamenii legii au intervenit de urgență, după ce au fost sesizați printr-un mesaj anonim care conținea inclusiv o secvență video ce surprindea scene de o violență extremă: câini puși să se lupte între ei, în aplauzele celor prezenți.

Ofițerii poliției criminale au descins la locul indicat și au surprins în flagrant acțiunile ilegale.
În zonă se aflau aproximativ 70 de persoane și 30 de câini de rasă, toți într-o volieră improvizată. Potrivit anchetatorilor, până la intervenția poliției, fuseseră deja organizate cinci lupte între animale. Imediat a fost solicitat un veterinar din cadrul instituției teritoriale abilitate, care a examinat starea fizică a patrupezilor implicați. În prezent, polițiștii continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, fiind vizate inclusiv cele care au organizat, promovat, finanțat sau susținut logistic activitățile ilegale. Conform legislației în vigoare, cruzimea față de animale prin organizarea sau susținerea luptelor între acestea se pedepsește cu amendă de până la 6000 de lei pentru persoane fizice și până la 15.000 de lei pentru cele cu funcții de răspundere.
-
În căutare5 zile în urmă
Un moldovean de 27 de ani, dispărut de cinci zile, în Franța: Era șofer de camion și s-ar fi oprit să facă un popas
-
Moldova2 zile în urmă
Tragedie în Chișinău. O femeie s-ar fi aruncat în gol de pe viaduct
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față.
-
Moldova5 zile în urmă
Accident mortal, la Ialoveni. Un tânăr de 18 ani a tamponat cu BMW-ul un pieton ce traversa neregulamentar
-
Moldova5 zile în urmă
Scandal în plin trafic, la Botanica, după un accident rutier. Momentul impactului surprins de o cameră de bord
-
Moldova16 ore în urmă
Un call centru din Chișinău s-a transformat în firmă „fantomă” de investiții: Angajații au păcălit români de peste 300.000 de euro
-
Moldova2 zile în urmă
Copii aflați în pericol! Doi minori au fost salvați de pompieri, al treilea- căutat ore în șir de poliție.
-
Moldova5 zile în urmă
Fost primar, acuzat de escrocherie: Ar fi ajutat un om de afaceri să primească ilegal subvenții de 630.000 de lei de la AIPA