Rețele de socializare

Moldova

Un moldovean, prins cu permis de conducere polonez, falsificat, la intrare în Republica Moldova

Publicat

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești – Galați au depistat un șofer care se folosea de un permis de conducere falsificat. Din spusele persoanei documentate, permisul ar fi obținut contra sumei de 600 de euro.

În amiaza zilei de ieri, 15 septembrie, pe sensul de intrare în țară s-a prezentat un conațional de 43 de ani, la volanul unui autoturism de model Mercedes Vito. În cadrul formalităților de control al trecerii frontierei de stat, polițistul de frontieră a avut unele bănuieli privind contrafacerea permisului de conducere. Actul, care ar fi eliberat de autoritățile poloneze, nu corespundea unuia autentic. Cu ajutorul tehnicii speciale au fost constatate mai multe elemente distinctive falsificate.

Despre cele depistate, bărbatul nu a putut explica, însă a declarat că în luna ianuarie 2020 și-a perfectat permisul în Polonia. Pentru serviciile oferite, unui polonez i-a achitat suma de 600 de euro. Cetățeanul și-a continuat deplasarea în calitate de șofer, fiind autorizată intrarea în Republica Moldova, doar după prezentarea permisului de conducere moldovenesc.


Moldova

Contrabandă cu piese auto din UE și Marea Britanie, în valoare de 6.000.000 lei. Patru persoane au statut de bănuit în dosar

Peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, dar și alte mii de piese auto aduse prin contrabandă din UE și Marea Britanie au descoperit forțele de ordine în mai multe raioane din centrul țării.

Publicat

Schema ar fi fost pusă la cale de patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 34 și 49 de ani, iar valoarea elementelor auto depistate se ridică la peste 6.000.000 de lei. Aceștia aduceau piesele cu autocamioane, microbuze și alte unități de transport, camuflându-le astfel, ca să nu fie deconspirați la frontieră.

Ei își coordonau acțiunile prin telefon, unii fiind responsabili de aducerea mărfii de peste hotare, alții de vinderea ei pe teritoriul R. Moldova la centre de dezmembrare auto.

În cadrul cercetărilor, oamenii legii au efectuat 10 percheziții în Anenii Noi, Chișinău, Criuleni, Orhei și Ungheni. În rezultat au fost depistate peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, baterii electrice, rampe de presiune și alte accesorii pentru automobile.


De asemenea, au fost ridicate 20 de pașapoarte tehnice ale automobilelor din Marea Britanie, registre, date despre transferuri bancare, dar și două agende cu lista pieselor auto aduse ilegal în Moldova.

Toți patru indivizi au statut de bănuit în dosar, iar forțele de ordine menționează că unul dintre ei a fost trimis în judecată pe un alt caz, pornit vara trecută pentru contrabandă cu trei automobile furate din statele UE și importate din Lituania în Moldova, în valoare de peste 1.000.000 lei.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat de 50 de ani își va petrece tot restul vieții după gratii: A fost recunoscut vinovat de două omoruri și 13 tâlhării

Un bărbat de 50 de ani își va petrece tot restul vieții după gratii, fiind acuzat de două omoruri și 13 tâlhării.

Publicat

Crimele au fost comise încă în perioada anilor 1999-2024, însă acuzatul a reușit timp de 18 ani să se eschiveze de răspundere. Totuși, în toamna anului 2023, acesta a fost reținut, ulterior extrădat din Bulgaria. Potrivit materialelor, tâlhăriile au fost săvârșite asupra băncilor, încasatorilor, contabilității întreprinderilor și instituțiilor și persoanelor fizice. În unul dintre cazuri, învinuitul, împreună cu alți 2 complici, fiind înarmați cu pistoale și topoare au reușit să sustragă 625 de oi de la o fermă.

În cadrul unui alt atac tâlhăresc comis asupra angajaților unei bănci, învinuitul a reușit să obțină 133 519 lei. Prejudiciul total cauzat prin tâlhării se ridică la peste 1.000.000 de lei.

În ceea ce privește omorurile, în unul dintre cazuri acuzatul ar fi împușcat în cap o autoritate criminală din Comrat, din răzbunare.


În cel de-al doilea caz, omorât a fost un șofer de ambulanță de la Comrat, care a opus rezistență în timpul unui atac tâlhăresc asupra personalului din cadrul contabilității Centrului de medicină Urgentă din regiune.

Sentința a fost emisă de Judecătoria Comrat.


Citește mai departe

Moldova

Crimă macabre în raionul Anenii Noi: Un bărbat de 67 de ani și-ar fi ucis fiul, iar apoi ar fi produs o deflagrație în casă

Crimă macabre în raionul Anenii Noi. Un bărbat de 67 de ani și-ar fi ucis fiul, iar apoi ar fi incendiat casa.

Publicat

Totul a avut loc în dimineața de 01 mai, în satul Todirești, iar poliția a fost chemată de către vecinii care ar fi auzit o explozie puternică.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Anenii Noi, Mariana Didenco, la fața locului, oamenii legii au depistat în curtea gospodăriei unde s-a întâmplat totul corpul neînsuflețit al bărbatului de 38 de ani, cu două plăgi.

Preliminar, polițiștii au stabilit că tatăl acestuia, în vârstă de 67 de ani și-ar fi omorât feciorul, după care ar fi produs o deflagrație în locuință.


Suspectul a fost dus la spitalul raional, cu diverse arsuri pe suprafața corpului. Tot poliția anunță că victima se afla la evidența medicului psihiatru și locuia doar împreună cu tatăl.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii