Rețele de socializare

Moldova

Microbuz din Republica Moldova, implicat într-un accident în România

Un microbuz din Republica Moldova, în care se aflau mai mulți pasageri, a fost implicat într-un accident rutier produs pe DN 17, în localitatea Josenii Bârgăului din România.

Publicat

Din fericire, în urma accidentului nu au rezultat victime, transmite Știri.md.

”Conform verificărilor efectuate la fața locului, pe drumul național 17, în Josenii Bârgăului, la intersecția cu drumul județean 172D, șoferul unei autoutilitare care circula pe direcția Bistrița-Vatra Dornei, un bărbat de 60 de ani, din Spermezeu, ar fi încetinit pentru a efectua un viraj spre stânga pe drumul județean și a fost colizionat de un microbuz care circula pe aceeași direcție și care era condus de un bărbat de 56 de ani, din Republica Moldova”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului nu au fost înregistrate victime, toate persoanele implicate au refuzat transportul la spital.


Primăria Josenii Bârgăului a pus la dispoziția pasagerilor microbuzului un spațiu de cazare temporară, unde aceștia vor rămâne până ce li se va asigura un alt mijloc de transport pentru a-si continua deplasarea în Republica Moldova.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Pe parcursul intervenției, pentru aproximativ 30 de minute, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dirijat circulația, în zonă s-a circulat alternativ, pe o bandă.


Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii